Economic Local

Cultivatorii de usturoi din Iași primesc un ajutor de minimis mai mare, în anul 2020, comparativ cu anul trecut. Direcția Agricolă demarează plățile începând de luna viitoare

Publicat: 27 oct. 2020
rânduri de usturoi
Cultivatori de usturoi

Cultivatorii de usturoi din Iași vor avea în conturi ajutorul de minimis în valoare de 60.000 de euro, o sumă mai mare față de cea acordată în anul 2019. Numărul beneficiarilor înscriși la Direcția Agricolă Iași s-a dublat în anul 2020, fiind eligibili la plată 22 de beneficiari, din cei 27 înscriși. În județul Iași sunt cultivate nu mai puțin de 420 de hectare cu această cultură, cultivatorii solicitând ajutorul de minimis pentru numai 20 de hectare.

Direcția Agricolă Iași va demara plățile către cei 22 de beneficiari care au solicitat ajutorul de minimis începând cu data de 1 noiembrie 2020. Programul a demarat timid atât în județul Iași cât și în celelalte județe din țară din cauză că nu toți fermierii îndeplineau condițiile minime de acordare a sumelor de la stat, terenurile agricole fiind cultivate cu usturoi pe suprafețe mici. În anul 2019 au fost înregistrați 9 beneficiari care au încasat 20.000 de euro, ajutor de minimis de la stat.

Suprafața cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp, condiții obligatorii pentru obținerea ajutorului de minimis

Pentru plata ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi fermierii au adus documentele justificative vânzării producției până la data de 15 octombrie 2020. Documentele justificative pentru valorificarea producției de usturoi sunt bonul fiscal, factura, fila, filele din carnetul de comercializare. Subvenția la usturoi a crescut de la 1.000 de euro la hectar la 3.000 de euro la hectar. Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.950 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/ha.

Fermierii din Iași care s-au înscris în anul 2020 în cadrul schemei de minimis la usturoi vor încasa 60.000 de euro, bani de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Suma a fost triplată după ce producătorii au susținut că cei 1.000 de euro sunt insuficienți pentru că usturoiul este o cultură ce presupune costuri importante pentru înființare. În decizia de a tripla cuantumul ajutorului de minimis pentru usturoi, specialiștii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au argumentat că această cultură are un potențial nevalorificat pe deplin în sensul existenței unor premise care să ofere producătorilor posibilitatea funcționării în condiții de piață echitabile în context concurențial. Printre condițiile îndeplinite de fermieri pentru a primi ajutorul de minimis sunt: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp.

Fermierii din Iași cultivă usturoi pe 420 de hectare, Iașul fiind pe locul 3 la nivel național ca și suprafață cultivată cu această cultură

Suma pe care o pot încasa fermierii din Iași de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin intermediul programelor de minimis derulate în anul 2020, respectiv ajutorul de minimis la tomate, la usturoi și ajutorul de minimis pentru apicultori, nu depășește valoarea maximă de 15.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinți, Suceava, Teleorman și Timiș. În județul Iași sunt cultivate 420 de hectare cu această cultură. În România, suprafața cultivată cu usturoi este de 9.974 hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone.





Adauga un comentariu