Prima pagină » Magazin » Grupul Calzedonia va inaugura, la Palas Iaşi, trei magazine în premieră regională: Calzedonia, Intimissimi şi Intimissimi UOMO

Grupul Calzedonia va inaugura, la Palas Iaşi, trei magazine în premieră regională: Calzedonia, Intimissimi şi Intimissimi UOMO

27 feb. 2023, 13:57,
în Magazin

Grupul Calzedonia, unul dintre cei mai puternici retaileri de modă din lume, va aduce, în ansamblul mixt Palas Iaşi, brandurile Calzedonia, Intimissimi și Intimissimi UOMO, ca parte a planului său de extindere în ţara noastră şi a strategiei companiei IULIUS de a implementa concepte de shopping cu prezență unică în regiune. Grupul italian se va alătura portofoliului de branduri de la Palas în cursul acestui an.

Ansamblul mixt Palas Iaşi își consolidează poziţia de destinație dominantă de shopping în regiune, oferind concepte noi de magazine ale unor branduri internaționale puternice şi cu prezenţă unică în nord-estul ţării. Printre noutățile din acest an se numără magazinele grupului italian Calzedonia, care va deschide aici trei locaţii: Calzedonia, Intimissimi și Intimissimi Uomo.

,,Palas Mall, parte a ansamblului mixt Palas Iaşi, este cel mai competitiv mall din afara Capitalei, performanţă dovedită de rezultatele înregistrate, de traficul de peste 20 de milioane de vizite anual, dar şi de dorinţa marilor branduri de a fi prezente aici, cu cele mai noi şi moderne concepte de magazine. Grupul italian Calzedonia este unul dintre liderii în domeniu la nivel internaţional, apreciat de milioane de clienţi din întreaga lume, şi suntem entuziasmaţi că brandurile şi produsele sale de succes vor ajunge şi în această regiune”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS.

Brandul Calzedonia, înfiinţat în 1986, la Verona, este unul dintre cei mai apreciaţi retaileri din industria modei, cu 2.149 de magazine, în 55 de țări. Calzedonia oferă produse în pas cu moda pentru femei, bărbaţi şi copii, care se integrează cu ușurință în outfiturile de zi cu zi. Gama variată include dresuri, șosete, colanți, costume de baie, precum și accesorii pentru plajă sau exterior.

Intimissimi se adresează femeilor şi adolescentelor, fiind un brand renumit pentru lenjerie intimă, care oferă şi o varietate de alte categorii precum: pijamale, corsete şi accesorii. Confort, delicatețe, stil şi senzualitate: fiecare piesă Intimissimi este concepută manual, cu un design artizanal italian şi detalii precum dantelă macramată, broderii sau accesorii preţioase ataşate. În România, brandul este prezent din 2013 şi deţine opt magazine, în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara şi Braşov. În lume, sunt 1.645 de magazine, în peste 50 de ţări.

Adresat exclusiv bărbaţilor, începând cu anii adolescenţei până la orice vârstă, Intimissimi UOMO se diferențiază prin calitatea materialelor, majoritatea fiind din fibre naturale, şi prin diversitatea modelelor disponibile. Brandul este specializat în lenjerie intimă şi şosete, însă clienţii vor găsi în magazin şi o gamă extinsă de pijamale, articole pentru exterior şi pantaloni scurţi de plajă. Articolele bărbăteşti erau prezente în brandul principal încă din 1996, însă în anul 2014 se inaugurează primul magazin Intimissimi UOMO. În prezent, în România sunt deschide cinci locaţii, iar în lume, 344.

În reţeaua companiei IULIUS, grupul italian este prezent în ansamblul mixt Iulius Town Timişoara, cu brandurile Calzedonia, Intimissimi şi Intimissimi UOMO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024