Direcția de Asistență Socială Iași angajează 3 medici. Astfel, în perioada următoare, se va organiza concurs pentru angajarea unui medic primar medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, și a unui medic specialist de medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, pentru cabinetele medicale școlare. De asemenea, a fost scos la concurs și un post de medic specialist de medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul cabinetelor medicale studențești.
Direcția de Asistență Socială Iași angajează 3 medici! Acesta este calendarul concursului
Persoanele care doresc să ocupe unul dintre cele trei posturi pentru care Direcția de Asistență Socială Iași face angajări pot să-și depună dosarele de concurs până în data de 22 februarie 2024. Pe 26 februarie 2024, se vor afișa rezultatele selecției dosarelor de concurs. Persoanele nemulțumite vor putea depune contestații până în 27 februarie 2024, ora 16.00. Pe 28 februarie 2024, se vor soluționa și se vor afișa rezultatele acestora.
Proba scrisă a concursului de angajare va avea loc în data de 5 martie 2024, ora 10.00. Ziua următoare, pe 6 martie 2024, de la ora 10.00, va avea loc cea practică. Contestațiile privind aceste probe vor putea fi depuse până în data de 12 martie 2024, ora 16.00. Pe 14 martie 2024, ora 16.00, se vor afișa rezultatele finale ale concursului.
Ce condiții trebuie să îndeplinească participanții la concurs
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2024/02/Directia-de-Asistenta-Sociala-Iasi-angajeaza-2.jpg)
Persoanele care doresc să ocupe postul de medic primar medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul cabinetelor medicale școlare, trebuie să dețină certificat de medic primar medicină generală și să aibă minim 9 ani de vechime în muncă și specialitate
Persoanele care doresc să ocupe postul de medic primar medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul cabinetelor medicale școlare, trebuie să dețină certificat de medic primar medicină generală (specialitatea medicină de familie) și să aibă minim 9 ani de vechime în muncă și specialitate.
În cazul celor care vor să candideze pentru funcția de medic specialist de medicină generală cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul cabinetelor de medicină școlară sau a cabinetelor medicale studențești, trebuie să dețină certificat de medic specialist medicină generală (specialitatea medicină de familie) și minim 4 ani de vechime în muncă și specialitate. De asemenea, pentru a candida la concursul organizat de Direcția de Asistență Socială Iași, participanții trebuie să aibă cetăţenie română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederației Elveţiene și să cunoască limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate.
Pot candida pentru posturile vacante doar persoanele care nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, precum și cei care nu execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de care nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Totodată, persoanele care doresc să ocupe unul din posturile pentru care Direcția de Asistență Socială Iași face angajări trebuie să nu fi comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul naţional automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.