Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași, nemulțumiți de prețurile cerealelor. Agricultor: „Sunt derizorii. Nici cu 5 tone nu acoperim cheltuiala” – FOTO

Fermierii din Iași, nemulțumiți de prețurile cerealelor. Agricultor: „Sunt derizorii. Nici cu 5 tone nu acoperim cheltuiala” – FOTO

07 iul. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Fermierii din Iași sunt nemulțumiți de prețurile cerealelor și susțin că producțiile de orz, grâu sau rapiță sunt sub așteptări. Aceștia sunt în plină campanie de recoltare și își fac calculele pentru a acoperi cheltuielile și arenda, dar se tem că nu vor avea cu ce să plătească datoriile. Producția la rapiță este de 2,5 tone la hectar, la orz este de 5 tone la hectar, iar la grâu estimarea fermierilor este de 5 tone la hectar. În județul Iași sunt aproximativ 80.000 de hectare cultivate cu cereale

Agricultorii din județul Iași susțin că recolta de până acum este sub așteptări, iar prețurile oferite sunt mult mai mici față de ce au nevoie pentru a acoperi cheltuielile și arenda.

„Noi avem la orz producții bune, de 5-6 tone la hectar. La rapiță producțiile sunt sub așteptări, 2,5 tone, deși promitea mai mult. Seceta și-a spus cuvântul. La grâu încă nu am intrat, dar estimăm undeva la 4 tone. Grâul se maturizează mai târziu și, de asemenea, e afectat de secetă. Avem 50 de hectare cu orz, 200 de hectare cu rapiță și 300 de hectare cu grâu. Rapița suntem nevoiți să o vindem, pentru că e greu de depozitat.

Prețul oferit este de 1,75 de lei kilogramul. Restul depozităm. Orzul e 0,65 lei kilogramul, un preț derizoriu. Grâul este 0,85 lei kilogramul. Nici cu 5 tone producție la hectar nu achităm cheltuiala. Să nu mai vorbim de arendă”, susține Cezar Musteață, fermier din sudul județului Iași, la limita cu județul Vaslui.

Fermierii din Iași sunt nemulțumiți de prețurile cerealelor

Aceștia susțin că situația de anul trecut se repetă și că sunt la un pas de faliment.

„Noi avem producții de 5 tone la hectar, dar vândute cu prețuri derizorii. Adică 830-900 de lei pe tonă, e foarte puțin. La care se aplică diverse corecții negative, în funcție de proteină, calitate, contract minim. Noi cultivăm pe 320 de hectare de grâu, 180 de hectare cu floarea-soarelui, 240 de hectare cu porumb și alte 30 cu soia. Terenurile sunt în comunele Lețcani, Horlești, Românești și Dumești”, susține Ion Notingar, agricultor din Iași.

Agricultorii susțin că nu le ajung nici banii pentru arendă.

„Noi trebuie să le dăm oamenilor banii. De unde o să le dăm, dacă primim prețuri atât de mici? Se repetă situația de anul trecut, cu seceta, cu cerealele din Ucraina. Noi avem producție cât de cât la grâu, la orz. Dar o să vedeți ce va fi la porumb și la floarea-soarelui. Va fi jale!”, susține Ionuț Popa, fermier din județul Iași.

Agricultorii vor să fie ajutați cu mai multe despăgubiri

Fermierii din Iași trag un semnal de alarmă asupra importurilor din Ucraina, situație care a devenit o problemă majoră atât pentru aceștia, cât și pentru consumatori. Reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) atrag atenția asupra situației scăpate de sub control. Fermierii sunt nemulțumiți de măsurile luate de Ministerul Agriculturii în privința importurilor din Ucraina, dar și de faptul că sunt călcați în picioare. Mai mult, despăgubirile acordate de stat și de Uniunea Europeană sunt prea mici pentru nevoile agricultorilor.

Aceștia sunt nemulțumiți și de prețurile cerealelor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 august 2026
06 august 2026