Fantezia modulară

A trecut mai bine de un an de când opiniei publice din România i se induce, în mod insistent, ideea unui proiect ultra fantezist: o microcentrală atomică modulară care ar fi urmat, în scenariul inițial, să devină o premieră mondială. Instalată la Doicești, grație unor inimoși investitori americani. Între timp, povestea a fost parțial rescrisă, în sensul că, de fapt, cel mai relevant investitor ar fi NuclearElectrica. Adică, ce mai tura-vura, o treabă făcută pe bani românești. Iar bomboana pe tort a venit în urmă cu câteva zile, tot sub forma unei informații lansate opiniei publice: și anume că, pe ultima sută de metri, s-ar mai fi adăugat un investitor relevant din Republica Coreea de Sud. Cât este adevăr și cât este poveste în toată această istorie?

Prima informație relevantă asupra căreia nu a existat, de-a lungul timpului, nicio abatere este amplasamentul viitoarei microcentrale atomice modulare, prin intermediul căreia România va „rupe gura târgului” – sau chiar gura lumii. Amplasamentul ar urma să fie la Doicești. Specialiștii afirmă la unison că localitatea Doicești se află într-o zonă seismică, total contraindicată pentru siguranța unei centrale atomice. Geologii mai susțin, cu toate argumentele pe masă, și faptul că ipoteticul proiect ar urma să fie implementat deasupra unei pungi de gaze. Așadar, teoretic – că suntem încă la nivelul teoriilor – avem de-a face cu un amplasament de-a dreptul catastrofal.

Să facem câteva legături necesare. De ce Doicești? De ce nu altundeva? De ce costurile, probabil exorbitante, vor fi suportate de NuclearElectrica și nu de către misterioșii investitori americani, așa cum inițial a fost ambalată întreaga poveste? Ce caută în această afacere sud-coreenii, care ar fi intervenit, vezi Doamne, peste noapte? Dincolo de amplasarea într-o zonă periculoasă, ce șanse are totuși acest proiect?

O sumară cercetare pe internet ne furnizează informația că, în Statele Unite, există mai multe societăți comerciale care și-au propus să utilizeze experiența acumulată în domeniul submarinelor atomice pentru ca, pe baza ei, să fie create microcentrale modulare. Niciunul dintre proiectele de acest fel nu este însă atât de avansat încât să se ajungă, fie și numai, la operațiuni de testare. Și asta în ciuda faptului că guvernul american încurajează un asemenea proiect.

Este necesar să fac precizarea că o instalație aflată pe un submarin american nu poate fi luată pur și simplu și instalată pe un teren, pentru a se ajunge, pe această bază, la o producție de energie electrică. În acest scop, este obligatorie modificarea dimensiunilor. Abia după ce se modifică dimensiunile, inițiatorii ar putea să treacă la efectuarea unor teste. Până în prezent, centrale de acest fel au testat doar specialiștii din Federația Rusă și din China.

Tehnologia preconizată pentru Doicești se numește NuScale și presupune, așa cum am precizat mai sus, mărirea capacității unui reactor nuclear de submarin, în condițiile în care, ulterior, se fac testele necesare și se primește avizul de construcție. Cea de-a doua tehnologie cercetată la nivel mondial se numește BWRX-300, iar inginerii care o studiază parcurg un traseu invers: ei pleacă de la o centrală atomică clasică pe care încearcă să o reducă la scară. Sud-coreenii fac parte din această categorie și, prin urmare, este greu de presupus că se vor asocia unui proiect prin care se încearcă, dimpotrivă, o mărire la scară a dimensiunilor unei minicentrale de submarin.

Mult timp, pe măsură ce am fost surprins de insistența informațiilor plasate în România pe această temă, am crezut că se pune la cale o operațiune asemănătoare celei la care am asistat când proiectul Roșia Montană Gold Corporation, care în realitate nu a fost implementat în România, a fost utilizat de inițiatori pe piețele bursiere de peste ocean pentru a face practic bani din nimic, pur și simplu prin plasarea unor acțiuni pe bursă și crearea iluziei că cei care le achiziționează s-ar putea îmbogăți. Și, în unele situații, asta s-a și întâmplat.

Înainte ca Traian Băsescu, pe atunci președinte al României, să se pronunțe public împotriva exploatării de la Roșia Montană pe bază de cianuri, „băieții deștepți” de la bursa aurului își vindeau acțiunile, pentru că fuseseră preveniți că, în câteva zile, prețul acestora urma să scadă. Apoi, când Ponta, în calitate de prim-ministru, se pronunța în sens contrar, tot din timp acțiunile erau jonglate în câștig pe bursă.

De curând însă am aflat că „Afacerea Doicești” este altfel concepută. Tunul financiar deja a fost dat. Pentru că NuclearElectrica a achiziționat sau urmează să achiziționeze, în aceste zile, pe o sumă uriașă de bani, terenul impropriu de la Doicești. Acesta aparținând – ce să vezi – tocmai unuia dintre așa-zișii investitori.