Titlurile zilei

Informații din culisele dosarului de la DNA! Ce au declarat polițiștii acuzați de luare de mită în fața anchetatorilor: „Există dovezi clare că nu am făcut nicio înțelegere!” Astăzi se decide dacă vor fi sau nu arestați!

Publicat: 31 aug. 2020
Judecătorii vor decide astăzi dacă polițiștii de la Rutieră acuzați de mită vor fi sau nu arestați preventiv, după ce procurorii DNA au contestat hotărârea primei instanțe
Polițiștii de la Rutieră acuzați de șpagă în mâncare vor să fie lăsați liberi, în timp ce procurorii DNA cer arestarea preventivă a acestora

Informații din culisele dosarului de la DNA! Ce au declarat polițiștii acuzați de luare de mită în fața anchetatorilor! Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași vor decide astăzi dacă agenții suspectați de corupție vor fi sau nu arestați

La finele săptămânii trecute, atât procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), cât și doi dintre suspecți au contestat decizia Tribunalului Iași. Amintim că, inițial, instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA pe numele lui Nicolae Robert Barabaș, Felix Nelu Crengăniș, Ciprian Marian Ciobanu și Andrei Cosmin Hîncu.

„Instanța ia față de inculpații Barabaș, Crengăniș și Hîncu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Ia față de inculpatul Ciobanu Ciprian Marian măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile”, au precizat atunci magistrații. Astăzi, urmează ca judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași să decidă în privința contestațiilor formulate de procurorii DNA și de Hîncu și Ciobanu.

Informații din culisele dosarului de la DNA: „Există dovezi clare că nu am făcut nicio înțelegere!”

Surse judiciare afirmă că, în ciuda afirmațiilor anchetatorilor conform cărora agenți de la Serviciul Rutier ar fi „dat la pace” cu reprezentanții unui restaurant, pentru a nu-i sancționa șoferii ce livrau mâncare, există dovezi clare că acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, agenții ar fi declarat că, de fapt, în ultimul an, șoferii restaurantului respectiv ar fi fost amendați de peste 30 de ori. Mai mult, 10 dintre acei conducători auto s-au ales cu carnetele suspendate după constatarea unor abateri la regimul rutier. În acest sens, există dovezi atât în baza de date de la Rutieră, cât și imagini.

În plus, aceleași surse au subliniat ieri, pentru reporterii Cotidianului BZI, faptul că și o rudă a patronului restaurantului s-a ales cu permisul suspendat de către agenții de la Rutieră în urmă cu câteva luni. În acest mod, suspecții vor să demonteze acuzațiile procurorilor DNA, care i-au acuzat că ar fi făcut o înțelegere, de a nu-i sancționa pe șoferii restaurantului respectiv, iar, în schimb, agenții ar fi primit diverse alimente.

Ce au spus anchetatorii despre scandalul de la Rutieră

În urmă cu câteva zile, procurorii DNA i-au reținut pentru 24 de ore pe cei 4 suspecți, polițiști și reprezentanți ai unui restaurant din Iași. În aceeași cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de agenții de Poliție Cristinel Lohan și Viorel Zaborilă.

„În perioada 22 iunie 2019 – 7 martie 2020, în calitate de polițist la Biroul Rutier Iași, inculpatul Barabaș Nicolae Robert, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi cerut și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 de lei, pentru a-i proteja pe șoferii restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau / și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde”, au afirmat anchetatorii.

Potrivit acestora, în perioada august – octombrie 2019, Crengăniș, agent de Poliție la Serviciul Permise și Înmatriculări Iași, ar fi cerut și primit, prin intermediari, de la directorul aceluiași restaurant, produse alimentare și sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, niște plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme deținute de restaurant, dar și pentru a elibera pe viitor plăcuțe în condiții similare.

„La rândul său, directorul restaurantului ar fi oferit și remis cu titlu gratuit, personal și prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 – 9 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 de lei mai multor agenți din cadrul Poliției Rutiere Iași și unor funcționari din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Iași, în scopul protejării conducătorilor auto ai restaurantului”, au subliniat procurorii DNA.





Comentarii
  • Iar la Parchetul Harlau procurorul Emil Bratuleanu care a clacat psihic la Parchetul Suceava in anul 2010(cind era stagiar ) fiind internat la Socola pentru tratament sta ascuns si incearca sa se albeasca .
    Noi stim boierica ca tu ai probleme psihice ,nu te mai ascunde .
    Bre ,pe asta cine il mai tine in brate ?CSM?iNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE ?DNA?PNA?

  • Lohan trebuia „pensionat”. Toți taximetriștii certați cu legea sunt prieteni cu el.
    Poate își amintește acest Lohan și de un accident din zona Siraj din data de 10 ianuarie 2005?!

  • poate ii mai scade aroganta dar si prostia imberbului de Barabas zis si ,,Robi” ca prea era el mare militian prin Tatarasi , un prostovan cu aere de vedeta.

  • La asta s-a ajuns ca DNA să ancheteze șpăgi în pizza și sarmale? E clar: nu ne mai vindecam. Și spagile de milioane de euro cine le anchetează? Asta întreb și eu ca simplu cetățean. Pt asta a fost înființat DNA-ul? Oameni buni cu așa ceva nu ne mai vindecam. Pentru doua pizza trebuiau judecati in consiliul de disciplina si dati afara. Așa urmeaza inca 5 ani de judecata si vor fi achitați.

  • Corupția este în floare și la Hârlău.
    Domnule șef al poliției orașului Hârlau Mihăilă Mihai de ce ați interzis echipajelor rutiere să meargă la Cotnari
    De ce interziceți politistilor să oprească tractoarele și remorcilor care aparțin de sc cotnari și care nu sunt înmatriculate si nici măcar înregistrate la primarie să circule pe drumurile naționale și europene.
    Așai căi bună grasa de cotnari

  • Cand incepeti cu prostii care au diplome false de studii?? Este un prost pe la giudet care cand era in sectie IV spunea in stanga si in dreapta ca de 40 kile de vin, un porc si un vitel cui il ajuta sa ajunga acolo sus. Si a gasit pana la urma pe cineva, i le-a dat si a ajuns proostu sus la giudetz, vedeti ca baiatu cand figureaza ca facea liceul, lucra zidar pe schela in Israel.
    Numai hartia de bac e, ca in spate nu-i nimic .
    Decat pile si relatii, in rest, el e doar un mare proost. A mai venit si prin sectie sa faca el anchete. Cu hartia de facultate la fel .

Adauga un comentariu