Prima pagină » National » Fizicianul Cristian Presură explică misterul viermilor din masca de protecție: „Nu există nanotehnologii” – VIDEO
Fizicianul Cristian Presură explică misterul viermilor din masca de protecție: „Nu există nanotehnologii” - VIDEO

Fizicianul Cristian Presură explică misterul viermilor din masca de protecție: „Nu există nanotehnologii” – VIDEO

03 apr. 2021, 22:22,
în National

O filmare care a devenit virală în ultimele zile i-a făcut pe mii de români să se îndoiască cu privire la măștile de protecție pe care sunt obligați să le poarte. Era vorba de un experiment cu o mască de protecție pusă sub aburi, în interiorul căreia se văd mici firișoare negre care se miscă liber, ca și cum ar fi vii. Autorul filmării se întreabă dacă nu cumva sunt viermi, paraziți sau nanotehnologii.

Fizicianul Cristian Presură, doctor în fizică la Universitatea Groningen și autor mai multor cărți de popularizare cu succes la public, a refăcut experimentul pentru a demonstra că nu este vorba de viermi sau nanotehnologii, ci de fibrele textile care se mișcă sub influența aburului.

Cristian Presură a reluat experimentul nu doar pe măștile de protecție, ci și pe alte obiecte textile, un prosop sau un tricou. Rezultatul a fost același: în clipa în care temperaturile sunt ridicate și aburul acționează asupra fibrelor textile, acestea se mișcă.

Totul se vede cu exactitate în imaginile mărite cu ajutorul microscopului.

„Concluzia mea este următoarea. În imaginile respective nu sunt nanotehnologii pe care să le găsim în mască, pentru că le-am găsit și în tricourile din casă.

Nu sunt nici viermi, ci fibre de textil negru care au ajuns în mască, pentru că am băgat-o în buzunar sau am folosit-o”, a spus Presura.

Fizicianul Cristian Presură: Nu există viermi în mască, nici nanotehnologii

Experimentul a scos la iveală nu doar fire negre, ci și firicele din materiale albe, nepurtate, care par să aibă aceeași mișcare independentă.
Aburul care iese la suprafață pune în mișcare fibrele mici de textil și acestea par că se contorsionează și sunt „vii”.

” Răspunsul final este acesta: Nu există viermi în mască, nu există nanotehnologii. Măștile se murdăresc cu obiecte foarte mici pe care nu le vedem cu ochiul liber”, spune fizicianul român.

Cine este Cristian Presură

Cristian Presură este autorul cărților Fizica povestită (Humanitas, 2014), O călătorie prin univers (Humanitas, 2019) și „Care e diferența dintre un copil și un laptop? O călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe” (Humanitas 2020).

S-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide.În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni.
Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B , Physical Review Letters şi Science.

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. Potrivit Humanitas.ro, s-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie.

Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare, reviste și televiziune. Poate fi urmărit săptămânal cu un nou video pe canalul de youtube „Fizica cu Cristian Presură”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond. Înalta Curte de Casație și Justiție a deblocat definitiv procesul penal în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alte 20 de persoane sunt acuzați de acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale. În ședința din camera preliminară, judecătorii de la instanța supremă au […]
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026