Coronavirus

Europa a intrat în valul doi de coronavirus, iar România se afla pe lista statelor cu un bilanţ tragic în această toamnă

Publicat: 18 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Europa a intrat în valul doi de coronavirus iar România se afla pe lista statelor cu un bilanţ tragic în această toamnă
Europa a intrat în valul doi de coronavirus, iar România se afla pe lista statelor cu un bilanţ tragic în această toamnă

Anunţ îngrijorător de ultimă oră al autorităţilor. Europa a intrat în valul doi de coronavirus, iar România se afla pe lista statelor cu un bilanţ tragic în această toamnă. Specialiştii recomanda populaţiei să respecte regulile de igiena şi distanţare impuse de pandemia de coronavirus.

România şi restul Europei se îndreaptă spre un nou val al infectărilor. Specialiştii recomanda ca oamenii să respecte cât mai mult regulile de igienă impuse în aceste luni de criză, din cauza pandemiei de coronavirus.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte numărul de cazuri COVID-19 din ţara noastră.

Valul doi de coronavirus. Semnal de alarmă tras de specialişti

Specialiştii spun, de asemenea, că, după numărul de cazuri raportate zilnic, în această toamnă vom avea parte de o situaţie dificilă din punct de vedere epidemiologic. Există riscul să crească numărul de cazuri, vedem atât la noi, cât şi în Europa. Europa a intrat în valul doi, spun medicii, iar România are din ce în ce mai multe cazuri de coronavirus, de la o zi, la cealaltă.

„E îngrijorător că numărul de cazuri raportate în ultimele două zile este în creştere iar Bucureştiul este pe primul loc.

Îngrijorător este că la Institutul Marius Nasta numărul pacienţilor cu forme moderate şi severe reprezintă 80% din totalul celor internaţi, nu neapărat la terapie intensivă, dar care au nevoie de oxigen.

Majoritatea au comorbiditaăți, dar surprinzător este ca formă severă de coronavirus dacă au, de exemplu, o hipertensiune pe care, de regulă, o tratează şi nu necesită spitalizare.

Există riscul să crească numărul de cazuri, vedem tendinţa nu doar la noi, ci şi în Europa. Europa a intrat în valul doi, din păcate noi pornim în această direcţie de pe o poziţie care nu ne avantajează deloc, cu număr mare de cazuri. Toamna va fi extrem de dificilă.

Avem lucruri pe care le putem face ca să ne protejăm de infecţii”, a declarat la Digi24 Beatrice Mahler.

Record negativ la nivel mondial: S-a trecut pragul de 30 de milioane de infectări cu noul coronavirus

Record negativ înregistrat la nivel nivel mondial, unde s-a trecut pragul de 30 de milioane de infectări cu noul coronavirus.

Mai mult de 30 de milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 940.000 de decese asociate acestuia au fost înregistrate în întreaga lume de la finalul anului trecut, când noul coronavirus a fost depistat în Wuhan (China).

Potrivit site-ului Universităţii Johns Hopkins, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Statele Unite (peste 6,6 milioane), India (5,1 milioane), Brazilia (4,4 milioane) şi Rusia. Aceasta din urmă a depăşit recent pragul de 1 milion de infecţii.

Primele patru cele mai afectate ţări însumează peste 17,3 milioane de cazuri. Peru, Columbia, Mexic şi Africa de Sud urmează în lista statelor cu cele mai multe cazuri înregistrate. Cea mai afectată ţară europeană a rămas Spania, cu peste 625.600 de contaminări şi 30.405 decese asociate noului coronavirus.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Europa au fost confirmate 5 milioane de cazuri şi peste 228.000 decese, de la începutul pandemiei. În ultimele două săptămâni, numărul de noi cazuri s-a dublat în mai mult de jumătate dintre ţările europene. Numai în ultimele şapte zile au fost raportate peste 300.000 de noi contaminări.

Adauga un comentariu