Prima pagină » Eveniment-Social » Doar o treime din candidații ieșeni au promovat probele de la Bacalaureatul de toamnă

Doar o treime din candidații ieșeni au promovat probele de la Bacalaureatul de toamnă

30 aug. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Marți, 29 august 2023, s-au afișat rezultatele finale, după contestații, de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. La nivelul județului Iași, nici măcar jumătate din persoanele ce s-au înscris la această sesiune nu au reușit să promoveze examenul

Rezultatele obținute sunt publicate pe edu.ro și anonimizate, astfel încât fiecare candidat trebuie să introducă, în platforma bacalaureat.edu.ro, codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut atât la probele scrise, cât și la cele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Mulți înscriși, puțini admiși

o poză cu candidații la bacalaureatul de toamnă

Nici un zecist în această sesiune după afișarea rezultatelor finale la bacalaureatul de toamnă

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început în data de 16 august, astfel că elevii care nu au promovat examenul în prima sesiune au avut o a doua șansă. În data de 16 august s-a susținut proba scrisă la Limba și literatura română, în data de 17 august a fost proba scrisă la materia obligatorie, 18 august – proba la alegere a profilului și specializării, iar în data de 21 august – proba la Limba și literatura maternă.

Pentru această sesiune, la nivelul județului Iași s-au înscris 1.116 candidați, dintre care 765 sunt din seria curentă, iar 351 sunt din anii anteriori. Dintre aceștia, doar 954 de candidați s-au prezentat la examen, însă doar o treime, mai exact 312, au reușit să treacă examenul de Bacalaureat, rata de promovabilitate fiind de 33 la sută.

Niciun zecist în această sesiune, după afișarea rezultatelor finale la Bacalaureatul de toamnă

 o poză cu rezultatele la bacalaureatul de toamnă

Nu este obținută nici o medie de zece, cea mai mare medie fiind 9,05, a unui elev de la Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”

Nu este obținută nicio medie de zece, cea mai mare fiind 9,05, a unui elev de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, aceasta fiind și singura notă de nouă. Au existat și doi candidați care au fost eliminați din examen, motivele fiind necunoscute.

Această sesiune reprezintă o premieră în ceea ce privește implementarea evaluării digitalizate pentru lucrările scrise. Acestea au fost scanate în sala de examen, la finalul probei scrise, în prezența candidatului, iar apoi încărcate pe platforma de evaluare de profesorii asistenți. După scanarea lucrărilor și încărcarea acestora pe platforma specifică, ele au fost repartizate, automat și aleatoriu, într-un anumit număr, către evaluatorii dintr-un alt județ decât cel de proveniență a candidaților.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, digitalizarea lucrărilor a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora. Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți la prima probă, cea de la limba română, care ar fi fost instruiți, în dimineața examenului, cu documente distribuite pe grupuri de WhatsApp.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 februarie 2026
28 februarie 2026