După ani în care a stat în paragină, fosta vilă a milionarului Constantin Șorănescu va fi reabilitată. Clădirea se află în cartierul Bucium
De-a lungul timpului, dintr-o locuință de lux, casa a ajuns să arate ca după război, plină de buruieni și lăsată în paragină. Imobilul a fost deținut de controversatul afacerist Constantin Șorănescu, dar l-a pierdut din cauza datoriilor. Afaceristul este cunoscut în Iași pentru faptul că a dat numeroase țepe în afaceri.
După ani în care a stat în paragină, fosta vilă a milionarului Constantin Șorănescu va fi reabilitată
În anul 2014, Constantin Șorănescu, patronul fostului restaurant Onyx, a pierdut vila din Bucium după ce a fost executat silit din cauza datoriilor acumulate în timp. Imobilul situat pe aleea Bucium, numărul 15 a intrat mai apoi în posesia unei familii din Iași. Vila a fost achiziționată atunci cu suma de 650.000 de lei, deși clădirea a fost evaluată la nu mai puțin de 1,4 milioane de lei.
Vila a fost scoasă atunci la licitație prin intermediul unui executor judecătoresc, deși Constantin Șorănescu a contestat procedura în instanță. Primul cumpărător a fost un om de afaceri din Iași, însă acesta a fost condamnat ulterior la închisoare cu suspendare, din cauză că ar fi oferit mită fostului primar din localitatea Dărmănești, județul Bacău. Și acesta a început să fie vânat de Finanțe pentru recuperarea unor datorii.
Astfel, mai mulți ani, vila din Bucium a fost lăsată în paragină, curtea s-a umplut de buruieni iar clădirea părea una abandonată și ponosită. Recent, în jurul imobilului de pe aleea Bucium au fost amplasate schele, iar curtea a fost curățată, semn că vila este în proces de reabilitare, iar muncitorii lucrează de zor atât în interior, cât și în exterior.
Scandal ca la ușa cortului în vila din cartierul Bucium, a milionarului Constantin Șorănescu
Amintim că, în momentul executării, Constantin Șorănescu a făcut un scandal uriaș. După ce a pierdut casa, Șorănescu a devastat tot ce se mai putea în casă și în curte, tăind toți copacii și barele din fier ale gardului ce împrejmuia proprietatea. Problemele lui Constantin Șorănescu au fost însă mult mai mari. La un moment dat, afaceristul a fost cercetat și de procurorii Anticorupție.
Acesta era să piardă, în ultimii ani, Hotelul Bellaria și Complexul Onyx pentru recuperarea unei datorii de circa 4 milioane de euro. A mutat toată afacerea pe numele copiilor pentru a-și pierde urma și pentru a nu rămâne fără restaurantul din Bucium. Statul român nu a apucat să recupereze mai nimic din prejudiciu, iar familia afaceristului și-a văzut, în continuare, liniștită de treabă.
Astfel, după ani de stat în paragină, fosta vilă a milionarului Constantin Șorănescu va fi reabilitată. Aceasta este situată într-o zonă căutată de dezvoltatorii din Iași, iar recent curtea a fost curățată și în jurul imobilului au fost amplasate schele.
Mai Alexandra… mai fata, confunzi termenii. Zona rezientiala e ORICE zona in care exista locuinte. Cu rezidenti, ca de acolo vine permenul. Si Bularga e zona rezidentiala, desi sunt convins ca nu crezi asta. Pana si Cicoarei si Dalas sunt zone rezidentiale. Opus zonelor rezidentiale se afla zonele industriale. Zone care la Iasi sunt pe cale de disparitie, dar asta e alta discutie.
Rezidential nu vine de la prezidential, cum probabil crezi tu. Inteleg ca ai vocabularul sarac si nu ai net ca sa consulti dex-ul online, dar redactia ce face?
Uite, va ajut eu cu definitia: Cartier rezidențial = cartier în care există în principal case de locuit (nu și magazine, clădiri de birouri etc.).