Un polițist ieșean a făcut furori în rândul oamenilor din mediul on-line după ce a apărut o filmare cu el ajutând un om cu dizabilități. Cine este agentul de la Secția 6 și care sunt valorile după care se ghidează în profesia sa?
În mediul on-line a apărut un videoclip cu un polițist ce ajută o persoană în vârstă, cu dizabilități, să traverseze strada. Oamenii de pe rețelele de socializare se arată impresionați de gestul agentului de la Secția 6 și consideră că acest comportament ar trebui să fie o normalitate
Cine este agentul de la secția 6 de Poliție
Vlad Todică este agent în cadrul Secției 6 Poliție Urbană la structura de ordine publică și a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în anul 2002.
Acesta abia se întorcea dintr-o misiune, când a observat un bătrân cu dizabilități locomotorii că încearcă să traverseze Șoseaua Nicolina printr-un loc nepermis.
Cu toate că legea impune sancționarea pietonului în această situație, polițistul a ales să ajute persoana să traverseze în siguranță și să îl atenționeze ca data viitoare să traverseze doar pe trecerea pentru pietoni.
„Polițistul tocmai se întorcea din teren și cobora din autospecială când a observat persoana care traversa cu greutate partea carosabilă. Acesta a venit imediat în sprijinul persoanei, oprind traficul pentru ca aceasta să poată traversa. De asemenea, polițistul a avertizat pietonul cu privire la respectarea pe viitor a regulilor de circulație”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Anca Vîjiac.
Filmarea cu polițistul a fost postată de un ieșean pe un site de socializare, iar internauții au rămas plăcut impresionați de gestul agentului. În secțiunea de comentarii, persoanele își arată respectul față de omul legii și consideră că această conduită este una care ar trebui să fie considerată normală.
Cetățeni, ajutați de polițiștii din Iași
La începutul lunii aprilie 2022, BZI.ro a prezentat o altă situație în care polițiștii ieșeni au ajutat cetățenii.
Roxana și Benjamin au ajutat o femeie să ajungă în cel mai scurt timp la spital. Cei doi agenți de la Poliția Rutieră Iași au dus pacienta la Spitalul Clinic “C.I. Parhon “ Iași cu autospeciala poliției. Pe drum, cei doi au anunțat că vin cu un pacient într-o situație urgentă, astfel echipa medicală a fost pregătită.
Deși nu au mai avut astfel de misiuni, cei doi agenți s-au descurcat exemplar. De asemenea, au știut să il calmeze pe soțul pacientei, astfel încât acesta să îi urmeze la spital conducând atent și respectând regulile de circulație.
Roxana și Benjamin au declarat atunci că nu au făcut nimic special și consideră că și-au făcut “datoria de oameni”. Aceștia au demonstrat că datoria față de semeni este prioritară misiunii de om al legii, plecând din locul în care aveau organizat un control rutier de rutină.
Agentul de la secția 6, Vlad Todică, abia terminase o misiune și se întorcea la sediu. Polițistul a observat că persoana cu dizabilități era în pericol și a decis că este firesc să ajute.
ASTA INSEAMNA SA FII POLITIST ,CRED CA FFFFFF PUTINI DIN EI AR FACE ASTA.
cu o floare nu se face primavara,cand nu vor mai lua spaga si vor aplica legea,doar de asta sunt militieni,probabil ca vor fi respectati!!!!