De ce urmează disoluția PNL

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Partidul Național Liberal a intrat în opoziție. Și nu oricum. Cu Bolojan în frunte. Un premier demis prin moțiune de cenzură în urmă cu circa cinci luni și care s-a ținut cu ghearele de scaun. Și până în ultima secundă a făcut prăpăd financiar în țară. Ce perspective mai are acest partid, altele decât disoluția? Ieșirea din istorie, cu sau fără uriașul accident numit Ilie Bolojan.

Nu sunt la prima analiză referitoare la partidul din care am făcut ani de zile parte și pe care l-am susținut începând din 1990. Știu ce vorbesc. PNL a intrat de mai mult timp în degringoladă. De când s-a corcit cu PDL și a plecat din grupul european ALDE. De când a renunțat cu nesimțire, rând pe rând, la toți foștii lideri ai partidului. De când și-a pierdut substanța liberală, nemai promovând drepturile și libertățile omului, și substanța națională, promovând antisuveranismul. Ilie Bolojan a fost și este doar ultimul pilon bătut în coșciugul PNL, cel mai vechi partid din Europa.

Azi, liberalii intrați în opoziție se victimizează. Tot ce s-a întâmplat rău în trecut au făcut alții. În special PSD. Și, mai nou, AUR. Ca și când ei ar fi fost mereu nu la putere, ci în opoziție. Dar adevărul e diferit. În 26 de ani, PNL, după ce în anii ’90 se făcuse țăndări, transformându-se în cinci-șase partide, a avut nu mai puțin de 15 președinți. Nu mă apuc acum să îi enumăr. Cei mai mulți, mai ales începând din 2016, au fost nevrednici. Ceea ce și-a pus o gravă amprentă asupra vieții de partid și, mai ales, asupra electoratului liberal.

Dar cel mai grav lucru este că un partid politic care se promova mai ales după dispariția PNȚCD drept un partid de dreapta, deși în toată istoria sa a fost de centru-stânga, a implementat la putere, fiind într-o formă sau alta prezent aproape în toate guvernele, politici falimentare de stânga, trădându-și pas cu pas atât electoratul tradițional, cât și electoratul mai nou.

Sunt uluit privindu-i pe foștii mei colegi de partid cum se bălăcăresc unii pe alții, cum își ridică poalele în cap la Uniunea Europeană și în diverse organizații internaționale și cum încearcă să dea vina pe foștii aliați și, mai nou, chiar pe partidul AUR, care încearcă — și, în opinia mea, reușește — să ocupe dreapta spectrului politic. Lipsit de coloană vertebrală, cu o doctrină pe care și-a făcut-o singur praf, cu o istorie în spate pe care a călcat-o în picioare, cu un cârmaci cu totul și cu totul nevrednic, ales de ei în persoana lui Ilie Bolojan, liberalii încep să defileze în afara istoriei.

Și eu, ce să fac? Ca om cu convingeri liberale și nemairegăsindu-mă în acest partid, nu am altă soluție decât să rămân în dreapta politicii românești și să susțin singurul partid de dreapta, care este partidul AUR. Până când, Doamne ferește, și AUR mă va dezamăgi.