Prima pagină » Actualitate » Doliu în lumea cinematografică. S-a stins din viață regizorul celebrului film ,,Liceenii”

Doliu în lumea cinematografică. S-a stins din viață regizorul celebrului film ,,Liceenii”

27 feb. 2022, 15:20,
în Actualitate

Doliu în lumea cinematografică din România. A murit unul dintre cei mai mari regizori ai țării, omul aflat în spatele a două filme celebre, apreciate din generație în generație: Liceenii și Declarație de dragoste.

A murit regizorul filmului Liceenii

Un anunț care întristează lumea cinematografică din țara noastră. S-a stins din viață Nicolae Corjos, cel care a regizat cele două filme mari apreciate de generații întregi de români. Corjos avea 86 de ani, iar vestea că a plecat dintre noi i-a întristat profund pe toți cei care l-au cunoscut, au lucrat cu el, sau l-au apreciat pentru întreaga sa activitate.

Filmele Liceenii (1986) şi Declaraţie de dragoste (1985) în regia lui Nicolae Corjos au marcat jumătatea anilor 80 prin recorduri de popularitate.

Liceenii este un film de dragoste românesc din 1986, regizat de Nicolae Corjos, în ale cărui roluri principale au fost actorii Ștefan Bănică-junior, Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu-Botez și Ion Caramitru. Filmul regizat de Corjos se află pe locul 25 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile, potrivit unui comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

Declarație de dragoste este un film de dragoste românesc din 1985, regizat tot de marele regizor Nicolae Corjos și îi are protagoniști pe Adrian Păduraru și Teodora Mareș. În producție, actorii Ion Caramitru și Tamara Buciuceanu-Botez joacă rolurile a doi profesori porecliți Socrate și respectiv Isoscel.

Cine a fost Nicolae Corjos

Nicolae Corjos s-a născut la Hotin (România, astăzi în Ucraina), pe 22 mai 1935 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956. El a înființat studioul de cinematografie al Conservatorului în anul 1966, activând ca profesor de artă cinematografică până în 1972.

Timp de peste un deceniu a fost regizor de film documentar la Studioul „Alexandru Sahia”, perioadă în care a realizat 50 de filme documentare. Activitatea în cinematografie a început-o ca regizor secund al filmelor “Dacii” (1967), “Ciprian Porumbescu” (1973), “Nemuritorii” (1974), “Toate pînzele sus” (serial TV, 1977), “Contele Ory” (1978, în colaborare cu Jacques Trehouta).

Filmografia lui Nicolae Corjos cuprinde lung metrajele “Ora zero” (1979), “Alo, aterizează străbunica!…” (1981), “Pădurea nebună” (1982), “Declaraţie de dragoste” (1985), “Liceenii” (1986), “Extemporal la dirigenţie” (1988), “Un studio în căutarea unei vedete” (1988), “Liceenii Rock’n’Roll” (1991).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`