Economic Local

Fermierii din Iași vor achiziționa, cu fonduri europene, aparatura modernă necesară combaterii pestei porcine. Sute de mii de euro vor fi investiți în asigurarea biosecurității

Publicat: 12 nov. 2020
Fermierii din Iași, crescători de suine, vor să își protejeze afacerile prin achiziția de aparatură modernă în valoare de 600.000 de euro
Sediul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, regiunea Nord-Est, instituția care gestionează acordarea de fonduri europene pentru fermierii din Iași

Fermierii din Iași au solicitat fonduri europene de peste 600.000 de euro pentru a achiziționa aparatura modernă necesară combaterii pestei porcine. Proiectele au fost aprobate de AFIR, iar sumele nerambursabile vor fi în conturile crescătorilor de suine, din Iași, până la sfârșitul anului 2020. La nivelul întregii țări au fost aprobate proiectele depuse de 36 de beneficiari, doi fiind din județul Iași.

Fermierii din Iași vor investi peste jumătate de milion de euro în aparatura modernă necesară combaterii pestei porcine care a făcut ravagii în ultimii doi ani, în Iași. Ieșenii care vor să își salveze afacerile au depus proiectele în cadrul submăsurii 5.1- Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile- beneficiari privați. Numărul focarelor de PPA a crescut mai ales în anul 2020, fiind înregistrate acum 28 de astfel de focare.

Sumele acordate de AFIR pot fi sută la sută nerambursabile, în funcție de condițiile pe care le îndeplinesc potențialii beneficiari

Sprijinul acordat prin submăsura 5.1, beneficiari privați, de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va contribui la creșterea capacității operaționale de prevenire a apariției epizootiilor și combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacție din partea autorităților, dar și reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse și a evenimentelor catastrofale asupra potențialului de producție agricolă. Ajutorul nerambursabil este de 80 la sută din totalul cheltuielilor eligibile sau 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile, numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile menționate în Ghidul solicitantului.

Medicii veterinari din Iași aplică mai multe măsuri pentru ca focarele să nu se extindă în celelalte comune

Numai în luna octombrie 2020 au izbucnit 4 noi focare de pestă porcină africană. Printre măsurile dispuse de specialiștii din Iași în combaterea răspândirii pestei porcine sunt efectuarea inspecțiilor sau a patrulărilor zilnice de către gestionarii fondurilor cinegetice pentru depistarea de porci mistreți morți sau bolnavi. Medicii veterinari din județ vor fi anunțați despre cazurile de mistreți găsiți morți, iar recoltarea probelor de la mistreții împușcați sau găsiți morți se va face de către medicul veterinar oficial sau de personalul tehnic instruit al gestionarilor fondurilor cinegetice, în condiții de biosecuritate severe.

Unul dintre fermierii din Iași care a obținut în anul 2019 fonduri europene pentru combaterea PPA este Fillipo Latini

Primul beneficiar din Iași de fonduri europene care a obținut deja banii nerambursabili pentru protejarea fermei împotriva răspândirii pestei porcine africane este SC Latini Com, din comuna Belcești.
Fermierul a obținut fonduri europene în valoare de 300.000 de euro, bani necesari pentru luarea măsurilor de combatere răspândirii virusului în fermă, situație care ar falimenta afacerea. Fillipo Latini, patronul celei mai mari ferme de suine din Moldova, cu 30.000 de capete pe an, afaceri de 16 milioane de lei și 50 de angajați permanenți, a luat măsuri de prevenire a apariției pestei porcine încă de la confirmarea primului caz de PPA, în județul Iași, astfel reușind să combată pătrunderea virusului în fermă.





Adauga un comentariu