„În urma evenimentelor recente, în acord cu analiza Raportului Preliminar trimis de Comisia mixtă de control a Ministerului Sănătății, conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași a decis constituirea unei comisii de cercetare a evenimentelor produse, pentru a identifica toate cauzele și persoanele responsabile.
Cei găsiți vinovați de abateri grave vor fi trimiși în Comisia de Disciplină, și se vor lua măsuri în acord cu Regulamentul de ordine interioară și legislația în vigoare.
Ca măsură imediată, conducerea actuală a demarat conform legislației în vigoare procedurile privind:
- Înlocuirea din funcție a asistentei-șefe ATI,
- Preluarea atribuțiilor de coordonare a Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) de către alt medic din serviciu, până la organizarea concursului;
- Preluarea atribuțiilor de medic-șef interimar ATI de către dr. Olaru Valentin, până la organizarea concursului conform normelor ce vor intra în vigoare.
Am dispus implementarea măsurilor și recomandărilor incluse în Raportul Preliminar al Corpului de Control al MS. Totodată, se așteaptă Raportul final al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în baza căruia vor fi implementate și alte măsuri suplimentare, menite să ducă la creșterea siguranței pacienților:
- Actualizarea tuturor protocoalelor de igienă, sterilizare, curățenie, manipulare de materiale sterile și echipare a personalului;
- Instruirea repetată și regulată a personalului medical și auxiliar privind igiena mâinilor, echiparea corectă și manipularea materialelor sterile;
- Monitorizarea permanentă a stocurilor de dezinfectanți, echipamente de protecție și materiale sterile, pentru a asigura calitatea și valabilitatea acestora;
- Control și monitorizare permanentă: supraveghere microbiologică internă cu prelevări regulate de probe din apă, suprafețe, aer și de pe tegumentele personalului;
- Obligația de raportare imediată la apariția primelor cazuri suspecte, fără întârziere, de către medicii curanți și SPIAAM, cu stabilirea măsurilor clare în acord cu ordinul 1101/2016;
- Protocoale clare de izolare a pacienților infectați și a zonelor implicate;
- Restricționarea accesului vizitatorilor și a personalului non-esențial conform unui program bine stabilit, în secția ATI și în zonele cu risc;
- Verificarea completă a instalațiilor sanitare, alimentării cu apă, ventilației și canalizării, pentru a elimina posibile surse de contaminare;
- Vom solicita audituri interne și externe periodice (DSP, Ministerul Sănătății), cu transparență totală privind rezultatele.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași dispune de specialiști de înaltă competență și aparatură medicală de ultimă generație, fiind cel mai performant spital pediatric din Regiunea de Nord-Est a României.
Prin măsurile ferme luate până în prezent și cele care vor urma, ne dorim să recâștigăm încrederea pacienților, a părinților și a comunității, demonstrând că siguranța și calitatea actului medical reprezintă prioritatea noastră absolută”, a transmis dr. Veronica Leonte, manager interimar al Spitalului Sf. Maria din Iași.
Tragedie la Spitalul Sf. Maria din Iași
Vă aducem aminte că după tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a demis conducerea Direcției de Sănătate Publică Iași și i-a cerut lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, sub a cărui administrație se află spitalul, să o demită pe dr. Cătălina Ionescu, managerul interimar.
De asemenea, în cursul zilei de vineri, 3 octombrie 2025, dr. Radu Constantin Luca, manager interimar al spitalului pentru doar o săptămână, a anunțat că le va demite din funcții pe dr. Carmen Popescu, medic coordonator Serviciu de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, dar și pe dr. Oana Puiu, șefa Secției ATI. Acest lucru nu s-a mai întâmplat și atât dr. Oana Puiu, cât și dr. Carmen Popescu au rămas în funcții. Ministerul Sănătății a prezentat public raportul Corpului de Control cu privire la cazul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf Maria” din Iaşi. Raportul a fost unul îngrozitor, ministrul Sănătății explicând că în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă „se intra ca în gară”, că au fost indentificate „nerespectări flagrante” ale protocoalelor şi legislaţiei.
În ceea ce privește componenta de prevenire și control a infecțiilor asociate asistenței medicale, raportul arată că planul spitalului nu conține indicatori esențiali (incidență pe tipuri de infecții, obiective de creștere a capacității de diagnostic/supraveghere) și că planificarea controlului bacteriologic este „irelevantă”. În „Ghidul de izolare” al unității nu există nicio referință pentru Serratia marcescens, deși acesta este agentul din focar; responsabilitatea este atribuită medicului-șef SPIAAM. Mai mult, ministerul Sănătății a explicat că atât dr. Oana Puiu, cât și dr. Carmen Popescu au fost numite ilegal în funcții, fără a exista documente privind susţinerea vreunui examen. Cele două doctorițe au fost promovate în funcții în perioada în care spitalul era manageriat de Alina Belu. Aceste ilegalități nu ar fi fost posibile fără știința și susținerea lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, în a cărui subordine se află unitatea medicală. Costel Alexe a fost cel care a menținut-o pe Alina Belu, ilegal, în funcție timp de aproape 3 ani.
Alina Belu a fost manager al Spitalului Clinic Județean de Copii „Sf. Maria” Iași din decembrie 2020 până în data de 30 iunie 2025. Aceasta a ocupat, în mod abuziv, funcția de manager din septembrie 2022, deoarece nu mai îndeplinea condițiile legale referitoare la studiile absolvite și la vechimea de cel puțin 5 ani în specializarea studiilor, pe care trebuie să le dețină un manager de spital public.
Prin demiterea lor nu mai sunt nozocomiaele?vrem să știm dacă a fost eradicat pericolul infestării,ne spune DSP/Ministerul Sanatatii? Întrebare avem siguranța copiilor internați în acest Spital?
Vin altii mai smecheri, tot prin partide. Era deja coada.
Impuscate ca si muiiiistuuuulll de tabla alexe!!!
Cum adica..”organizarea concursului conform normelor ce vor fi publicate”?
Exista norme IN VIGOARE in care se spune foarte clar ca seful de sectie este cadru didactic
Aaa, ca nu doreste Tabla prin vocea noii managere, asta este altceva.Care e diferenta pe ATI?si aceasta numire este ilegala
Belu a distrus spitalul de copii deoarece a fost încurajată de Alexe și Pilă de la consiliul de administrație să nu respecte normativele,să facă după bunul plac.Cum poți tu Belu o analfabeta în domeniul medical să dai afară șefi de secții care sunt cadre universitare respectate,oameni cu lucrări științifice , oameni care au fost premiați la congrese mondiale de medicină? Vii tu o analfabeta de bioloagă care toată viața ai lucrat la registratură și împreună cu un securist pensionar faceți reguli noi ca să puteți scăpa de oamenii valoroși crezând ca asfel o să puteți fura cu ambele mâini din buzunarul bieților copilași. Asta e adevărata și cruntă realitate, Belu învățată de acest Pilă executa totul orbește ca Alexe să o țină în funcție pentru a putea devaliza instituția.
Belu ca Belu dar șeful Consiliului de Administrație al spitalului morții, domnul tovarăș Pilă – fost ofițer SRI și actual „om de bază” al PNL, doctor în management – nici nu mai are rost să vorbim, el e de departe cel care a stat în spatele tuturor mateapazlâcurilor care au dus la moartea copilașilor.
Omul e deja erou național. Ne-a apărat de ruși când era în uniformă și acum ne apără de moarte… prin spitalizare., ne face autostrăzi… Ce carieră! Un exemplu de „continuitate instituțională” – din tranșeele secrete direct în holurile spitalelor, cu aceeași disciplină și același spirit de sacrificiu cu care stă la drumuri și se lăfăie într-un birou pe la Camera de Comerț iar alături se înghesuie 8 persoane ce abia se mai pot mișca.
La noi, în România, meritele nu se pierd, doar se redistribuie politic. Dacă ai știut să servești patria la timp, sigur găsești o masă caldă și un post călduț. „Servim patria!” a devenit motto-ul etern, urmat firesc de „și masa de prânz”, la bufetul instituției.
Cât despre pacienți… ei sunt doar decorul. Niște figuranți în epopeea „reformei sanitare”, care au neobrăzarea să moară fără să ceară voie. În timp ce domnul președinte de Consiliu administrează cu fermitate și patriotism situația, noi, muritorii de rând, putem doar să aplaudăm. Că doar „patria se servește” – uneori rece, alteori pe tavă.
Raportul curții de conturi spune clar ca la pompieri a fost angajat un pensionar MAI ca șef exact ca pensionarul SRI care e saf fără portofoliu de 15 ani. Față de cele descoperite de Curtea de Conturi la Spitalul de Copii din Iași, auditorii au emis recomandări clare privind analiza și corectarea tuturor neregulilor din procesul de recrutare; revizuirea contractului de muncă și conformarea la cerințele legale; ocuparea funcției de către o persoană aptă din punct de vedere fizic, medical și psihologic și obținerea de urgență a avizelor ISU pentru serviciul înființat.
Credeți ca acest etern și fascinant securist Pilă ca președinte CA a solicitat vreun raport privind implementarea celor dispuse de Curtea de Conturi?
Cum să solicite când el avea misiunea clară de la Tablă să acopere precum mâța tot rahatul lui Belu.
La pușcărie cu trioul morții, tablagiu alexe, securiciul pilă și idioata de beluga bunga bunga…ei sunt principalii vinovați de ingrozitoarea tragedie în care au murit șapte îngerași nevinovați, datorită achizițiilor trucate, angajarilor cu șpagă…aveți curaj și devoalati toate matrapazlacurile făcute de acest trio al morții…
La pariuri se pune întrebarea :
Cine va fi arestat primul în cazul gravelor nereguli de la spitalul de copii Iași ?
1 Alexe
2 Belu
3 Pilă
Surprinzător cota îl indică favorit pe Pilă, urmat de Belu și la mare distanță de Alexe. Alexe nesemnand nici un document e basma curată .
Pilă e instigator , făptuitor
Belu – făptuitor
Dacă pui 1 leu și pariezi că Pilă va fi arestat și va fi ridici 10 lei , la Belu e cota 1/7 iar la Alexe 1/2
Succes Pilă , ești așteptat !
La puscarie cu penalii de alexe tabla si chirica !!!!
până la ăștia să intre jegurile obediente care pentru bani sunt în stare să stea în cap ca hopa mitică, e vorbe de unul ca pilă,belu, chiron, bălan etc Arestați slugoii și veți ajunge la capii mafiei Alexe și Chiricu care au reușit să corupă justiția ieșeană