Dana Nălbaru muncește cot la cot cu soțul ei, Dragoș Bucur, de când s-a mutat la țară, în momentul de față pregătind noul sezon de plantat. În urmă cu doi ani, artista și actorul au achiziționat o casă într-un sat din județul Argeș, pe care au renovat-o după gustul lor. Pe lângă livadă și grădinărit, Dana Nălbaru se ocupă și cu creșterea găinilor.
De aproape doi ani încoace, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru experimentează din plin viața într-un sat din județul Argeș, unde cei doi au achiziționat o livadă și și-au construit o casă. Și copiii lor sunt parte din această aventură, pe care, mai nou, au și documentat-o într-un serial de tip reality, potrivit TV Mania.
Dana Nălbaru muncește cot la cot cu soțul ei de când s-a mutat la țară
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur lucrează în grădină împreună cu copiii lor. Fosta solistă le-a arătat fanilor locul unde va planta răsadurile de legume și a povestit cât de implicat este soțul ei în amenajarea solarului. Dragoș Bucur se ocupă de lucrările mai grele, el fiind cel care folosește motocultorul pentru pregătirea terenului.
Dana Nălbaru a ieșit în grădină și a început pregătirile pentru noul sezon de plantat. S-a ocupat recent de amenajarea solarului, locul unde va pune răsadurile de legume. A strâns buruienile, ajutată de copiii săi și de soțul ei, Dragoș Bucur, care s-a ocupat de aratul pământului.
„Gata solarul! Să vină legumele!”, a scris Dana pe Instagram, unde a postat și un videoclip cu spațiul pregătit pentru răsaduri.
Mutarea la țară le-a adus o nouă sursă de împlinire, iar Dragoș Bucur și Dana Nălbaru trăiesc acum momente de autentică fericire, savurând fiecare clipă petrecută împreună, în mijlocul naturii și al vieții simple de la sat.
Cum decurge acum viața artistei
Cei doi au achiziționat o livadă în satul Moșeni – Greci, din județul Argeș, pe terenul căreia au construit o casă nouă și s-au apucat de cultivat legume, dar și de crescut găini. Ba chiar și-au aciziționat și un tractor, de care actorul din „Două lozuri” este foarte mândru.
Totodată, au și creat un cont de Instagram dedicat aventurii lor în mediul rural – „Bucurii la țară”, unde au postat imagini și video-uri cu peripețiile prin care au trecut.
Între timp, juratul de la „Românii au talent” și soția sa au decis să producă singuri un film care să documenteze mutarea lor în satul de lângă pădurea din Moșeni – Greci, județul Argeș, cum le-a fost adaptarea și aventurile prin care trec zi de zi în noua lor viață rurală.