Doi vatmani din Iași, soț și șoție, au fost dați în judecată de CTP, deși nu mai lucrează de doi ani! Compania le cere despăgubiri după ce au demisionat

Instanța constată că situația de fapt prezentată de părți relevă un conflict născut nu din încălcarea unei obligații contractuale în sensul clasic, ci din modul în care angajatorul a gestionat — sau, mai exact, a deturnat — finalitatea unui program de formare profesională.

Instanța reține că soții Raicu, au fost angajați ai Companiei de Transport Public Iași timp de aproximativ opt ani, exercitând funcția de vatman. În cursul anului 2024, aceștia au urmat cursurile de formare profesională organizate de CTP Iași în vederea obținerii calificării de șofer de autobuz, cursuri suportate financiar de angajator și însoțite de o clauză de fidelitate.

După finalizarea formării, cei doi au formulat cereri de transfer către secția de autobuze, cereri respinse în mod repetat de directorul de exploatare, Talef Cristinel, fără motivare explicită. În luna august 2024, pârâții au depus simultan o nouă cerere de transfer și cererile de demisie. Cererea de transfer a fost respinsă, iar demisiile au fost acceptate imediat.

La aproximativ doi ani de la încetarea raporturilor de muncă, CTP Iași a promovat acțiunea de față, solicitând restituirea sumei de 6.900 lei de persoană, reprezentând costul cursurilor de formare, la care se adaugă dobânzi.

Instanța observă că, deși clauza de fidelitate este, în principiu, legală și aplicabilă, executarea ei nu poate fi desprinsă de conduita angajatorului. În speță, angajatorul a refuzat în mod repetat și nemotivat transferul salariaților pe posturile pentru care aceștia au fost formați, deși compania se confrunta cu un deficit de șoferi de autobuz.

Această conduită, imputabilă directorului de exploatare Talef Cristinel, denotă o exercitare discreționară a prerogativelor manageriale, lipsită de transparență și contrară scopului formării profesionale. Instanța constată că refuzul repetat al transferului a generat un blocaj profesional evident, blocaj care a determinat demisia salariaților.

În aceste condiții, aplicarea clauzei de fidelitate devine discutabilă, întrucât angajatorul însuși a împiedicat realizarea finalității formării profesionale.

Instanța reține că executarea contractului individual de muncă trebuie să se desfășoare cu respectarea principiului bunei-credințe. Angajatorul nu poate pretinde despăgubiri pentru o formare profesională pe care el însuși a refuzat să o valorifice, prin respingerea nejustificată a cererilor de transfer.

În mod ironic, situația relevă o contradicție internă a conduitei CTP Iași: compania investește în formarea profesională a unor salariați pentru a acoperi un deficit de personal, dar refuză să îi utilizeze pe posturile pentru care i-a format, iar ulterior îi acționează în judecată pentru costul formării.

Instanța apreciază că această succesiune de acte poate constitui un veritabil abuz de drept, angajatorul folosind clauza de fidelitate nu ca instrument de protecție a investiției în formare, ci ca mijloc de sancționare a unor salariați care au fost împinși spre demisie prin conduita sa.

Instanța observă că poziția procesuală a CTP Iași este afectată de o evidentă lipsă de coerență:

– compania afirmă că are nevoie de șoferi de autobuz;
– totuși, refuză să utilizeze doi angajați deja formați pentru aceste posturi;
– ulterior, pretinde restituirea costului formării pe motiv că angajații au părăsit compania.

Această contradicție relevă o gestionare defectuoasă a resursei umane, în care deciziile directorului de exploatare Talef Cristinel au deturnat scopul programului de formare profesională, transformându-l într-un litigiu.

În lumina celor expuse, instanța constată că pretențiile CTP Iași sunt serios afectate de propria conduită anterioară. Clauza de fidelitate nu poate fi aplicată mecanic, ignorând faptul că angajatorul a refuzat să permită salariaților să își exercite calificarea dobândită.

Demisia pârâților nu a fost un act arbitrar, ci consecința directă a refuzului repetat și nemotivat al angajatorului de a aproba transferul. În aceste condiții, obligația de restituire a costurilor formării apare ca neîntemeiată.

Instanța nu poate să nu remarce că întreaga situație pare rezultatul unei gestionări defectuoase a resursei umane, în care deciziile directorului de exploatare Talef Cristinel au transformat un program de formare profesională într-un litigiu inutil. Oamenii au făcut școala pentru a munci în cadrul companiei, compania i-a împiedicat să o facă, iar acum le solicită plata pentru privilegiul de a fi fost refuzați.