Prima pagină » Economic Local » Finanțele ieșene cumpără mașini de numărat bancnote! Costurile sunt de aproape 40.000 de euro
Finanțele ieșene cumpără mașini de numărat bancnote! Costurile sunt de aproape 40.000 de euro

Finanțele ieșene cumpără mașini de numărat bancnote! Costurile sunt de aproape 40.000 de euro

04 dec. 2020, 02:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Trezoreriile din subordinea Finanțelor ieșene vor fi dotate cu mașini de numărat bancnote. Licitația va fi organizată la mijlocul lunii decembrie 2020. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic. Procedura este împărțită în două loturi

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași organizează pe data de 15.12.2020 o nouă licitație, de data asta pentru achiziția mai multor mașini de numărat bancnote. Valoarea estimată a contractului este de 177.310 lei, fără TVA, aproximativ 40.000 de euro.

„Furnizorul are obligația de a ambala produsele pentru ca acestea să facă față la manipularea dură din timpul transportului, tranzitului și expunerii la temperaturi extreme sau depozitării în aer liber, în așa fel încât să ajungă în stare bună la destinația finală. La expedirerea produselor, furnizorul are obligația de a comunica, în scris, atât achizitorului, cât și, după caz, societății de asigurări, datele de expediere, numărul contractului, descrierea produselor, cantitatea locul de încărcare și locul de descărcare”, se arată în caietul de sarcini.

Echipamentele vor fi folosite de Trezoreriile din cadrul DGRFP Iași.

Finanțele ieșene au nevoie de un număr de 29 de mașini de numărat bancnote

Licitația este împărțită în două loturi, cu un număr de 22 și 7 bucăți, în funcție de caracteristici. Echipamentele din primul lot trebuie să aibă capacitatea de a număra un singur tip de bancnote, dar și bancnote amestecate. Trebuie să aibă doi senzori de detecție și o viteză de numărare de minimum 1.500 bancnote pe minut. Verificarea bancnotelor se va realiza simultan cu numărarea. Echipamentele din al doilea lot trebuie să aibă capacitatea de a detecta bancnotele false (RON, EUR, USD, GBP, CHF). Viteza de numărare trebuie să fie de minimum 900 bancnote pe minut, cu o capacitate de alimentare de minimum 300 bancnote.

„Produsele furnizate trebuie să respecte standardele prezentate în propunerea tehnică și caietul de sarcini. În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale produselor sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile din caietul de sarcini. Furnizorul garantează pentru viciile ascunse, viciile aparente și pentru buna funcționare a bunurilor furnizate”, se mai arată în documentația procedurii.

Mai multe firme de pază vor să câștige contractul pus la dispoziție de Finanțele ieșene

Totodată, DGRFP Iași finalizează o licitație privind achiziția serviciilor de pază, ajungându-se la etapa de deliberare. Procedura a fost organizată pe data de 22.10.2020, valoarea estimată fiind de 5.935.408 lei, fără TVA, aproximativ 1.200.000 euro. La licitație au fost depuse 13 oferte din partea Unity Gurad SRL, Ciclops Security SRL, Integra Guard SRL, Fort Security SRL, S.M.B. SRL, Sigma Security Group SRL, Sheriff Guard Protection SRL, Axis Security SRL, Romold Security SRL, Anubis Security SRL, Real Protection Guard SRL, asocierea Tetra Sistems Guard SRL – Ares Guard SRL și asocierea Protect NPG Intervenții – Protect NPG Paza SRL. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic. Contractul prevede un acord-cadru ce se va desfășura în perioada 01.11.2020 – 31.10.2022. Ofertantul câștigător trebuie să pună la dispoziție și o asigurare civilă de 1,5 milioane de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026