Titlurile zilei

Dezvoltatorul Ștefan Popescu, acuzat că a înșelat clienții de la Scala Residence! Au plătit pentru un apartament de 51.000 de euro, dar nu au mai văzut nimic. Fiul afaceristului: „Noi am pierdut 5.000 de euro” – FOTO

Publicat: 22 iul. 2021
Dezvoltatorul Ștefan Popescu și cartierul Scala Residence din Bucium
Ștefan Popescu a crezut că face o afacere dacă nu returnează 1.000 de euro

O femeie din Vaslui a vrut să cumpere un apartament la Iași, de la dezvoltatorul Ștefan Popescu. A plătit chiar și un avans pentru rezervarea apartamentului. Când să achite pentru tot apartamentul, s-a trezit că afaceristul s-a sucit. A trecut aproape un an, iar avansul nu a fost returnat

Noi probleme pentru dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu, care a pornit proiectul Scala Residence, în zona Bucium din Iași. În plină pandemie, pe data de 18.08.2020, Emanuela Catană, din județul Vaslui, s-a înțeles cu afaceristul să rezerve un apartament în cartierul de pe fundac Plopii fără Soț, nr.25. Contractul s-a semnat cu societatea STP Business Construct SRL, controlată de Ștefan Popescu. În primă fază s-a plătit suma de 1.000 de euro pentru rezervarea apartamentului, urmând ca restul de 50.000 de euro să fie achitați până pe data de 15.09.2020. Imobilul este situat la etajul 1 al blocului C6. Întrucât nu a mai primit apartamentul, femeia a renunțat la tranzacție. Însă, a solicitat returnarea avansului de 1.000 de euro, dar dezvoltatorul a refuzat. În consecință, a fost trimis în judecată pentru recuperarea avansului.

Fiul lui Ștefan Popescu a preluat afacerile tatălui

Apelat telefonic, Ștefan Popescu nu a răspuns pentru a oferi un punct de vedere. În schimb, a oferit lămuriri fiul afaceristului, cu același nume.

„Știu situația cu apartamentul respectiv. Doamna a rezervat apartamentul, urmând să semneze și un un antecontract. A plătit rezervarea, dar mi-a spus că vrea o serie de modificări, să schimb gresia, faianța și parchetul. Am convenit că-i fac aceste modificări pentru că a fost de acord cu prețul propus de mine. La câteva luni a anunțat că nu mai vrea apartamentul pentru că se mută cu serviciul în alt oraș. Eu acum ce să fac, cum să-i dau banii de pe rezervare? Am făcut modificări care m-au costat în jur de 5.000 de euro. Dacă m-a acționat în instanță, voi face și eu același lucru”, a precizat Ștefan Popescu Jr.

A primit promisiunea că va primi banii, dar lunile au trecut

În luna februarie 2021, Emanuela Catană a sunat la reprezentanții dezvoltatorului, ocazie cu care i s-a promis că va primi banii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Față de această neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă în calitatea de vânzătoare a bunului imobil, consider că aceasta este în culpă în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor contractuale, sens în care sunt îndreptățită să solicit rezoluțiunea contractului și obligarea la restituirea avansului achitat în sumă de 1.000 de euro. La data de 02.02.2021 am notificat societatea pârâtă în vederea returnării avansului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor. După primirea notificării, reprezentantul societății m-a sunat și mi-a zis că îmi va returna avansul, însă nu a procedat la aceasta, sens în care consider că sunt îndreptățită să promovez prezenta acțiune”, se arată în acțiunea depusă la Judecătoria Iași. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată.

La Scala Residence, parcările au fost transformate în apartamente

În luna mai 2020, dezvoltatorul imobiliar Ștefan Popescu a reușit să modifice proiectul de la Scala Residence, din zona Bucium. Dacă inițial blocurile de locuințe colective trebuiau să aibă locurile de parcare în demisolul imobilelor, proiectul a fost modificat. În această combinație a intrat și Primăria Iași. În luna mai a fost eliberată o nouă autorizație de construire pe numele societății STP Business SRL, controlată de Ștefan Popescu. Documentul prevede ca la demisolul a trei clădiri să fie schimbată funcțiunea. În loc de garaje vor fi amenajate apartamente, 12 la număr, cu două și o cameră.

Un apartament cu două camere are o suprafață cuprinsă între 53,30 și 60,93 mp, iar un apartament cu o cameră are 46,25 metri pătrați. În total, surplusul este de 642 metri pătrați. La un preț de vânzare de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat, Ștefan Popescu câștigă 642.000 de euro. Scala Residence înseamnă, în baza proiectului inițial, nouă locuințe colective cu regimul de înălțime D+P+2. Erau prevăzute nu mai puțin de 107 locuri de parcare. Cartierul este amplasat într-o zonă cu acces foarte îngust, cu infrastructură deficitară.

Ștefan Popescu a vândut apartamente inundabile pe aleea Strugurilor

Alt proiect controversat al afaceristului Ștefan Popescu se referă la blocul de pe Aleea Strugurilor. Mai mulți proprietari din blocul de la nr.76 au fost țepuiți de dezvoltatorul imobiliar. La finalul anului 2019, Ștefan Popescu a finalizat un bloc cu regimul de înălțime S+P+3E. În total au fost amenajate 23 de apartamente. Imediat, imobilele au fost vândute către diverși proprietari. Inițial, mulțumiți de tranzacție, proprietarii s-au bucurat de noile locuințe doar pentru câteva luni. Până la urmă s-a dovedit calitatea proastă a lucrărilor. Blocul a prezentat infiltrații și mucegai. Atunci, afaceristul a dat vina pe constructor, care a și fost amendat de Inspectoratul Județean în Construcții (IJC) Iași. Cei mai afectați au fost proprietarii care au cumpărat apartamente în subsolul blocului.




Adauga un comentariu