Un tată a ajuns să fie disperat, după ce băiatul lui a fost diagnosticat cu meduloblastom, una dintre cele mai rare forme de tumoră cerebrală la copii. Acesta a reușit să transforme suferința personală într-o luptă globală pentru viață. El a fondat o inițiativă internațională care reunește cele mai importante laboratoare din lume, în încercarea de a găsi un tratament eficient pentru această boală agresivă.
În fiecare an, aproximativ 400.000 de copii din întreaga lume sunt diagnosticați cu cancer, potrivit Spitalului pentru Copii St. Jude. În Statele Unite, progresele medicale au dus la o rată de supraviețuire de 80% pe termen de cinci ani, însă formele rare de cancer, precum meduloblastomul, rămân în continuare o provocare.
Vestea că băiatul a fost diagnosticat cu meduloblastom, a fost devastatoare pentru un tată
Fernando Goldsztein, tatăl unui băiat diagnosticat cu această boală la doar nouă ani, a decis să nu se resemneze. După ce medicii i-au spus că nu se mai poate face nimic, el și-a promis că va acționa.
„Când am primit acea veste devastatoare acum cinci ani, după două săptămâni mi-am revenit cât de cât și mi-am spus că trebuie să fac ceva și o să fac ceva.’”, a mărturisit Fernando.
Acesta susține că cei mici diagnosticați cu tumori cerebrale au fost lăsați în urmă. Fernando Goldsztein și-a făcut o misiune personală din a găsi un leac pentru fiul său Frederico, care, la vârsta de 18 ani, încă se confruntă cu recurența bolii. Bărbatul a gândit Inițiativa Meduloblasmului, care aduce laolaltă cele mai strălucite minți din lumea medicală.
La doi ani după ce cancerul copilului său a revenit, Fernando a fondat Inițiativa Meduloblastomului (MBI), alături de dr. Roger Packer, unul dintre cei mai importanți cercetători din domeniu de la Spitalul Național de Copii din Washington, D.C.
„Copiii cu tumori cerebrale au fost lăsați în urmă. Tratamentele sunt foarte vechi, provin din anii ’80, oricât de incredibil ar părea”, a spus Fernando.
Scopul inițiativei este de a găsi un leac cât mai rapid pentru meduloblastom. MBI a reunit peste o duzină de laboratoare internaționale, creând un model de colaborare fără precedent.
„MBI este despre colaborare și sinergie. Oamenii de știință finanțați de noi trebuie să lucreze în echipă. Fiecare aduce o piesă din puzzle, iar datorită acestui lucru am putut avansa foarte repede și obținem rezultate promițătoare”, a explicat Fernando.
De la înființare, inițiativa a accelerat cel puțin două studii clinice privind meduloblastomul la Universitatea din Florida, iar alte cercetări sunt deja în desfășurare.
„Avem mult mai multe proiecte în pregătire. Suntem foarte entuziasmați de aceste rezultate”, a spus fondatorul.
Inițiativa Meduloblasmului a avansat rapid, ajungând la gândirea unui vaccin mRNA împotriva cancerului
Printre proiectele de ultimă oră finanțate de Inițiativa Meduloblasmului, se numără un studiu clinic inovator în care oamenii de știință reprogramează globulele albe ale pacienților pentru a identifica și distruge celulele canceroase. Rezultatele sunt promițătoare, într-un caz cancerul a fost aproape complet eliminat.
În paralel, cercetătorii de la Universitatea din Florida testează un vaccin experimental pe bază de ARNm, care ar putea duce la dezvoltarea unei injecții universale capabile să stimuleze sistemul imunitar în lupta împotriva cancerului.
Toate fondurile obținute de inițiativă sunt 100% din donații, acestea fiind direcționate exclusiv către cercetări și studii clinice.
Fernando afirmă că fiul său, Frederico, se simte bine datorită progreselor medicale.
„El este un caz excepțional, dar știm că acest tip de tumoră tinde să revină, așa că luptăm împotriva timpului. De aceea ne mișcăm atât de repede, ca să-l salvăm pe el și pe miile de copii aflați în aceeași situație”, a susținut tatăl băiatului.
Astfel, un tată a decis să pornească o inițiativă internațională, după ce băiatul lui a fost diagnosticat cu meduloblastom.