Cancan

Focar de coronavirus după filmările pentru Revelion. Ce artiști s-au infectat cu COVID

Publicat: 30 nov. 2020
focar coronavirus filmările pentru Revelion
Mai mulți artiști de muzică populară s-au infectat cu COVID în urma filmărilor pentru Revelion

Situație gravă după ce a izbucnit focar de coronavirus după filmările pentru Revelion și mai mulți artiști s-au infectat cu COVID-19. Astfel, Nicu Paleru, Mariana Ghinea, Marian Haiducu și Steliana Sima sunt printre interpreții depistați pozitiv.

Filmările pentru Revelion au generat o problemă gravă după ce mai mulți artiști s-au îmbolnăvit de coronavirus. Acum toți cei care au intrat în contact cu ei stau cu sufletul la gură sperând să nu fi luat și ei temutul virus.

Focar de coronavirus după filmările pentru Revelion

Astfel, după Nicu Paleru și Maria Ghinea, alți doi cântăreți celebri au fost confirmați pozitiv la testul COVID. Este vorba despre Steliana Sima și Marian Haiducu, amândoi fiind prezenți în platourile emisiunilor tv, unde s-au înregistrat edițiile pentru sărbători.

Așadar, zeci de artiști au fost prezenți în platourile mai multor televiziuni, la înregistrările edițiilor speciale de sărbători. Iar acolo, aceștia nu au mai ținut cont de regulile de distanțare. Aceștia s-au îmbrățișat, au făcut poze în grup, ignorând cu desăvârșire măsurrile din pandemie.

Îndrăgită interpreta Steliana Sima, în vârstă de 55 ani, a fost confirmată pozitiv la testul COVID. Și nu e de mirare, analizând imaginile de pe conturile de socializare în care distanțarea socială a fost ignorată cu desăvârșire.

Și alți artiști au luat virusul

După primul val de îmbolnăviri, au început să aibă simptome și alți artiști. Astfel, și Marian Haiducu a fost testat pozitiv la COVID. Cântărețul a fost prin mai multe emisiuni tv și s-a fotografiat chiar cu Nicu Paleru, despre care apropiații spun că și el a fost infectat. Marian Haiducu a declarat pentru Star Popular că nu a făcut o formă gravă a bolii dar a avut simptome diferite.

„Încep să-mi revin, am avut și stări nasoale: m-au durut foarte tare picioarele, niște dureri ciudate pe care nu le-am avut niciodată, și stări subfebrile. Am fost foarte mult pe la sala de antrenament, unde nu stai cu masca. Am fost și la emisiuni pentru sărbători, dar n-aș putea să spun că am luat dintr-un loc anume, am auzit că au fost foarte mulți infectați cu COVID. Cum am simțit, eu am început să iau paracetamol, durerile de picioare mă lăsau doar după ce luăm paracetamol. După ce am văzut testul pozitiv, m-am izolat în casă și am mai luat vitamine, fără azitrox”, a declarat Marian Haiducu.

Maria Ghinea a făcut o formă mai gravă

Pe de altă parte, artista populară Maria Ghinea a trecut prin clipe cumplite de când a contactat virusul. Aceasta a declarat că a făcut o formă mai gravă a bolii și a avut dureri groaznice. De asemenea, Maria Ghinea a făcut febră dar a avut și frisoane și stări de vomă.

„M-au luat niște dureri de cap atât de groaznice de ziceam că mor, credeam că-mi crapă capul. Am făcut temperatura 38, mă ardea pe gât că și cum îmi pusese cineva un fier de călcat, o tuse seacă, apoi m-au luat frisoanele. Și am început să iau tratamentul. Azi noapte mi-a fost tare rău, am vomitat și m-a durut stomacul. Mă durea corpul că și cum m-ar fi bătut cineva. Ziua mă simt mai bine, dar noaptea e foarte rău”, a declarat artista.

Așadar, cu acest focar de coronavirus după filmările pentru Revelion nu este exclus să apară și alte cazuri de îmbolnăviri printre artiști…





Adauga un comentariu