Prima pagină » Eveniment-Social » Doi frați din Iași au făcut spectacol la competiția de jiu-jitsu din Târgu Mureș! Ambii au câștigat medalii chiar sub privirile părinților: „A fost senzațional”

Doi frați din Iași au făcut spectacol la competiția de jiu-jitsu din Târgu Mureș! Ambii au câștigat medalii chiar sub privirile părinților: „A fost senzațional”

14 oct. 2025, 02:00,
Petronel Ștefan în Eveniment-Social

Doi frați din Iași au reușit să câștige medalii la competiția AJP Tour Transylvania, de la Târgu Mureș, chiar sub privirile părinților

Clubul Grizzly Gym din Iași a participat la competiția din Ardeal cu mai mulți sportivi care au reușit să obțină medalii. Doi frați din lotul clubului au reușit un rezultat senzațional, după ce au câștigat mai multe meciuri.

Cei doi frați din Iași au făcut spectacol

Augustin Șerban are 12 ani, iar împreună cu fratele său, Alexandru Șerban, de 8 ani, a participat la competiția din Târgu Mureș. Alexandru nu a avut adversar la categoria sa, a pus pe toată lumea la pământ și a câștigat medalia de aur. Augustin a pierdut un meci și a trebuit să se mulțumească doar cu medalia de bronz, însă părinții și antrenorii au fost mulțumiți de rezultat.

„Alexandru și Augustin sunt doi sportivi dedicați ai clubului nostru. Augustin a venit acum un an, iar la câteva luni, și fratele său. Amândoi au avut o competiție strălucită la Târgu Mureș. Mai ales cel mic, Alexandru a fost senzațional, a făcut niște manevre care au surprins pe toată lumea, iar la final a câștigat medalia de aur. Fratele său a obținut bronzul, dar tot a fost un rezultat bun. Părinții lor au fost și ei prezenți, au trăit cu emoții fiecare moment. Noi am încercat să îi susținem de pe margine și să le dăm cele mai bune sfaturi”, a declarat Ionuț Hamăn, președinte Grizzly Gym Iași.

Clubul din Iași a fost printre cele mai bune

De la clubul Grizzly Gym Iași au câștigat medalii următorii sportivi: Mircea Ciocan (95 kg – aur), Mihaela Ciocan (48 kg – argint), Darius Simionescu (62 kg – bronz), Marius Leahu (69 kg – argint), Matteo Farcaș (62 kg – aur), Alexandru Abăloaie (69 kg – argint), Nicu Corduneanu (58 kg – bronz), Andrei Coca (85 kg – argint), Theodor Pricop (72 kg – bronz), Marian Lupașcu (62 kg – bronz), Alexandru Anghel (85 kg – bronz), Ionuț Bejenaru (84 kg – argint), Ciprian Dobriță (81 kg – aur), Ștefan Burduja (61 kg – bronz). Astfel, clubul din Iași s-a situat pe locul 2 la categoria juniori și pentru vârsta 14-18 ani.

„Este prima noastră participare la acest turneu și a fost una extrem de reușită. Ne-am situat pe locul 2, pe cluburi, la juniori și pe locul 2 la categoria 14-18 ani. Suntem înscriși la AJP Tour Abu Dhabi și acumulăm puncte. Cine știe? Poate, pe viitor, vom reuși să ajungem cu sportivi în marele eveniment anual de la Abu Dhabi. Acum a fost doar o etapă regională, sunt zeci de competiții organizate de ei în toată lumea. Chiar și acum au fost cluburi puternice din Ungaria, Bulgaria, dar și sportivi din țări precum Africa de Sud sau India. Noi suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute și sper să continuăm tot așa. De asemenea, și colegul meu, Mircea Ciocan, a participat – a câștigat aur. Iar fiica sa a câștigat argintul”, a mai transmis Ionuț Hamăn.

Cei doi frați din Iași s-au întors acasă cu cele două medalii și sunt încrezători că, pe viitor, rezultatele bune vor continua să apară.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025