Infecții nosocomiale. Ce afecțiuni include această categorie?

Infecții nosocomiale sunt considerate afecțiunile apărute după o aflare prelungită într-un spital. Astfel, aceste reprezintă orice boală infecțioasă recunoscută clinic care apare la un pacient ca urmare a solicitării sau a șederii în spital. De asemenea, din această categorie fac parte orice boli infecțioase a unui angajat al spitalului care apare ca urmare a muncii în cadrul instituției, indiferent de momentul apariției simptomelor.

Nu există un consens cu privire la ce infecții ar trebui să fie considerate nosocomiale. Acest termen derivat din latinescul nosocomium „spital” și grecescul nosokomeo, ce înseamnă „a îngriji un pacient”. Conform celorlalte criterii cel mai frecvent utilizate, infecțiile nosocomiale pot fi definite ca fiind cele în care pacientul este reintrodus în spital cu o infecție deja stabilită, rezultată în urma unei internări anterioare. De asemenea, o infecție nosocomială este considerată o boală, care nu era în incubare la momentul internării. Aceasta s-a dezvoltat decât la 48 de ore după internare.

Infecții nosocomiale. Cum se ajunge la un astfel de diagnostic

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că, în primul rând, ar trebui să existe semne clinice de infecție care să poată fi detectate prin examinarea fizică a pacientului sau prin analiza documentelor primare. Informații suplimentare pot fi obținute din constatările paraclinice, de exemplu, radiografii pulmonare în cazul pneumoniei nosocomiale, și din datele de laborator. Cele din urmă presupun metode microbiologice, serologice și de diagnostic rapid.

stirilebzi.ro

Prevederi noi pentru anumite tipuri de pensii! Care sunt condițiile pentru oferirea pensiei pentru limita...

Stirile PROTV

Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile...

În prezent, în țările dezvoltate, aproximativ 5-12% din infecțiile nosocomiale se produc în raport cu numărul total de pacienți spitalizați. Potrivit experților OMS, în țările în curs de dezvoltare, această cifră depășește în unele cazuri 40%.

Sarcina strategică a asistenței medicale este de a asigura o calitate ridicată a asistenței medicale și de a crea un mediu sigur pentru pacienți și personal în unitățile sanitare. Infecțiile nosocomiale, denumite în prezent în mod obișnuit infecții asociate asistenței medicale, reprezintă cea mai importantă parte a problemei.

Principalele cauze ale apariției acestui tip de infecție. Tulpinile spitalicești și greșelile comise în aceste instituții

Incidența globală a DMSI la pacienți și la personalul din cadrul serviciilor de sănătate este recunoscută ca un indicator al calității și siguranței furnizării serviciilor de sănătate. Directorul general al OMS, LEE Jong-wook, a remarcat la acea vreme că îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate ca fiind cea mai mare realizare a omenirii în ultimii 100 de ani ar fi fost complet credibilă dacă nu ar fi existat boli asociate cu furnizarea de servicii de sănătate.

Printre cele mai comune cauze care contribuie la manifestarea unor infecții nasocomiale includ formarea de tulpini spitalicești de microorganisme cu virulență ridicată și rezistență multiplă la antibiotice. Și, de asemenea, capacitatea de a forma tulpini spitalicești inerente tuturor bacteriilor oportuniste.

Utilizarea nesustenabilă a antibioticelor și lipsa de monitorizare a circulației tulpinilor cu rezistență la medicamente. Mai mult decât atât, infecțiile sunt atât de des întâlnite din cauza incidenței ridicate a purtării microflorei patogene, cum ar fi Staphylococcus aureus, în rândul personalului medical.

Numărul semnificativ de pacienți internați în spital cu boli infecțioase nerecunoscute și purtători de forme latente de infecție contribuie la manifestarea unor infecții nosocomiale. Este bine să ști că un grup cu risc ridicat pentru bolile cu transmitere sexuală este reprezentat de lucrătorii din domeniul sănătății. Astfel, boli profesionale la personalul medical care intră în contact cu sângele pacienților sunt considerate hepatita virală B, C, D și infecția cu HIV. cel mai mare risc de infectare a medicilor este asociat cu primii 5 ani de practică medicală, când abilitățile de lucru în condiții de siguranță nu sunt un stereotip.