Încep audierile în cazul tragediei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, acolo unde 9 copii s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens, 7 dintre ei încetând din viață.
Încep audierile în cazul tragediei de la Spitalul de Copii Iași!
Reporterii BZI au aflat pe surse că au început audierile în cazul tragediei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, acolo unde 9 copii s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens, 7 dintre ei încetând din viață. O parte din cadrele medicale care activează în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă a unității medicale au fost chemate la audieri. Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, a precizat că membrii Sanitas se vor bucura de susținerea juridică și morală a sindicatului.
„Noi le acordăm suport juridic membrilor Sanitas Iași. Unii asistenți sunt speriați, nu s-au mai confruntat niciodată cu așa ceva. Este normal să-i consiliem, să-i liniștim. Asistenții medicali încă nu au fost chemați la audieri. Și ministrul Sănătății a declarat public că nu asistenții medicali sunt responsabili de această tragedie. A fost, într-adevăr, o tragedie, iar cei responsabili vor fi trași la răspundere”, a declarat as. Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași.
Daniel Grădinaru, un ieșean în vârstă de 38 de ani, fost asistent medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Maria” Iași, care, din anul 2011, lucrează la Spitalul Maggiore din Bologna, le ia apărarea asistentelor medicale de la Spitalul de Copii Iași.
Care au fost primele măsuri luate de managerul interimar al unității medicale
Dr. Veronica Leonte, managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, a luat o serie de măsuri după tragedia în care 7 copii și-au pierdut viața. Dr. Oana Puiu, șefa secției ATI, a fost schimbată din funcție.
„În urma evenimentelor recente, în acord cu analiza Raportului Preliminar trimis de Comisia mixtă de control a Ministerului Sănătății, conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» Iași a decis constituirea unei comisii de cercetare a evenimentelor produse, pentru a identifica toate cauzele și persoanele responsabile. Cei găsiți vinovați de abateri grave vor fi trimiși în Comisia de Disciplină, și se vor lua măsuri în acord cu Regulamentul de ordine interioară și legislația în vigoare. Ca măsură imediată, conducerea actuală a demarat, conform legislației în vigoare, procedurile privind: înlocuirea din funcție a asistentei-șefe ATI; preluarea atribuțiilor de coordonare a Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) de către alt medic din serviciu, până la organizarea concursului; preluarea atribuțiilor de medic-șef interimar ATI de către dr. Olaru Valentin, până la organizarea concursului conform normelor ce vor intra în vigoare. Am dispus implementarea măsurilor și recomandărilor incluse în Raportul Preliminar al Corpului de Control al MS. Totodată, se așteaptă Raportul final al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în baza căruia vor fi implementate și alte măsuri suplimentare, menite să ducă la creșterea siguranței pacienților: actualizarea tuturor protocoalelor de igienă, sterilizare, curățenie, manipulare de materiale sterile și echipare a personalului; instruirea repetată și regulată a personalului medical și auxiliar privind igiena mâinilor, echiparea corectă și manipularea materialelor sterile; monitorizarea permanentă a stocurilor de dezinfectanți, echipamente de protecție și materiale sterile, pentru a asigura calitatea și valabilitatea acestora; control și monitorizare permanentă – supraveghere microbiologică internă cu prelevări regulate de probe din apă, suprafețe, aer și de pe tegumentele personalului; obligația de raportare imediată la apariția primelor cazuri suspecte, fără întârziere, de către medicii curanți și SPIAAM, cu stabilirea măsurilor clare în acord cu ordinul 1101/2016; protocoale clare de izolare a pacienților infectați și a zonelor implicate; restricționarea accesului vizitatorilor și a personalului non-esențial conform unui program bine stabilit, în secția ATI și în zonele cu risc; verificarea completă a instalațiilor sanitare, alimentării cu apă, ventilației și canalizării, pentru a elimina posibile surse de contaminare; vom solicita audituri interne și externe periodice (DSP, Ministerul Sănătății), cu transparență totală privind rezultatele. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» Iași dispune de specialiști de înaltă competență și aparatură medicală de ultimă generație, fiind cel mai performant spital pediatric din Regiunea de Nord-Est a României. Prin măsurile ferme luate până în prezent și cele care vor urma, ne dorim să recâștigăm încrederea pacienților, a părinților și a comunității, demonstrând că siguranța și calitatea actului medical reprezintă prioritatea noastră absolută”, a transmis dr. Veronica Leonte, manager interimar al Spitalului „Sf. Maria” din Iași.
Șalăii mari care au luat cu ambele mâini de la gură copilașilor nu sunt asistenții. Începeți direct cu animală de Belu și animalele din consiliul de administrație care au rupt tot. Începând cu menținerea ilegală 5 ani a bioinginerei , continuând cu achizițiile de tot felul culminând cu mobilierul contractat, plătit, recepționat dar inexistent în unitate, apoi cu filiera medicamentelor, renunțarea la aparatură de bucătărie și contractarea mâncării dintr-o cambuză insalubră de sub cubul din centru , angajările și promovările politice toate, absolut toate sunt opera pensionarului special devenit multimiliardar Kilă care era tartorul tartorilor, cel care făcea și desfăcea, alfa și omega, începutul și sfârșitul fără el Bela nu mișca un pai. După ce îi anchetați pe ăștia în stare de reținere continuați și cu plevușca nu invers ca să adormiți vigilenta opiniei publice.
La pușcărie cu trioul morții de la spitalul de copii, tablagiu alexe, securiciul pilă și idioata de beluga bunga bunga…datorită lor s-a produs ingrozitoarea tragedie în urma căreia 7 îngerași au murit…achizițiile trucate, angajările cu șpagă, ocuparea abuzivă a unor funcții fără pregătirea necesară au condus la această îngrozitoare tragedie…aveți curaj și devoalati toate matrapazlacurile făcute de acest trio al morții…nu vă fie frică, nu au ce să vă facă…
Cine îi anchetează? Dacă e Parchetul General se va lăsa cu arestări, orice alte instituții din Iași va pune dosarele în sertar. Într-adevăr nu asistenții trebuiesc luați primii ci managera și șeful Consiliului de Administrație apoi medici, politicieni cu decizii și la final asistentele .
Cei trei:Alexe,Belu,Pila trebuie anchetați in stare de arest,nu așa liberi ,și în contact permanent cu toți cei care-i pot ajuta.
Succes!!!
Mai puneți pe rata DSP,blondele -2 ….
Pe tablagiu kostelu bam bam și securistul belug trebuie cercetați de cineva neutru de pulitica ciordelistă bam bam cu curaj și și cinstit care să dezvăluie excrocheriile tuciuriului bam bam tablă și cazarea lor pe dr-vicol –
Si acum asistentele ies la cumparaturi in halate. Greu sa le dai pe brazda!
Greșiți, începutul e bun, așa se ajunge la capul mafiei, doar ca va interveni mafia din justiție , prin politicieni jegosi si totul se va termina. Câți au demisionat de buna voie? Niciunul. Mafia îmbogățită, politicieni și magistrați, vor lucra inteligent, prostii pot suferi orce.