Un vatman de la CTP a fost implicat într-un incident, în zona Tătărași, care i-a îngrozit pe ieșeni. Acesta a fost prins între două tramvaie și a fost zdrobit de greutatea vagonului. În acest moment este îngrijit de medici, iar starea sa este stabilă
Incidentul i-a îngrozit pe oamenii din zonă, dar și pe colegii de la CTP. Compania a declanșat o anchetă internă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și pentru a vedea cine a fost de vină. Totuși, vagonul 132, tip GT4, care circula pe ruta 3, a trebuit să fie tractat, deoarece se defectase în timp ce era în zona Flora, cartierul Tătărași.
Colegii de la muncă sunt îngrijorați după accident
În data de 6 decembrie 2023, la ora 16:00, un vatman a fost rănit grav după ce a fost prins între două tramvaie. În jurul orei 15:30, vagonul cu numărul 132 s-a defectat în zona Flora din Tătărași. Bogdan Baciu, în vârsta de 34 de ani, era la conducerea tramvaiului care s-a defectat și a cerut ajutor de la depou.
Un alt tramvai a fost trimis imediat să îl tracteze pe cel defect, după care s-a întâmplat nenorocirea. În mod normal, vatmanii sunt instruiți cum să procedeze în aceste cazuri, este interzis să încerce să cupleze vagoanele cu mâna sau să stea între tramvaie. La fața locului și-au făcut apariția echipajele de poliție și ambulanță. Colegii săi se gândesc acum că totul va fi bine și speră că îl vor vedea din nou la muncă.
„E un băiat bun, nu lucrează de mult timp la noi, de câteva luni doar, însă am apucat să mă împrietenesc puțin cu el. Am fost foarte șocat să aud faptul că el a fost prin așa, între două vagoane, pentru că e un tip tânăr, are o condiție fizică bună, ar fi putut oricând să sară de acolo. În astfel de cazuri, când trebuie să cuplăm două tramvaie, avem o procedură de urmat și trebuie să facem procedeul cu grijă, nu avem voie să punem mână acolo sau să ne punem între vagoane. Din câte am înțeles, ambii vatmani au fost neatenți, de asta s-a întâmplat nenorocirea, este mare păcat.
M-am întâlnit și cu o rudă de-a lui, toată familia este supărată, este normal, mai ales că este căsătorit și are și un copil mic. Sperăm că își va reveni complet și că nu vor fi probleme. Mai mult de atât, cireașa de pe tort, ca să spun așa, când a venit poliția, unul dintre agenți l-a găsit pe vatman pe jos, conștient, însă sângera, atunci polițistul a scos alcooltestul și îl punea să sufle, ceea ce este neacceptabil”, povestește un coleg al vatmanului.
Vatmanul rănit în incidentul din Tătărași este conștient
Inițial, vatmanul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, pentru a primi îngrijiri. Însă în noaptea zilei de 6 decembrie a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” pentru consult neurochirurgical, după ce a suferit și traumatism cerebral. Bogdan Baciu avea fracturi costale, pneumotorax mic, hemoragie subarahnoidiană, dar cu stare de conștiență păstrată. În acest moment, bărbatul de 34 de ani este stabil și este tratat de medici.
„Vatman, B.B., 34 de ani, a suferit un traumatism cranio-facial, fracturi costale pe partea dreaptă, un pneumotorax mic”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
În cazul vatmanului Bogdan Baciu este vorba despre un accident cu incapacitate temporară de muncă, iar ancheta privind cauzele care au dus la provocarea acestuia va fi efectuată de CTP, apoi dosarul va fi înaintat către ITM, care va stabili sancțiunile care se impun. Având în vedere faptul că acest incident a fost cauzat și de faptul că tramvaiul cu numărul 132 s-a defectat, ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei de la CTP. Acestea pot fi extrem de periculoase și pentru vatmani, nu doar pentru călători, pietoni sau ceilalți șoferi.
„Vom face o anchetă internă”, a fost tot ce a avut de spus despre incident Cristian Stoica, directorul CTP Iași.
Vatmanul implicat în incidentul din Tătărași rămâne sub atenția medicilor după ce a fost grav accidentat de un tramvai. Rămâne de văzut care vor fi rezultatele după ancheta internă a companiei.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/12/vatman-incident-Harton.webp)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/12/Cristian-Stoica.webp)
Păcat . Ei sunt obișnuiți să ia înainte mașini… nu oameni
politistul acela care il punea sa sufle, omul fiind intins pe jos si accidentat, o fi handicapat ???!!!!
Unde s cele 40 tramvaie noi carmolistule de chirica? Ca numai jafuri de tramvaie sant la strada! La fiecare ora trec incolonate cate doua tramvaie cu afiș DEFECT spre depou!
Le-a ramas meteahna. Nici la pietoni nu mai dau prioritate, le e lene sa mai opreasca tramvaiele, le lasa sa se duca ….
Inca o data se dovedeste faptul ca numai retardatii ce nu pot face altceva in viata ajung politisti!
Un incompetent intre alți incompetenți.Angajati pe șpagă.Poate lucrează selecția naturală.
a dat taranu cu viteza, si prostu ce cauta intre tramvaie, pozitionezi cuplele si stai pe bordura, gresesti incenrci din nou, pozitionezi cuplele mai cu atentie pana inveti
Esti o lepra, anonimule, faci umbra degeaba pamantului „selectie prostalana”; Nu aveaa experienta. si cel probabil nu a fost instruit corespunzator.
Pe linia 3 numai vechituri sunt…toate tramvaiele noi merg pe linia 6 și 9…de ce?
Tramvaiele noi stau piese pentru cele 8 scoase la stradă . Mulțumim Chirica . Este cea mai bună temperatură de stat afară așteptând că proști un mijloc de transport plin în loc să mergem pe jos.
Tramvaie noi pe 6 ????😂….nic8 vorbă! Poate pe 9 da! , dar pe 6 ..nțțțî !
nu e nici modernizare in reteaua de transport public al Iasul. degeaba faceau parada in fata Palatului cu tramvai PESA si BOZANKAYA si autobuze ECO, la strada tot harburi. rar mai vezi un PESA sau BOZANKAYA. tramvaie noi lungi gen cele mentionate ar trebui bagate doar pe linia lui 9 si 11 ca sunt 2 din cele mai lungi trasee si cele mai aglomerate, nu pe linia lui 5, 6 sau 8 unde bate vantu in ele. pe linia lui 44, 41 si 27 iarasi doar doar harburi, rar mai vezi un ISUZU. pe linia lui 5 au bagat tramvaie noi, dar pe linia lui 11 doar cazane. am mers azi pe linia lui 11 de la Gara Internationala pana la rond Tararasi Nord cu un cazan de N8C (model de tramvai fabricat 1978-1982, deci acu 41-45 ani) ce trancanea din toate incheieturile plus ca nu mergea usile la o scara. cacarea Troiei!
„Vom face o anchetă internă”, a fost tot ce a avut de spus despre incident Cristian Stoica, directorul CTP Iași in timp ce mesteca din renumita guma Turbo.Prietenii stiu de ce.
Anonim
decembrie 8, 2023 la 1:55 pm
da bre, vad in Tg Cucu la rond pe ruta lui 6 tramvaie noi. ce razi ca harbul de oala sparta?
Care e vatmanul ? Ala cu barba sau celalalt fara barba ?