Prima pagină » National » Instituţiile publice din România nu vor mai punea utiliza serviciile software din Federaţia Rusă. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Instituţiile publice din România nu vor mai punea utiliza serviciile software din Federaţia Rusă. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

Instituţiile publice din România nu vor mai punea utiliza serviciile software din Federaţia Rusă. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

15 dec. 2022, 12:45,
în National

Legea privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a intrat în vigoare în 14 decembrie, din momentul publicării în Monitorul Oficial. Legea interzice achiziţionarea şi utilizarea, de către autorităţile publice, a produselor şi serviciilor software de securitate cibernetică din Federaţia Rusă, informează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

Potrivit sursei citate, prin legea promulgată se interzice achiziţionarea, instalarea şi utilizarea de către autorităţile şi instituţiile publice a următoarelor produse şi servicii software, de provenienţă directă sau indirectă rusă:

a) produse privind securitatea dispozitivului, securitatea punctului final; b) aplicaţii şi programe software de detecţie antivirus; c) aplicaţii şi programe software antimalware, firewall pentru aplicaţii web, firewall aş a service; d) reţele virtuale private; e) sisteme de detecţie şi răspuns pentru Endpointuri.

Potrivit DNSC, legea stabileşte cadrul juridic şi instituţional pentru interzicerea achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice a produselor şi serviciilor software de securitate cibernetică şi securitate a sistemelor informatice provenind direct sau indirect din Federaţia Rusă, de la un operator economic aflat sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau juridice din Federaţia Rusă, de la un operator economic al cărui capital este constituit cu participaţie provenind în mod direct sau prin firme interpuse din Federaţia Rusă ori din ale cărui organe de administrare fac parte persoane din Federaţia Rusă.

Legea face referire la toate reţelele şi sistemele informatice care gestionează informaţii clasificate, deţinute de persoane juridice de drept public şi privat aflate pe teritoriul României, cu excepţia celor deţinute de autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii proprii în domeniul securităţii naţionale, în domeniul securităţii cibernetice, apărării naţionale şi ordinii publice.

„Securitatea produselor hardware şi software şi nivelul de încredere în acestea sunt vitale pentru asigurarea rezilienţei reţelelor şi sistemelor informatice la nivel naţional. În contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi al atacurilor cibernetice adiacente acestui conflict, atacuri care au avut ca ţintă şi au afectat inclusiv instituţii, organizaţii sau utilizatori din România, este necesară asigurarea securităţii lanţului de furnizori prin stabilirea unor criterii de încredere pentru furnizorii de echipamente şi servicii”, se menţionează în comunicatul DNSC.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), au rol activ în identificarea produselor şi serviciilor care fac obiectul acestei legi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026