Diareea infecțioasă: când cauza este un parazit sau un virus

 Sindromul infecțios diareic sau diareea acută infecțioasă, este o afecțiune caracterizată prin emisia frecventă de scaune apoase și este cauzată de o infecție localizată la nivel intenstinal. Aceasta poate fi produs de bacterii, virusuri sau paraziți și se manifestă prin diverse simptome, inclusiv febră, crampe abdominale, greață și vomă.

Deoarece tratamentul diferă în funcție de agentul declanșator, diagnosticul corect este esențial și se face, de regulă, prin analiza probelor de materii fecale.

 Prelevarea probelor pentru examenul coproparazitologic

Ca în toate metodologiile ce se bazează pe izolarea și identificarea agentului etiologic, prelevarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii și înaintea instituirii oricărui tratament. Se utilizează recipiente speciale (coprorecoltoare) fără mediu de transport.

Deoarece unii paraziţi intestinali nu elimină ouă, chiști sau larve în mod continuu, se recomandă repetarea examinării de 3 ori la intervale de 3-5 zile.Un singur rezultat negativ nu are valoare diagnostică de excludere a unei infestări parazitare intestinale.

Se recoltează materii fecale emise spontan. Din bolul fecal se aleg zone modificate (cu mucozităţi, striuri de sânge, consistenţă moale, etc) şi se prelevează cu linguriţa coprorecoltorului. Până la predarea recipientului în laborator, acesta se păstrează la rece (la frigider).

Etiologia sindromului diareic infecțios de cauză parazitară

Giardia lamblia cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai frecvent depistat la examenul coproparazitologic. Datorită multiplicării sale extrem de rapide numărul elementelor parazitare poate depăşi 1 milion/cm. Consecinţele infestării sunt astfel tulburări de digestie şi absorbţie intestinală, cu spolierea treptată a organismului-gazdă de substanţele nutritive necesare. Boala se transmite pe cale digestiva (fecal-orală) prin mâini murdare, consum de fructe şi/ sau legume nespălate, precum şi de apa contaminată cu forma chistică a parazitului.

Entamoeba histolytica reprezintă agentul etiologic al amibiazei, boală cu evoluţie cronică ce este endemică în regiunile tropicale şi subtropicale umede. În România se întâlnesc cazuri sporadice, de obicei în mediu rural, în focar, sau la persoane care au călătorit în ţări tropicale şi nu au respectat regulile de igienă.  Transmiterea se face pe cale digestivă prin intermediul mâinilor murdare sau prin consumul de alimente contaminate cu ajutorul unor artropode (muşte, gândaci de bucătărie). Diagnosticul morfologic poate fi practicat coproparazitologic (examen microscopic direct, pe probe concentrate sau pe frotiuri colorate).

Entamoeba coli este o amibă comensală care intră în alcătuirea florei intestinale normale, având rolul de a menţine un echilibru între diversele populaţii microbiene locale. Devine patogenă numai în condiţiile alterării imunităţii locale, cel mai adesea după tratamente antibiotice prelungite. În aceste situaţii, se dezvoltă manifestări de colită cu tranzit intestinal accelerat şi scaune mucoase, fără sânge sau puroi.

Cryptosporidium spp este una dintre cele mai frecvente cauze ale diareei la om. O infecție cu cryptosporidium provoacă diaree apoasă la oameni sănătoși, iar infecția dispare în câteva săptămâni. Cu toate acestea, la persoanele cu sisteme imunitare compromise, infecția poate deveni amenințătoare pentru viață în lipsa tratamentul adecvat.

Blastocystis hominis este un parazit cosmopolit, fiind întâlnit mai frecvent în regiuni cu deficienţe igienice; este comensal şi cu potenţial oportunist fiind implicat în infecţii severe la pacienţii imunodeprimaţi.Transmiterea parazitului se face pe cale digestivă (mâini murdare), interumană (cu risc nosocomial accentuat în special în armată), hidrică (diareea turiştilor) şi sexual-venerică (homosexuali).

Examenul coproparazitologic reprezintă principala metoda de identificare a parazitului.

Pentru infecțiitle cu helminți ( Ascaris, Enterobius, Tricocefal, Tenie) tabloul clinic este complex și implică și alte manifestări decât cele de diaree.

Etiologia sindromului diareic infecțios de cauză virală

Prezența și identificarea lor în materii fecale se face prin teste imunocromatografice.

Rotavirus – este un virus ARN ce aparține familiei Reoviridae și se clasifică în 7 grupuri antigenice de la A la G, tipul A, fiind responsabil de peste 90% dintre gastroenteritele virale de interes uman. Virusul are un mecanism de transmitere fecal-oral (igiena necorespunzătoare a mâinilor, consum de alimente sau apă contaminate), fiind mai frecvent  întalnit în țările în curs de dezvoltare și în mediile sociale precare. Perioada de incubație are o durată de 1-3 zile. Cel mai frecvent, diagnosticul de gastroenterită cu rotavirus se stabilește pe baza prezenței antigenului viral în materiile fecale.

Adenovirus – este un virus ADN întâlnit la animale dar și la om (apar frecvent atât la adulți, cât și la copii). Virusul se răspândește prin picături aerosolizate, inoculare directă la nivel conjunctival ocular, expunere la țesutul infectat, prin sânge și pe cale fecal-orală. Perioada de incubare durează de la 2 la 14 zile. Infecțiile cu adenovirus pot fi identificate prin izolarea virusului, detectare de antigen,  confirmare serologică a prezenței de anticorpi omologi și prin tehnologie PCR.

Norovirus – este un agent patogen întâlnit frecvent în cazurile de enterocolită la copii. Cu toate acestea, și adulții cu vârsta >65 ani reprezintă o categorie cu risc ridicat, care manifestă simptome severe. Modul de transmitere este prin contaminarea fecal-orală. Enterocolita cu norovirus este, de obicei, diagnosticată pe baza simptomelor, dar norovirusul poate fi identificat printr-un test efectuat dintr-o probă de materii fecale.