Curtea de Apel București judecă, joi, 30 iulie, contestațiile formulate de procurori împotriva deciziei Tribunalului București prin care majoritatea membrilor clanului Buricea au fost plasați sub control judiciar. Anchetatorii solicită arestarea preventivă a inculpaților, invocând inclusiv un incident petrecut la scurt timp după eliberarea acestora.
Potrivit informațiilor aflate la dosar, unul dintre membrii grupării s-ar fi prezentat la locuința unui ofițer din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Brăila, polițist implicat în anchetă.
În urma incidentului, omul legii a apelat numărul unic de urgență 112, iar procurorii susțin că episodul demonstrează riscul pe care îl reprezintă inculpații lăsați în libertate.
Decizie crucială pentru clanul Buricea
Anchetatorii consideră că măsura controlului judiciar nu este suficientă pentru a preveni eventuale acte de intimidare și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, motiv pentru care au atacat hotărârea Tribunalului București.
În primă instanță, judecătorii au dispus arestarea preventivă doar în cazul liderului grupării, Marian Buricea, apreciind că rolul său în presupusa structură infracțională justifică o măsură privativă de libertate.
Toți ceilalți inculpați au fost puși sub control judiciar, decizie contestată imediat de procurori. La rândul său, Marian Buricea a atacat măsura arestării preventive.
Dosarul vizează o grupare acuzată de constituirea unui grup infracțional organizat și de comiterea unor infracțiuni grave, printre care tentative de omor, trafic de persoane, proxenetism, cămătărie și spălare de bani.
Judecătorii Curții de Apel București vor analiza argumentele ambelor părți și vor decide dacă membrii clanului vor rămâne sub control judiciar sau vor fi arestați preventiv. Hotărârea instanței va fi definitivă.