Prima pagină » Eveniment-Social » Expoziție inedită și istorică pe pietonalul Ștefan cel Mare, în Copou și pe Esplanada Teatrului Național, cu ocazia aniversării a 180 de ani de la înființarea instituției Teatrului Național Iași (FOTO)

Expoziție inedită și istorică pe pietonalul Ștefan cel Mare, în Copou și pe Esplanada Teatrului Național, cu ocazia aniversării a 180 de ani de la înființarea instituției Teatrului Național Iași (FOTO)

24 nov. 2020, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Expoziție specială pe pietonalul Ștefan cel Mare, în Copou și pe Esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, cu ocazia aniversării a 180 de ani de la înființarea instituției Teatrului Național Iași. Acum 180 de ani, la Iași, lua ființă primul Teatru Național și prima instituție de spectacole de stat din spațiul românesc, sub directoratul lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. La acea vreme, pe 18 noiembrie, avea loc cea dintâi premieră românească sub acoperișul unei instituții teatrale naționale de stat: spectacolul „Farmazonul din Hârlău” de Vasile Alecsandri, pus în scenă de Costache Caragiali

Expoziție pe pietonalul Ștefan cel Mare, în Copou și pe Esplanada Teatrului Național (TNI) „Vasile Alecsandri”, cu ocazia aniversării a 180 de ani de la înființarea instituției Teatrului Național Iași. Sărbătoarea Teatrului Național Iași este marcată printr-o suită de evenimente care au menirea de a oferi publicului accesul la istoria fascinantă de 180 de ani a scenei naționale ieșene de teatru: expoziții, lansare de album și numeroase momente în spațiul virtual. În urmă cu 180 de ani, la Iași, lua ființă primul Teatru Național și prima instituție de spectacole de stat din spațiul românesc, sub directoratul lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. La acea vreme, pe 18 noiembrie, avea loc cea dintâi premieră românească sub acoperișul unei instituții teatrale naționale de stat: spectacolul „Farmazonul din Hârlău” de Vasile Alecsandri, pus în scenă de Costache Caragiali.

Începând de miercuri, 25 noiembrie 2020, în cadrul campaniei „TNI 180 – stagiuni naționale neîntrerupte”, Teatrul Național Iași deschide expoziția „Spectacolul Istoriei”

Începând de miercuri, 25 noiembrie 2020, în cadrul campaniei „TNI 180 – stagiuni naționale neîntrerupte”, Teatrul Național Iași deschide expoziția „Spectacolul Istoriei”, realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul Literaturii Române. Expoziția va putea fi admirată de public pe Pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și în Copou, la Galeria Labirint a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. Cristina Rădulescu, secretar literar al Naționalului ieșean și coordonatorul proiectului „Spectacolul Istoriei”:

„Expoziția acoperă un parcurs evenimențial de mai bine de un secol și ilustrează iconografic cele mai importante momente care au marcat evoluția primului teatru național din România – de la înființare până în anii ’70. Pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași vor fi amplasate 20 de simeze cu documente de arhivă, imagini din spectacole – unele expuse în premieră -, fotografii din colecții private, corespondența administrativă, care încearcă să reconstituie pașii unei istorii vii și tot spectacolul ei. Mulțumim pentru implicare și parteneriat Primăriei Municipiului Iași, Muzeului Județean de Istorie Brașov și Muzeului Literaturii Române – Colecția Istoria Teatrului Românesc prin amabilitatea muzeografei Laura Terente”, a punctat Cristina Rădulescu.

Tot de pe 25 noiembrie, ieșenii care trec prin Parcul Teatrului Național se vor bucura de o colecție valoroasă de afișe din perioada 1840-2020

Tot de pe 25 noiembrie, ieșenii care trec prin Parcul Teatrului Național se vor bucura de o colecție valoroasă de afișe din perioada 1840-2020. Secretarul literar Silvia Ghilaș, cea care a făcut posibilă realizarea acestei galerii în aer liber, oferă detalii:

„Cel mai vechi afiș datează din anul 1840 și aparține primului spectacol prezentat sub egida Teatrului Național, «Farmazonul din Hârlău» de V. Alecsandri. Afișele expuse aduc o cantitate semnificativă de informații legate de actori, repertoriu, sălile unde au fost prezentate spectacolele. E interesant de observat evoluția repertoriului Teatrului Național pe parcursul celor 180 de ani, dar și, de ce nu, dezvoltarea elementelor grafice care creează identitatea vizuală a unui spectacol. Afișele prezentate fac parte din colecția «Istoria Teatrului Românesc – perioada 1880-1919» ce se află la Muzeul Național al Literaturii din Iași, Muzeul Teatrului, din Arhiva Teatrului Național, dar și din colecțiile personale ale unor actori”, a punctat Silvia Ghilaș.

Teatrul Național Iași va continua campania „TNI 180 – stagiuni naționale neîntrerupte” până la sfârșitul anului 2020.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalul Județean de Urgență Buzău, în timp ce se afla internat și aștepta o intervenție chirurgicală pentru o fractură de femur. Potrivit concluziilor medico-legale, decesul a fost cauzat de un tromboembolism pulmonar, o complicație gravă ce […]
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 ianuarie 2026
09 ianuarie 2026
Articole similare
Dacă îl vedeți în trafic, fereala! E jale
02:00
Dacă îl vedeți în trafic, fereala! E jale
Dumitru Moga a avut un șoc atunci când a aflat ce impozit trebuie să plătească! De câte ori s-au mărit dările bărbatului față de anul trecut
02:00
FOTOVIDEO Dumitru Moga a avut un șoc atunci când a aflat ce impozit trebuie să plătească! De câte ori s-au mărit dările bărbatului față de anul trecut
Concursul Internațional de Creații Vizuale „Eminesciana” va avea vernisajul de Ziua Națională a Culturii. Vor fi expuse lucrările a aproape 200 de artiști din România, Republica Moldova, Franța, Turcia sau Ucraina
02:00
Concursul Internațional de Creații Vizuale „Eminesciana” va avea vernisajul de Ziua Națională a Culturii. Vor fi expuse lucrările a aproape 200 de artiști din România, Republica Moldova, Franța, Turcia sau Ucraina
Marea țeapă fiscală cu taxe și de 15 ori mai mari! Cum i-a păcălit Bruxelles și Guvernul României pe oamenii cu mașini hibrid și electrice
02:00
FOTO Marea țeapă fiscală cu taxe și de 15 ori mai mari! Cum i-a păcălit Bruxelles și Guvernul României pe oamenii cu mașini hibrid și electrice
Antreprenorii din Iași au depus, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, proiecte de peste 3 milioane de euro pentru modernizarea afacerilor din mediul rural
02:00
Antreprenorii din Iași au depus, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, proiecte de peste 3 milioane de euro pentru modernizarea afacerilor din mediul rural
Aproximativ 50 de cazuri de traumatisme pe zi la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Condițiile meteo i-au făcut pe ieșeni să „alunece” direct în UPU
02:00
Aproximativ 50 de cazuri de traumatisme pe zi la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Condițiile meteo i-au făcut pe ieșeni să „alunece” direct în UPU
Dan Chiroșcă este unul dintre cei mai vechi pescari din Iași! Bărbatul petrece ore în șir pe Bahlui pentru a prinde cele mai rare exemplare de pești
02:00
FOTO Dan Chiroșcă este unul dintre cei mai vechi pescari din Iași! Bărbatul petrece ore în șir pe Bahlui pentru a prinde cele mai rare exemplare de pești
Avalanșă de ordine de protecție la Judecătoria Iași, la începutul anului 2026! Zeci de femei cer ajutorul instanțelor de teama partenerilor
02:00
Avalanșă de ordine de protecție la Judecătoria Iași, la începutul anului 2026! Zeci de femei cer ajutorul instanțelor de teama partenerilor
Opera Națională Română Iași și Palatul Culturii rămân conduse de manageri interimari. András István Demeter, ministrul Culturii: „Nu scrie nicăieri că orice concurs trebuie să aibă, la final, desemnat un câștigător”
02:00
Opera Națională Română Iași și Palatul Culturii rămân conduse de manageri interimari. András István Demeter, ministrul Culturii: „Nu scrie nicăieri că orice concurs trebuie să aibă, la final, desemnat un câștigător”
Supărat că a rămas fără 8.000 de lei din salariu, domn director iar ciordește
02:00
Supărat că a rămas fără 8.000 de lei din salariu, domn director iar ciordește