Lady Gaga și Michael Polansky s-au întâlnit pentru prima dată la un eveniment caritabil în 2019, iar relația lor a devenit oficială la sfârșitul acelui an, când au fost surprinși împreună, sărbătorind Revelionul în Las Vegas. Cântăreața a mărturisit că, încă de la început, nu a avut nicio ezitare în a-l întreba pe Polansky despre căsătorie și copii, dorind să se asigure că sunt pe aceeași lungime de undă și că au aceleași viziuni despre viitor.
Vedeta a dezvăluit un detaliu emoționant și surprinzător despre cererea în căsătorie făcută de logodnicul ei, Michael Polansky. Într-un interviu acordat celebrului moderator Howard Stern, artista de 38 de ani a povestit despre gestul unic și simbolic pe care iubitul ei l-a făcut înainte de a-i oferi un impresionant inel cu diamante estimat la 2 milioane de dolari.
Cum a fost cerută în căsătorie Lady Gaga
Michael Polansky i-a pus pe deget, mai întâi, un fir de iarbă.
„Mi-a luat două inele, și unul dintre ele era un fir de iarbă. Acesta a fost primul cu care m-a cerut” a spus Lady Gaga. „Le iubesc pe amândouă, dar firul de iarbă… nu poți înlocui ceva care are un astfel de sens”, a mai adăugat artista.
Gestul romantic al lui Michael Polansky a fost inspirat de o conversație pe care cei doi o avuseseră mult timp înainte, în care Lady Gaga i-a spus că, în cazul în care ar fi cerut-o în căsătorie, ar vrea ca acesta să-i pună pe deget doar un fir de iarbă din curtea lor.
„Mi-a spus, „Dacă ți-aș cere vreodată în căsătorie, cum ai vrea să fac asta?” și i-am răspuns, „Ia doar un fir de iarbă din curtea din spate și înfășoară-l în jurul degetului meu.” și exact așa a făcut” a adăugat cântăreața.
Acest moment emoționant i-a inspirat pe Lady Gaga să compună o piesă dedicată logodnei sale, intitulată „Blade of Grass”, care face parte din albumul ei recent lansat, „Mayhem”.
Logodna discretă și inelul de 2 milioane de dolari
Lady Gaga și Michael Polansky au ales să își țină relația departe de ochii publicului, dar vestea logodnei lor a devenit oficială atunci când artista a apărut la Festivalul de Film de la Veneția 2024, purtând inelul spectaculos cu diamant. Experții estimează că inelul are între 10 și 20 de carate și ar valora între 500.000 și 2 milioane de dolari.
Deși inelul atrage atenția datorită valorii sale, Lady Gaga a preferat să păstreze detaliile despre planurile de nuntă pentru ea. Într-un interviu la „Jimmy Kimmel Live!”, artista a glumit, spunând că, având în vedere personalitatea ei, nunta ar putea fi fie o ceremonie discretă la tribunal, urmată de o masă cu mâncare chinezească, fie un adevărat circ cu unicorni.
Aceasta spurcaciune este barbat !
Exista o poza ci poponarul e scena, fara chiloti, si ii se vede cuculetzul, ca atata are.