Prima pagină » Economic Local » De la 11 ani s-a apucat de colecționat, iar acum are 70 și o adevărată avere. Să deții așa ceva este doar un vis pentru unii

De la 11 ani s-a apucat de colecționat, iar acum are 70 și o adevărată avere. Să deții așa ceva este doar un vis pentru unii

18 oct. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Dorin Stolerciuc a început să colecționeze diverse lucruri când avea 11 ani, iar acum, la 70, se mândrește cu o colecție impresionantă de obiecte de toate felurile, de la monede, insigne și calendare până la ilustrate

„Sunt colecționar, de la vârsta de 11 ani am această pasiune. Adun tot felul de obiecte. Decorații, medalii, plachete, insigne, calendare, brelocuri, cartele telefonice, obiecte vechi, mașini de scris, ilustrate, obiecte care se foloseau pentru țesut, mașini de tors, tot felul de obiecte. Mai nou m-am apucat de colecții de semne de arme. Sunt date în cataloage ca fiind 48 de semne de arme. Eu am 39, dar am mai găsit încă 9 care nu sunt trecute în cărți, cu Poșta, Aviația, CFR, Poliție, Jandarmi, plus epoleți de la instituțiile statului. Primul obiect colecționat la 11 ani a fost o scrumieră pe care am văzut-o la Palatul Culturii ca fiind de pe la 1700.

Dar monede, decorații și bancnote am colecționat de la început. Cred că cele mai vechi sunt monedele bizantine, romane. Fiecare obiect are frumusețea lui. Le iau de la diverși colecționari, de la târguri de antichități, de vechituri. Înainte se găseau foarte greu, dar acum e mai ușor. Colecționari sunt mai puțini, dar au adus din străinătate lucruri de ale noastre, românești. Ilustrate, de exemplu, am din toată România, plus din Suceava. Eu, fiind de acolo, am albume pentru fiecare localitate, cu câte 200-400 de piese”, povestește Dorin Stolerciuc, colecționar.

Originar din Suceava, a venit la Iași, la Expoziția de timbre vechi și numismatică.

Colecționarul Dorin Stolerciuc a expus obiectele la Iași

Colecționarul spune că găsește mai ușor obiectele de care are nevoie, chiar dacă a scăzut numărul colecționarilor. Are mai multe cărți colecționate, edițiile princeps.

„Cea mai mare colecție ar fi de ilustrate, cartele telefonice. Am 11.000 de cartele telefonice și dubluri, vreo 25-30.000. Am și la celelalte multe dubluri. Am umplut niște paturi cu cartele. Mai facem schimb între noi. Mă duc la târguri prin toată țara. Am cărți cu Nichita Stănescu, am primit un autograf de la el. Am colecții de autografe de la personalități, foarte multe cărți cu autografele autorilor. Cărțile, edițiile princeps, i le-am dat băiatului. La cartea «Ion» a lui Liviu Rebreanu sunt două volume. Scrie pe ele că «această ediție a fost executată într-un tiraj de numai 20 de exemplare, numerotate, dar nepuse în comerț». Printre edițiile princeps mai am Simion Florea Marian, Sadoveanu, Minulescu, Arghezi. Multe din ele sunt chiar cu autografe”, mai spune colecționarul Dorin Stolerciuc.

Reporterii BZI au prezentat, în edițiile anterioare, colecția de păpuși din porțelan a meșterului popular Venera Ghinea.

Dorin Stolerciuc: „Niciodată nu am avut de gând să vând colecțiile mele”

Colecționarul spune că nu a vrut să vândă niciodată colecțiile sale.

„Inițial am fost numai colecționar de numismatică. De copil am fost pasionat de toate lucrurile astea. Am fost pedagog, funcționar public, inspector, am umblat prin multe locuri. Niciodată nu am avut de gând să vând colecțiile mele. Am un singur băiat, un singur nepot și o singură noră, le mai dau și lor obiecte din colecțiile mele. Fiul nu are timp de așa ceva, că s-ar ocupa. Îl mai interesează pe nepot, îi mai dau. Nu am făcut niciodată calcule, cât ar costa colecția, dar sunt niște sume considerabile, pentru că am dat și eu o groază de bani până acum”, mai spune Dorin Stolerciuc.

Colecționarul a vândut la Iași mai multe obiecte, de la ilustrate până la insigne.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2026
09 iulie 2026