Editorial

De ce ne fug condamnații?

Publicat: 19 mai 2022
Sorin Roșca Stănescu
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu

Ultimul caz spectaculos de acest fel este cel al doctorului Sorin Oprescu. Sunt destul de mulți dintre condamnații, să le spunem de lux, ai României, care aleg să fugă din țară. Sustrăgându-se executării pedepsei pe teritoriul național și asumându-și riscul de a face închisoare în alte țări. De ce se întâmplă asta? Și de ce nu asistăm și la un fenomen în oglindă?

Am utilizat expresia „condamnați de lux” cu ghilimelele pe care le presupune ea, pornind de la o realitate. Și anume că cei mai mulți dintre condamnații care decid și reușesc să părăsească teritoriul României, la aflarea sentinței sau înainte de a se da vreo sentință de condamnare cu închisoare, au reușit să acumuleze cum-necum o avere. Nu intenționez să generalizez. Probabil sunt și alți condamnați care refuză să se predea și fug, persoane relativ anonime, însă ele nu reprezintă cazuri atât de spectaculoase și atât de intens mediatizate. Întrebarea cheie este de ce toți aceștia riscă să fie capturați în alte țări, să fie arestați preventiv acolo, să fie hăituiți prin anchete și procese, să-și execute integral sau parțial pedeapsa în afara țării și, în cel mai rău caz, să fie extrădați, predați autorităților române? De ce nu se întâmplă și invers? De ce nu există cazuri – sau, dacă ele există, sunt atât de insignifiante, încât nu le consemnează nimeni – în care cetățeni bulgari, greci, italieni, etc. refuză să-și execute anii de închisoare în țările lor, vin în România, se predau autorităților noastre și invocă faptul că, în statele de origine, li s-au încălcat drepturi fundamentale procesuale și nu li se asigură condiții decente de executare a pedepsei? Încerc să răspund acestor întrebări pe cât de dificile, pe atât de umilitoare pentru România.

Voi trata într-un mod expeditiv tema anchetelor și proceselor penale. E clar – și acestea sunt fapte dovedite în foarte multe cazuri – că anchetele penale respectă rareori prevederile Codului de procedură penală. Iar cei anchetați nu au întotdeauna mijloacele legale de a se apăra. Abuzurile unor procurori au fost demonstrate în multe situații, dar în alte situații, și mai multe, ele au rămas nedovedite, nesancționate și nereparate. Unele au fost făcute la comandă politică, altele sunt pur și simplu consecința lipsei de profesionalism și superficialității. La fel și în ceea ce privește desfășurarea proceselor penale. În final, multe sentințe sunt cel puțin discutabile. În general, cetățenii României au o încredere extrem de scăzută în procurori și judecători și, în consecință, în modul în care se desfășoară actul de Justiție. Pe acest fond, se produce fenomenul asupra căruia mă opresc în continuare. Odată sentința dată, mă refer exclusiv la sentințele penale cu executare, cei care au această posibilitate se sustrag. Pleacă pur și simpu din România. Sau, dacă anticipează o sentință de acest fel, pleacă anterior. Unii sunt prinși, alții se predau pur și simplu autorităților altor state. Toți reclamă nedreptatea care le-a fost comisă, prin modul în care s-au desfășurat ancheta și, apoi, procesul. Și, cel mai mult, apărătorii acestora, membri ai barourilor din țările respective, pledează împotriva extrădării, insistând asupra condițiilor extrem de precare de detenție din România. Condiții care pun în pericol viața deținuților. Să ne oprim puțin asupra acestui aspect. Fără a intra în amănunte, voi enumera pur și simplu zece încălcări ale normelor care guvernează custodia acestor persoane acordate de statul român prin regimul penitenciar. Toate aceste încălcări fac ca România, în final, să fie țara cea mai intens sancționată de către CEDO: 1). Densitatea deținuților pe metru pătrat și pe metru cub. 2). Hrana de proastă calitate și insuficientă. 3). Inexistența locurilor de muncă și sistemul formal în care deținuții pot primi o calificare. 4). Asistența medicală inadecvată și formală. 5). Excesul de căldură vara și de frig iarna. 6). Transportul deținuților, care le pune în pericol sănătatea. 7). Modul în care se acordă sau nu se acordă permisiile. 8). Mecanismul extrem de greoi, lăsat la liberul arbitru, al liberărilor condiționate. 9). Condițiile sanitare din celule, incluzând aici existența ploșnițelor sau altor gândaci. 10). Condițiile inadecvate în care își desfășoară activitatea gardienii, precum și nivelul acestora de salarizare. Din toate aceste 10 motive, s-a ajuns în situația, pe care am enunțat-o mai sus, în care România, de ani de zile, este campioana europeană a sancțiunilor și atenționărilor CEDO. Și tot bazându-se pe aceste motive, cei care se sustrag executării pedepsei în România atacă hotărârile definitive ale instanțelor noastre, solicită respingerea cererilor de extrădare și preferă la nevoie să-și execute pedepsele în penitenciare din alte state. Iar asta explică și de ce nu asistăm și la fenomenul invers.

Cine se face responsabil de această situație? Cine altcineva decât cei care au guvernat timp de 32 de ani această țară? Cine altcineva decât cei care au deținut portofoliul Justiției? Este momentul să atrag atenția că, în ultimii 32 de ani, am avut 30 de miniștri ai Justiției. Dintre care unii au fost interimari. Cele mai multe mandate le-a deținut Cătălin Predoiu, PNL, apoi PD și din nou PNL: cinci asemenea mandate, două de interimar. Și de trei ori ministrul al Justiției a fost Ana Birchall, PSD – de două ori interimar. Cu o singură excepție, de dată mai recentă – Stelian Ion, membru USR – absolut toți ceilalți miniștri pe care i-am avut au fost reprezentanți ai coaliției care ne guvernează astăzi țara cu o largă majoritate. Fiecare dintre acești demnitari a avut perioade de oportunitate, în care putea produce în sistemul de Justiție – și mă refer acum în primul rând la sistemul de penitenciare – schimbările necesare. Uneori, ei au reprezentat, cum se întâmplă de pildă și acum, guverne care au beneficiat de o puternică majoritate. În mod logic, nimic nu-i putea împiedica să schimbe nu numai mecanismele administrative de funcționare a sistemului penitenciar, ci și legislația. Faptul că nimeni nu a făcut aproape nimic adecvat, este demonstrat cu vârf și îndesat de condamnările pe care statul român le primește de la CEDO. Dar o dovadă concludentă este și această situație extrem de umilitoare în care ne aflăm, când presa din statele vecine sau nevecine, dar partenere UE, explodează publicând articole spectaculoase referitoare la fugarii români. În Marea Britanie. În Franța. În Ungaria. În Bulgaria. În Grecia. În Italia.




Adauga un comentariu