Prima pagină » Titlurile zilei » Ieșeanul care joacă șah cu miliardarii lumii! În România, puțini oameni îl cunosc, însă este apreciat la nivel mondial

Ieșeanul care joacă șah cu miliardarii lumii! În România, puțini oameni îl cunosc, însă este apreciat la nivel mondial

23 sept. 2025, 02:00, 1 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Ieșeanul Bogdan Gârbea a făcut istorie în lumea șahului mondial, iar acum este unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din domeniu

Bogdan Gârbea are 36 de ani și, din anul 2012, este unul dintre cei mai importanți oameni ai șahului din Emiratele Arabe Unite. Acesta a construit clubul Abu Dhabi Chess și a ajuns să fie apreciat la cel mai înalt nivel. Recent, a participat la un concurs exclusivist, alături de unii dintre cei mai bogați oameni din lume.

Ieșeanul a pus bazele șahului din Abu Dhabi

Bogdan Gârbea joacă de la vârsta de 4 ani șah, și toată viața doar cu acest sport a vrut să se ocupe. Printr-o întâmplare, în anul 2012, la Campionatul Mondial Școlar a ajuns să antreneze, pentru câteva zile, copii de la clubul Abu Dhabi Chess Club. Ulterior, a primit o ofertă surprinzătoare din Emiratele Arabe Unite, pe care nu o putea refuza.

„Aveam undeva la 23 de ani în 2012, organizam Campionatul Mondial Școlar din Iași. Venise atunci clubul Abu Dhabi Chess Club, din Emiratele Arabe Unite. Erau câțiva copii, nici măcar nu aveau antrenor. Reprezentanții clubului mă tot rugau pe mine să îi antrenez pe durata competiției. Eu nu prea aveam timp cu organizarea, însă, până la urmă, am acceptat din pură plăcere. La finalul competiției, am primit o ofertă de la ei, să vin în Abu Dhabi, să antrenez la clubul lor de șah. Am stat puțin pe gânduri; eu eram în ultimul an la FEEA, trebuia să îmi dau licența în câteva luni. Mă ocupam de șah în Iași, și îmi place România, nu mă gândisem, vreodată, să plec”, povestește Bogdan Gârbea.

Când a ajuns la Abu Dhabi, nivelul nu era foarte ridicat. A fost nevoie de multă muncă și de investiții uriașe.

„Eram tânăr. Până la urmă, am acceptat. Nu neapărat financiar m-a motivat, ci pentru experiență. Am zis că, pentru 3 luni, merită să încerc. Uite că 3 luni s-au transformat în 13 ani. Ca salariu, era puțin mai bine. Nu era ceva exagerat, însă era bine. În perioada respectivă, șahul era, la început, în Emirate. Erau câțiva copii, un antrenor la club. Ei, însă, au văzut potențial, iar în decursul anilor au băgat foarte mulți bani. Eu practic șahul de la 4 ani, mereu mi-a plăcut și doar asta am vrut să fac. Șahistul meu preferat este Mikhail Tal. M-a impresionat foarte mult organizarea și facilitățile lor, aveau tot ce ai nevoie. Au adus numai profesioniști. Eu, la Iași, trebuia să mai fac și alte lucruri pe lângă. Aici, sunt doar antrenor, doar cu asta mă ocup”, își amintește ieșeanul.

Președintele Emiratelor l-a felicitat personal

Totuși, pentru Bogdan, viața din Abu Dhabi nu o putea înlocui pe cea de acasă și se gândea mereu să se întoarcă. La un moment, a antrenat o fată de 4 ani, care l-a motivat să rămână. Rouda Essa Alserkal a ajuns să devină campioană mondială sub îndrumarea lui Bogdan Gârbea. Ulterior, a fost răsplătit cu Golden Visa, o viză pentru 10 ani, și felicitat de către președintele Sheikh Mohammed Bin Zayed Al Nahyan.

„Eu, după un an, cam voiam să plec, să mă întorc acasă, însă viața poate lua o întorsătură ciudată uneori. Călătoream foarte mult la început, prin toată lumea, la competiții. Creșteam clubul. La un moment, era o fetiță, Rouda Essa Alserkal, care avea mare potențial la doar 4 ani. Am început să mă ocup și eu de ea, iar în timp a devenit campioană mondială. Ulterior, a ajuns mare maestră internațională. Faptul că am antrenat-o pe ea m-a făcut să rămân aici. Acest lucru a însemnat foarte mult pentru ei. Sunt o țară mică, e greu să scoată campioni la un sport. Am fost, ulterior, invitați la palatul prințului. Ne-a felicitat H.H. Sheikh Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabelor Unite. A fost un moment extraordinar să dau mâna cu el, o mare onoare. Tot atunci, am fost cel care a câștigat Golden Visa, adică mi se asigură viză pe o perioadă de 10 ani și poate fi prelungită. Puțini oameni o primesc”, a precizat Bogdan Gârbea.

Ieșeanul locuiește în Emirate, alături de soția și fiica sa, iar cele 3 luni, cât erau la început, s-au transformat deja în 13 ani.

„Viața în Abu Dhabi este diferită de ce vezi în Europa. Ai tot ce vrei aici, acces la tot felul de facilități, produse de care nici nu ai auzit. Străzile sunt curate, este liniște și siguranță. Profesioniștii sunt plătiți foarte bine, salariile sunt bune, însă și lucrurile sunt scumpe. Stilul de viață de aici te și face să cheltui mult. Prețurile sunt ridicate, dar și salariile. Un apartament pleacă de undeva de la 250.000 de euro și poate ajunge la milioane. Acum am casa mea aici, locuiesc cu soția, care a venit acum 7 ani în Abu Dhabi. Am și o fetiță de 4 ani, care deja joacă șah, mută. Dacă o să-i placă, o voi susține. Dacă nu, este perfect în regulă. Sincer, eu tot mă gândesc să mă întorc acasă, îmi place mult România și Iașul”, a spus bărbatul.

A jucat șah cu miliardarii lumii

Printr-o altă întâmplare, Bogdan Gârbea a ajuns să fie invitat la un concurs de șah organizat extrem de discret în inima Marocului, la Marrakech. Acolo, s-a întâlnit cu unii dintre cei mai bogați și influenți oameni de pe Pământ.

„În urmă cu câteva săptămâni, discutam cu o prietenă de a mea, din Abu Dhabi, și mi-a spus că are un proiect mare, un fond de investiții, și are nevoie de finanțare. Doar că era o problemă, cel care trebuia să asigure fondurile a spus că își va da acordul doar dacă îl va bate la un meci de șah. Prietena mea mi-a cerut mie să o antrenez și să merg la eveniment pentru a o ajuta. Am acceptat, credeam că va fi tot aici, în Abu Dhabi. Ulterior, mi-a precizat că trebuie să mergem cu avionul în Maroc, la Marrakech”, a relatat Bogdan Gârbea.

Organizatorul evenimentului a fost nimeni altul decât Sir Richard Branson. Britanicul are o avere de peste 4 miliarde de dolari și este fondatorul Virgin Group. Deține peste 400 de companii, printre care și Virgin Records.

„Acolo, ne-am întâlnit cu Sir Richard Branson. El organiza evenimentul la unul din resorturile sale. Eu îmi pregătisem o prezentare și un discurs despre șah, dar de fapt cei prezenți știau foarte multe despre acest joc. Era o întâlnire anuală între ei. Acolo erau prezenți tot felul de oameni – vorbim despre miliardari și milionari, oameni cu putere. Oameni din cadrul Meta, Google, diferite firme importante la nivel mondial. Sir Richard Branson este un tip foarte deschis, energic, am discutat foarte mult de șah. Am participat la tot felul de activități cu el, au fost câteva zile incredibile. Efectiv, 3 zile au jucat încontinuu șah. Îmi puneau multe întrebări, erau foarte implicați și curioși. La final, am stabilit că va trebui să ne mai întâlnim, cel mai probabil anul viitor. În cele din urmă, prietena mea a reușit să îl învingă pe Sir Richard Branson”, a povestit ieșeanul.

Vrea să aibă cea mai faimoasă academie

Bogdan Gârbea va fi în echipa care se va ocupa de organizarea Olimpiadei de Șah din 2028. Este un eveniment de o importanță mondială în domeniul șahului. Acesta se mai ocupă, împreună cu fratele său, și de clubul din Iași, Chess Club International.

„Avem foarte multe competiții aici, șahul a evoluat extrem de mult. Vom organiza Olimpiada de Șah din 2028, care va avea loc în Abu Dhabi. Am câștigat organizarea în fața celor din Italia. Din 2026, vom începe ușor pregătirile. Oricum, facilitățile, aici, sunt incredibile. Totul este pus la punct: transport, infrastructură, săli, hoteluri, aeroport – tot ce îți dorești. Companiile din zonă organizează tot felul de competiții interne, iar noi am organizat evenimentele. Sunt simpli angajați, care, pentru relaxare, joacă șah”, a mai specificat antrenorul de șah.

Ieșeanul de 36 de ani are deja și propria academie, unde sunt peste 1.000 de copii înscriși. Deși are tot ce și-a dorit de la viață, acesta nu a renunțat la gândul de a se întoarce într-o zi acasă, la Iași.

„Visul meu este să fac cea mai faimoasă academie de șah din lume. Deja am creat una și am peste 1.000 de copii înscriși. Mă gândesc totuși ca, la un moment, să revin și acasă, să susținem șahul din România. Eu mă mai ocup de clubul International Chess Club Iași, atunci când am timp și reușesc. Oricât de frumos ar fi aici, tot în România mă simt cel mai bine. Deocamdată, voi rămâne aici, să duc până la capăt proiectele începute. Asta mă motivează”, a încheiat Bogdan Gârbea.

Ieșeanul Bogdan Gârbea a pus Abu Dhabi pe harta mondială a șahului și nu vrea să se oprească aici.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 decembrie 2025
15 decembrie 2025