Prima pagină » Local » Două grupări de contrabandişti, destructurate la Iaşi – FOTO

Două grupări de contrabandişti, destructurate la Iaşi – FOTO

25 iun. 2021, 14:05,
în Local

La data de 25.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna martie a anului 2017, pe raza judeţului Iaşi, s-au constituit și au acționat două grupări infracţionale organizate, interconectate, care au introdus ilegal ţigarete pe teritoriul României şi, ulterior, le-au transportat, depozitat şi comercializat prin intermediari sau direct, în scopul obţinerii de beneficii financiare, membrii acestora având legături bine închegate între ei.

În urma administrării probatoriilor, a rezultat faptul că membrii grupărilor au realizat multiple acte de contrabandă, până în prezent reușindu-se confiscarea unui număr de 16.178 pachete de țigarete.

La sediul poliției vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 august 2026
15 august 2026