Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care prevede felul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat vineri. Documentul obținut de Edupedu.ro prevede modificarea actualelor reguli astfel încât după vacanța de Paște toți elevii din clasele terminale să vină la școală, indiferent de scenariul în care este localitatea. La fel și elevii din clasele primare, copiii din grădinițe și copiii din școlile speciale.
Redăm conținutul modificărilor din ordinul comun:
„Art.I Ordinul nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 122 din 5 februarie 2021, Partea I, cu modificările și completările ulterioare se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
,, (1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
Scenariul 1 | Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. | Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori |
Scenariul 2 | a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară. b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. | Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină. |
2. La articolul 3 alin. (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.
3. La articolul 3 după alin. (6) se adaugă doua noi alineate, alin (7) si alin. (8), cu următorul cuprins:
(7) Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.
(8) Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ prevăzut la alin (7) are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu exceptia situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.
Art.II Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unitățile de învățământ preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.