Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 24 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 37183 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 203 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă). În ultimele 24 de ore, la nivelul judetului Iasi au fost efectuate 1203 teste.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore au fost externate 26 de persoane.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 654.
Reamintim că Direcția de Sănătate Publică Iași a pus la dispoziția medicilor de familie platforma CAPESARO în vederea programării pentru testarea la domiciliu. Recoltarile de probe sunt solicitate atunci când pacienţii prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus. În urma realizării unei anamneze, medicul de familie decide dacă solicită în platforma CAPESARO testarea la domiciliu. Aceasta se va realiza ulterior cu echipaje ale DSP Iași, SAJ Iași, sau cu servicii de ambulanță private. Este obligatoriu ca până la obţinerea rezultatului, pacientul să rămână izolat la domiciliu.
De la inițierea acestei proceduri, din luna noiembrie până în prezent, au fost efectuate 10.219 recoltări.
În ultimele 24 de ore, echipajele mobile au realizat 250 de recoltări la domiciliu, după cum urmează: 188 realizate de DSP Iași, 45 de SAJ Iași și 17 de Ambulanța Dacomed Iași.
În urma solicitărilor de la sfârșitul săptămânii trecute, luni, 22 martie 2021, au fost realizate 57 de recoltări: 55 realizate de DSP Iași și 2 de SAJ Iași.
În ceea ce privește Campania de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 124726 de vaccinări. Din acest numarul total de persoane vaccinate, 80367 au fost vaccinate cu doza I si 44359 cu doza II. Pe data de 23 martie 2021 au fost vaccinate 2019 persoane. Mentionam ca 880 de persoane au primit doza I și 1139 de persoane au primit doza a II-a. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 261 de reacții adverse ușoare.
Actualizarea unui focar din județul Iași
Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la actualizarea numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul unui focar Covid-19 din Judeţul Iaşi:
- INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA – Secția IX Cronici – Pavilion Winkler – la ultima testare s-au confirmat încă 6 pacienţi.
În cazul acestui focar, inițial au fost confirmaţi pozitiv 10 salariaţi şi 7 pacienți.
Măsuri:
Au fost depistați pozitivi încă 6 pacienţi. S-a dispus izolarea pacienților pozitivi și dezinfecția spațiilor.
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 24 martie 2021, sunt ocupate 364 de paturi din care 49 sunt paturi ATI.
Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI
- 9 paturi ocupate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
- 5 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie
- 5 paturi la Spitalul Municipal Paşcani
- 5 paturi la Spitalul de Recuperare
- 7 paturi ATI la Spitalul CF Iasi
- 18 paturi la Spitalul de Neurochirurgie
În momentul de faţă sunt libere 3 paturi ATI:
- 1 pat ATI la Spitalul de Pneumoftiziologie
- 1 pat ATI la Spitalul Municipal Paşcani
- 1 pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie
În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 183 de paturi:
- 16 paturi la Spitalul de Boli Infecţioase
- 20 paturi ATI la Spitalul de Recuperare
- 56 paturi la Spitalul C.F Iaşi,
- 4 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”
- 19 paturi la Spitalul Militar
- 68 paturi la Spitalul CF Paşcani
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 2 paturi ATI.
4 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, este ocupat 1 pat ATI.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 24 martie 2021, un număr de 2004 de persoane se află în izolare, iar 1713 de persoane sunt carantinate la domiciliu.
Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 37246 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 38184 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.