Prima pagină » Local » Cum ne privește Dumnezeu atunci când ne criticăm părinții? Părintele Calistrat: „Vorbirea de rău a părinților este egală cu sacrilegiu și hulă împotriva Duhului Sfânt” – VIDEO

Cum ne privește Dumnezeu atunci când ne criticăm părinții? Părintele Calistrat: „Vorbirea de rău a părinților este egală cu sacrilegiu și hulă împotriva Duhului Sfânt” – VIDEO

28 nov. 2022, 14:59, 19 ,
în Local

Cum ne privește Dumnezeu atunci când ne criticăm părinții? Ei bine, potrivit părintelui Calistrat Chifan, vorbirea de rău a părinților este egală cu sacrilegiu și hulă împotriva Duhului Sfânt.

Vorbirea de rău a părinților nu este bine văzută de Dumnezeu. Potrivit tradiției ortodoxe, criticarea celor care ne-au dat viață este totuna cu sacrilegiul și hula împotriva Duhului Sfânt. Indiferent de modul în care am fost crescuți și educați, trebuie să învățăm să ne prețuim părinții, fiindcă de la ei avem viața. Tot ce putem face este să nu le urmăm exemplul și să arătăm societății cât de mult ne-a marcat situația în care ne-am născut.

Cum ne privește Dumnezeu atunci când ne criticăm părinții? Părintele Calistrat Chifan: „Foarte urât!”

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, ne învață să ne prețuim părinții, chiar dacă nu s-au aliniat dorințelor noastre în ceea ce privește modul în care ne-au crescut și ne-au educat. Au existat cazuri în care băieți crescuți în orfelinate au venit la îndrăgitul duhovnic pentru a le cere sfaturi în legătură cu părinții lor, iar acesta i-a încurajat să devină familiști convinși și să nu se lase influențați de exemplul negativ pe care l-au primit de la cei care le-au dat viață și, apoi, i-au abandonat.

„Foarte urât. Vorbirea de rău a părinților este egală cu sacrilegiu și hulă împotriva Duhului Sfânt, chiar dacă ar fi răi. Eu am întâlnit cazuri, în care mai vin băieți din ăștia și o fac pe-a cerșetorii. „Părinte, eu am fost abandonat de maică-mea într-un cămin de copii” -„Și care-i treaba? Ce treabă are una cu cealaltă. Deci ai fost abandonat în orfelinat, dar n-ai fost abandonat în coșul ginecologului. Ai văzut soarele, cineva te-a spălat, cineva te-a hrănit și cineva te-a îngrijit și, uite, acum ai 20 și ceva de ani. Ce-ai văzut rău la părinții tăi, să nu faci niciodată. Găsește acum o fată bună și fii cel mai convins familist, ca să arăți societății cât de mult te-a marcat pe tine situația în care te-ai născut. Nu-ți plânge de milă și nu face din ideea că tu ai stat la orfelinat o victimă. Alții au pornit în bordee, alții au pornit în prigoană, în război, în refugiu, alții au trăit în foamete, au trăit luați robi la ruși, la turci, la toate națiile care au venit peste noi.”, a declarat părintele Calistrat Chifan.

Din învățăturile părintelui Calistrat Chifan: „Nu ne mai place comuniunea. Vrem comuniune din asta artificială”

Părintele Calistrat a vorbit și despre nevoia oamenilor de comuniune artificială, adică cea din lumea virtuală. În zilele noastre, rețele sociale ne scot din normalul firesc și, astfel, apare depresia, anxietatea și însingurarea.

„Noi ne-am boierit de așa structură sau ne-am cizelat de așa structură, încât nouă nu ne mai place comuniunea. Noi vrem comuniune, dar cum? Vrem comuniune din asta artificială, pe Facebook. Tu-mi dai prietenie mie, eu îți dau prietenie ție , deci noi avem 500 de prieteni pe Facebook, dar noi față în față nu ne-am văzut niciodată. Nici nu știm cine suntem dacă ne întâlnim. Poate nici nu simpatizăm unul cu celălalt, din contră, avem repulsie unul față de celălalt. Pentru că este o lume virtuală, care te scoate din normalul firesc și îi auzi azi pe mulți: „Păi ce să facem că e atâta depresie, ce să facem că-i atâta anxietate, ce să facem că-i atâta însingurare. Păi este însingurare. Când eu eram copil, îmi amintesc bătrânele mai conservatoare de 70-80 de ani ieșeau la poartă și spuneau: „Mai încet, copii, că mă doare capul. Faceți o gălăgie pe ulița asta, de îmi scoateți peri albi.” Ori acum te duci pe o uliță și ai vrea să strige un copil și nu mai strigă sau un bătrân ar vrea să audă un copil. Nu mai găsești așa ceva.”, a spus părintele Calistrat Chifan, în cadrul emisiunii BZI LIVE.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`