Prima pagină » Eveniment-Social » Cum se va desfășura Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași. Evenimentul este, deja, la a doua ediție
Cum se va desfășura Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași. Evenimentul este, deja, la a doua ediție

Cum se va desfășura Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași. Evenimentul este, deja, la a doua ediție

13 sept. 2024, 02:00,
Cătălina IURAȘCU în Eveniment-Social

Mâine, 14 septembrie 2024, va avea loc, în Iași, a doua ediție a Nopții Internaționale a Observării Lunii. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași și va avea loc în centrul orașului.

Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași, a ajuns la a doua ediție și aduce împreună pasionații de astrologie, din județ, oferind ocazia de a explora și admira corpul ceresc, în toată splendoarea sa, cu ajutorul a 12 telescoape. În centrul orașului, evenimentul atrage atât curioși, cât și experți, pentru o seară dedicată misterelor cerului nocturn.

Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași

Noaptea Internațională a Observării Lunii este un eveniment global, inițiat de NASA, dedicat admirării și explorării celui mai apropiat vecin cosmic al Pământului. În fiecare an, pasionații de astronomie și curioșii, deopotrivă, se adună în locuri publice pentru a observa luna, prin telescoape, și pentru a învăța despre misterele ei.

Mâine, 14 septembrie 2024, va avea loc, la Iași, a doua ediție a acestui eveniment. Acesta va aduce împreună toți iubitorii de stele, oferindu-le ocazia de a descoperi craterele, mările și fazele lunii, într-o atmosferă captivantă, sub îndrumarea specialiștilor. Evenimentul va avea loc în zona pietonală de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, în fața Primăriei municipiului Iași.

„Vor fi 12 telescoape, de la cluburi, și unul, de la bibliotecă. Sunt telescoape care măresc, de aproape 200 de ori, distanța, sunt destul de puternice ca să vezi luna și craterele de pe lună. Ele au niște filtre, se îndreaptă spre cer, vezi și primești și explicații. Vom avea și un grup de astronomi amatori, care vor susține și o sesiune de întrebări și răspunsuri”, a declarat Mihaela Morariu, șef Serviciu pe Proiecte și Programe Culturale.

Evenimentul va începe la ora 19:00 și va ține până spre miezul nopții. Participarea este gratuită și deschisă tuturor. Pe lângă lună, vor mai putea fi observate și alte corpuri cerești, precum planeta Saturn sau planeta Jupiter.

Evenimentul va aduna toți curioșii și pasionații de astronomie

Observarea lunii, cu telescopul, este o experiență fascinantă și accesibilă, chiar și pentru cei care sunt la început de drum în astronomie. Printr-un telescop, poți vedea, în detaliu, craterele, mările lunare și munții care compun suprafața sa.

La eveniment sunt așteptate toate categoriile de vârstă, atât copii, cât și adulți care sunt interesați și curioși. Este prima dată când se pun la dispoziție atâtea telescoape. De asemenea, vor fi prezenți și cei de la AstroClub Iași, care vor oferi informații și vor răspunde la curiozități.

Telescoapele care vor fi puse la dispoziție sunt din dotarea astrocluburilor „Casiopeea”, din Ceplenița, „Lyra”, din Șipote, „Sagittarius”, din Belcești, „Perseus”, din Deleni, „Andromeda”, din Erbiceni, „Phoenix”, din Popricani, „Aquarius”, din Ciurea, „Telescopium”, din Țigănași, „Pegas”, din Cotnari, Astroclubul „Lectura stelelor” al Bibliotecii Județene Iași și AstroClubul Iași.

Cinci dintre cluburile enumerate aparțin bibliotecilor beneficiare ale proiectului „Constelația bibliotecilor”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, în anul 2019, respectiv bibliotecile din comunele Șipote, Belcești, Deleni, Ceplenița, Erbiceni, iar alte patru sunt ale bibliotecilor care au obținut finanțare de la Fundația Comunitară Iași (Cotnari, Ciurea, Popricani și Țigănași).

Totuși, buna desfășurare a evenimentului depinde de condițiile meteorologice, astfel, dacă acestea nu permit, observațiile astrologice vor fi amânate pentru o altă dată.

Noaptea Internațională a Observării Lunii, la Iași, este la a doua ediție și așteaptă să adune sute de curioși și pasionați de fenomenele astrologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`