Prima pagină » Local » Două fetițe, rămase orfane, după ce un individ le-a lovit tatăl! Acesta a fost obligat la plata unor daune de peste 255.000 de lei!
Două fetițe, rămase orfane, după ce un individ le-a lovit tatăl! Acesta a fost obligat la plata unor daune de peste 255.000 de lei!

Două fetițe, rămase orfane, după ce un individ le-a lovit tatăl! Acesta a fost obligat la plata unor daune de peste 255.000 de lei!

05 feb. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un individ care a fost acuzat că a lăsat două minore orfane de tată a fost pedepsit de magistrați. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Florin Bogdan Popa la cinci ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte.

De asemenea, instanța a admis în parte acțiunile civile formulate în cauză și l-a obligat pe individ la plata sumei totale de 256.390 de lei către soția victimei și către cele două fiice minore ale acesteia, suma reprezentând daune materiale și morale.

Mai mult, magistrații ieșeni l-au obligat pe acesta la plata câte unei indemnizații lunare în cuantum de 1/6 din salariul minim net pe economie către cele două minore, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la împlinirea de către acestea a vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor de către acestea, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul individului a început pe data de 11 martie 2019. Asta, după ce el fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv, de pe data de 24 decembrie 2018.

Conform anchetatorilor, pe 21 decembrie 2018, între Florin Bogdan Popa și L.I. a izbucnit un conflict spontan, iar primul l-a lovit pe cel de-al doilea. În urma incidentului, la fața locului a fost chemat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, care a transportat victima la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu”, deoarece aceasta suferise leziuni în zona capului. Numai că, spun oamenii legii, victima a decedat ulterior. Procurorii au stabilit că decesul a fost provocat de lovitura aplicată în cadrul conflictului amintit, astfel că au propus arestarea preventivă a lui Popa, pe care, ulterior, l-au trimis și în judecată, sub acuzația amintită.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 decembrie 2025
23 decembrie 2025