Prima pagină » National » Florin Cîțu atacă dur Guvernul Bolojan: „Statul a suprataxat exact sectorul care nu a creat problema”
Florin Cîțu atacă dur Guvernul Bolojan: „Statul a suprataxat exact sectorul care nu a creat problema”

Florin Cîțu atacă dur Guvernul Bolojan: „Statul a suprataxat exact sectorul care nu a creat problema”

28 mai 2026, 14:19,
Redacția BZI în National

Fostul premier Florin Cîțu revine în prim-planul dezbaterii economice și critică în termeni duri politicile fiscale ale Guvernului condus de Ilie Bolojan. Acesta susține că Executivul a ales să acopere deficitul bugetar prin taxe mai mari aplicate mediului privat, deși, potrivit datelor Eurostat, România are cel mai puțin îndatorat sector privat din Uniunea Europeană.

În plus, fostul lider liberal cere reducerea TVA de la 21% la 19%, afirmând că majorarea taxei a produs pierderi uriașe pentru economie și pentru bugetul statului.

Florin Cîțu: „Nu sectorul privat a produs dezechilibrul”

Într-o postare amplă publicată pe rețelele de socializare, Florin Cîțu spune că în spațiul public a fost promovată în mod repetat ideea că economia României ar fi crescut nesustenabil, pe baza consumului alimentat prin datorii. Fostul premier afirmă însă că datele oficiale contrazic această teorie.

„Pentru toți „specialiștii” care intoxică spațiul public. Aud de luni de zile același refren: România ar fi avut un model de creștere „nesustenabil”, bazat pe consum finanțat pe datorie. De aici ar decurge, chipurile logic, nevoia de a crește taxele și de a extinde mâna statului peste sectorul privat. E fals. Iar un singur grafic, dintr-o sursă greu de contestat, Eurostat, arată exact unde este eroarea”, a transmis Florin Cîțu.

Acesta afirmă că firmele și populația din România au cele mai mici datorii din întreaga Uniune Europeană, ceea ce ar demonstra că mediul privat nu este responsabil pentru problemele bugetare ale statului.

„România are cea mai mică îndatorare a sectorului privat din Uniunea Europeană. Nu printre cele mai mici. Cea mai mică. Sub Polonia, sub Lituania, sub Bulgaria, sub toți cei 26 de parteneri europeni și mult sub media UE. Dacă firmele și gospodăriile românești sunt cele mai puțin îndatorate din Uniune, atunci povestea cu „creșterea pe datorie privată” se prăbușește. Nu sectorul privat a produs dezechilibrul. Datoria care a explodat este datoria statului, rezultatul direct al deciziilor politice care au împins cheltuieli permanente peste capacitatea reală a economiei”, a mai declarat fostul premier.

Critici dure la adresa Guvernului: „Factura a fost trimisă celor care produc”

Florin Cîțu susține că actuala guvernare a ales varianta cea mai simplă pentru acoperirea deficitului bugetar: majorarea taxelor și suprataxarea economiei private.

„Aici este nodul problemei. Soluția aleasă pentru deficitul statului a fost creșterea taxelor pe privat. Nu reducerea risipei publice. Nu reforma cheltuielilor. Nu restructurarea aparatului bugetar. Ci extragerea de resurse din sectorul care avea cele mai sănătoase bilanțuri din Europa”, a afirmat acesta.

Fostul ministru de Finanțe spune că decizia a venit chiar din interiorul instituțiilor care gestionează deficitul bugetar.

„Această soluție nu a venit de nicăieri: a fost propunerea Ministerului Finanțelor, însușită apoi de premier. Adică exact instituția care administrează deficitul a decis că factura o plătește sectorul care nu l-a produs. Iar efectele se văd acum. Sectorul privat era încă sănătos, dar a fost tratat ca o rezervă fiscală de exploatat. A fost suprataxat tocmai pentru a acoperi un deficit generat de stat. Apoi aceiași oameni se miră că economia încetinește, consumul cade și investițiile sunt amânate”, a mai spus Cîțu.

În opinia sa, nu există argumente economice solide pentru taxarea suplimentară a mediului privat.

„Nu există argument economic serios pentru suprataxarea celui mai puțin îndatorat sector privat din Uniunea Europeană. Există doar o opțiune politică: să acoperi deficitul statului din buzunarul celor care produc. Datele sunt publice. Merită citite înainte de a mai repeta lozinci”, a transmis acesta.

Fostul premier cere reducerea TVA: „Experimentul TVA 21% a eșuat”

Florin Cîțu critică și majorarea TVA de la 19% la 21%, măsură adoptată de Guvern pentru creșterea veniturilor la buget. Acesta susține că rezultatele au fost exact invers față de cele așteptate.

„Experimentul „TVA 21%” a eșuat. Cifrele nu mint: e timpul să revenim la 19%! Guvernul a confirmat pe spatele românilor o lecție dură de economie: taxele mai mari nu aduc bani mai mulți la buget. Datele oficiale confirmă dezastrul fiscal din ultimul an”, a scris fostul premier.

Acesta spune că reducerea TVA ar trebui aplicată începând cu 1 iulie 2026.

„Reducerea TVA la 19%, începând cu 1 iulie 2026, nu este o opțiune, ci o obligație”, afirmă Florin Cîțu.

Fostul lider liberal susține că statul estima venituri mai mari după majorarea TVA, însă încasările reale au fost sub așteptări.

„Conform Strategiei Fiscal-Bugetare 2025-2027, statul estima venituri din TVA de 136 miliarde lei. După ce au crescut cota la 21%, sperau la un bonus de încă 6 miliarde lei. Realitatea? S-au încasat doar 133,9 miliarde lei. Rezultatul? O gaură de 8 miliarde lei față de estimări. Când sufoci consumul, economia intră în defensivă și evaziunea crește”, susține acesta.

„Românii plătesc taxa pe lăcomia statului”

Florin Cîțu afirmă că majorarea TVA a dus și la creșterea accelerată a inflației, ceea ce a afectat direct nivelul de trai al populației.

„Creșterea TVA a pus gaz pe focul prețurilor. Raportul BNR asupra Inflației din noiembrie 2025 arată o explozie de la 7% la 10%. Românii plătesc „taxa pe lăcomia statului” la fiecare bon fiscal, iar puterea de cumpărare s-a topit sub ochii noștri”, a declarat fostul premier.

Totodată, acesta spune că scăderea consumului afectează deja economia și companiile românești.

„Pentru prima dată în ultimii ani, datele INS confirmă patru luni consecutive de scădere a consumului. Oamenii cumpără mai puțin pentru că nu își mai permit, iar asta lovește direct în companiile românești”, a mai spus Florin Cîțu.

La final, fostul premier a anunțat că va continua să critice politicile economice adoptate în ultimii ani și a enumerat mai multe măsuri pe care le consideră nocive pentru economie.

„Creșterea TVA este doar vârful aisbergului. Urmează să analizez și alte măsuri care au frânat economia în ultimii 4 ani: supraimpozitarea contractelor part-time, plafonări care au distrus lanțurile de aprovizionare, intervenționismul brutal în piața liberă care a alungat investitorii. Statul trebuie să înceteze să mai vadă privatul ca pe un bancomat nesfârșit. Revenirea la 19% este primul pas pentru a lăsa economia să respire!”, a concluzionat Florin Cîțu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026