Dragostea unei mame, văzută prin ochii unui preot dintr-un spital din Iași: „Era copleșitor să vezi cum mama venea zilnic din alt județ să stea câteva ceasuri cu fiul ei, aflat pe patul de moarte” – FOTO

Preotul de la un spital din Iași a asistat la un moment extrem de emoționat. Este imaginea care l-a cutremurat și, totodată, i-a umplut inima de bucurie și de speranță. Preotul Adrian Chelaru este de 21 de ani în slujba bolnavilor, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. Au ajuns la el oameni care nu credeau în Dumnezeu, care dădeau vina pe El pentru boala de care suferă, oameni furioși, dar și cei care consideră rugăciunea drept un adăpost. Părintele a povestit reporterilor BZI despre imaginea unei mame care timp de trei luni a venit zilnic, cu autobuzul, la fiul său, internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Spitalul este locul unde suferința se plimbă prin saloane, pe lângă patul bolnavului și prin sufletul aparținătorului care nu are putere și se lasă doar în grija lui Dumnezeu și a medicilor. Preotul Adrian Chelaru a fost pus în fața celor mai dureroase întâmplări, cu toate acestea, există o poveste care de fiecare dată când îi trece prin minte îi face inima să tresară. A văzut cu ochii săi cum o mamă a mers sute de kilometri până la Iași pentru a fi alături de fiul ei, aflat pe patul de spital.

RomaniaTV

Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine

Observatornews.ro

Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"

Preotul de la un spital din Iași a văzut o imagine care i-a copleșit inima

ărintele a povestit pentru reporterii BZI de imaginea unei mame care timp de trei luni a venit zilnic, cu autobuzul, la fiul său, internat la Spitalul de Neurochirugie din Iași

Finalul poveștii este exemplul viu că dragostea unei mame nu poate fi comparată cu nimic în lume, este unică și se aseamănă cu cea pe care Dumnezeu o poartă oamenilor.

„Spitalul e un spațiu unde suferința e omniprezentă, am asistat și asist adesea la multe situații pe care, dacă le-am judeca cu ochii minții, nu am găsi răspuns, dar, privind prin fereastra ochilor duhovnicești, ele capătă un sens adânc, poate peste puterea de înțelegere și acceptare a minții, dar mult folositoare inimii noastre și sufletului cu care suntem înzestrați.

Nu cu mult timp în urmă, am participat la o înmormântare unde o mamă, ea însăși bolnavă de cancer, operată cu 20 de ani în urmă de cancer ovarian, și-a îngropat fiul cel mare după o scurtă, dar foarte intensă suferință oncologică, fiind un caz de tumoare cerebrală. Am fost impresionat de puterea acelei mame, ea însăși suferindă și în vârstă, cum și-a vizitat fiul timp de aproape 3 luni, zi de zi, pentru a-i aduce mâncare caldă la spitalul de paliative unde era internat, puterea cu care a luptat pentru fiecare zi a fiului ei, felul în care a luptat să îi recupereze amintirile, memoria, depănând împreună povești din copilărie, adolescență și maturitate, simțind cu acel instinct, pe care doar o mamă îl are, ireversibila trecere a fiului ei către eternitate”, a spus preotul Chelaru.

Felul în care mama încerca să-i aducă aminte copilului de amintirile frumoase din viața acestuia este copleșitor. Însă un alt aspect care emoționează până la lacrimi este faptul că aceasta, deși avea sufletul în bucăți, făcea tot posibilul pentru a fi puternică în fața fiului său.

„Efortul ei uriaș de a-l îmbrățișa pe cel pe care l-a născut, încercând să îl legene, să îl întărească, să îl pregătească, în final, pentru această despărțire. Pentru cei din jur timpul acela, de câteva luni, a fost un dar prețios, și pentru mamă, și pentru fiu, pentru a se pregăti de înfățișarea la judecată, înaintea lui Dumnezeu. Era copleșitor să vezi cum mama, locuind în alt județ, venea zilnic cu microbuzul pentru cele câteva ceasuri petrecute alături de fiul ei, zi de zi, cu mâncare caldă, cu schimburi curate, cu vorbe bune și calde, cu puterea de a dărui încă o fărâmă de viață celui pe care îl născuse”, mărturisește preotul Adrian Chelaru.

Este imaginea care l-a emoționat pe preotul Adrian Chelaru

Preotul afirmă faptul că nimeni nu este scutit de suferință, însă Dumnzeu nu lasă niciun suflet să se piardă

Preotul afirmă faptul că nimeni nu este scutit de suferință, însă Dumnzeu nu lasă niciun suflet să se piardă.

„Acolo unde există un dram de conștiință, suferința devine o școală a profunzimilor trăirilor duhovnicești. Nimeni nu a fost scutit de suferință. Nici sfinții. Sfântul Nectarie de Eghina, mult iubit în România, taumaturg, doctor fără de arginți, mare făcător de minuni, a avut cancer.

A suferit cumplit și chiar și pe patul de spital, din camera lui, din Atena, a făcut o minune asupra unui muncitor care căzuse de la înălțime și l-a tămăduit. Sunt cazuri în care boala, chiar și cancerul, poate fi învins, iar alături de eforturile medicilor, de terapia medicală, omul care se apropie de Dumnezeu și intră în sfera tainelor Bisericii se umple de lumină, devine izvor, iar boala privită retrospectiv devine un factor care a condus la o trăire autentică, vie, ieșirea de sub spectrul banal al cotidinalului, de multe ori neglijent. Biserica înseamnă taină, punerea în relație a omului cu Dumnezeu, înseamnă mulțumire, recunoștință, împreună rugare și omul simte că nu mai e singur”, destăinuie preotul Adrian Chelaru.

Preotul mai spune că nimic nu este întâmplător și că o singură clipă de pocăință autentică poate răscumpăra timpul pierdut pe cărări deșarte. Acesta sfătuiește toate sufletele să fie recunoscătoare pentru darurile primite de la Domnul, să nu facă risipă de timp, nici de sănătate.

„Cu toate eforturile care se fac, nu întotdeauna medicina reușește să restabilească echilibrul fizic al unui pacient, dar atunci cu atât mai mult valorează patrimoniul acesta imaterial, spiritual. Atunci, și ateii devin conștienți că sunt efemeri, că există ceva, o ordine în Univers, că există legi și legități pe care le-au exclus din felul lor de a fi, că în ei nu e pace și că acea pace vine din întâlnirea nu cu sinele nostru egoist și cu harul lui Dumnezeu, acelui blând Păstor care și-a rănit picioarele căutând mioara cea pierdută, adică sufletul cel depărtat de Biserică.

Dumnezeu nu are niciun suflet de pierdut, chiar și o clipă de pocăință autentică, adâncă, poate răscumpăra timpul pierdut, timpul irosit. Blândețea și răbdarea sunt două vitamine pe care, dacă le administrăm în proporții mari în fiecare toamnă sufletească, vom pregăti terenul unei împrimăvărări. Niciodată nu e târziu”, adaugă preotul de caritate Adrian Chelaru, din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.