Prima pagină » Local » Cum a ajuns să fie infectat ÎPS Pimen cu coronavirus. Zeci de persoane care au intrat în contact, testate
Cum a ajuns să fie infectat ÎPS Pimen cu coronavirus. Zeci de persoane care au intrat în contact, testate

Cum a ajuns să fie infectat ÎPS Pimen cu coronavirus. Zeci de persoane care au intrat în contact, testate

22 apr. 2020, 13:18,
în Local

Manuela Trifan, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, a transmis cum arhiepiscopul Sucevei şi Radautilor, IPS Pimen, a ajuns să fie infectat cu coronavirus.

Acesta a intrat în contact cu trei persoane aflate în mănăstire şi care apoi au fost depistate pozitiv la noul coronavirus. Este probabil că IPS Pimen să fi luat coronavirusul de la unul dintre cei trei preoţi.

„S-au mai făcut teste în cazul a 22 de persoane din mănăstire, dar şi pentru 15 persoane de la personalul căminului de bătrâni aflat lângă mănăstire, cu care IPS Pimen ar fi intrat în contact.

De asemenea, miercuri vor mai fi făcute teste în cazul a 25 de preoţi din parohii din Suceava.”, a transmis şefa DSP Suceava.

Amintim că Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Radautilor a fost confirmat cu noul coronavirus şi a fost adus la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, cu un elicopter. Arhiepiscopul Pimen are 90 de ani, el fiind instalat că episcop al Sucevei din anul 1991.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
12 noiembrie 2026
12 noiembrie 2026