Prima pagină » Sport » Irina Begu, învinsă de Naomi Osaka, la Gippsland Trophy

Irina Begu, învinsă de Naomi Osaka, la Gippsland Trophy

05 feb. 2021, 13:16,
Cristian ZAVASTIN în Sport

Irina Begu a fost învinsă, vineri, 5 februarie, scor 7-5, 6-1, de japoneza Naomi Osaka (3 WTA şi cap de serie număul 2), în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy.

Irina Begu i-a pus mari probleme mult mai titratei sale adversare doar în primul set. Irina a început în forţă meciul şi a avut răspunsuri la toate loviturile niponei. La scorul de 1-1, românca a reuşit break-ul, dar nu a reuşit să-l consolideze, chiar dacă a condus cu 40-15 pe propriul serviciu. La scorul de 4-4, Begu a mai avut două mingi de break, ratate însă.

Irina Begu, afectată de oboseala primelor meciuri

Odată cu trecerea timpului şi pe fondul oboselii acumulate anterior, Irina jucase aproape nouă ore în cele trei victorii, toate în trei seturi, din tururile precedente, Osaka s-a impus fără probleme.

Fostul număr 1 mondial a luat 8 din următoarele 9 game-uri şi a închis meciul după 77 de minute de joc.

Irina a ajuns în sferturile de finală după ce turul trecut a obţinut o victorie dramatică împotriva Johannei Konta. A fost una dintre cele mai lungi dispute de la Melbourne şi a durat aproape trei ore si jumatate, 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4).

Clasată pe locul 3 mondial, Naomi a intrat direct în turul 2 la Gippsland Trophy, unde a învins-o pe Alize Cornet, scor 6-2, 6-2, apoi a trecut în trei seturi  de Katie Boulter, locul 371 mondial, 3-6, 6-3, 6-1.

Pentru calificarea în sferturile de finală, Irina Begu va primi 8.770 de dolari şi 100 de puncte WTA.

Chinuită de dureri la spate, Simona Halep a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova

Simona Halep (numărul 2 mondial) a ratat vineri, 5 februarie, calificarea în seminfinalele turneului Gippsland Trophy. La turneu organizat în Melbourne și dotat cu premii totale de 565.530 dolari, Simona Halep a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), scor 2-6, 2-6.

Simona Halep a început bine meciul şi a condus cu 2-0, după un break în primul game. Fără să fie supusă la o presiune foarte mare din partea rivalei, românca a început apoi să rispească punctele cu uşurinţă mai ales după scorul de 2-3, de la care a mai câştigat patru puncte până la finalul setului, pierdut cu 2-6, în 32 de minute.

La 2-5, Halep a cerut asistenţă medicală, acuzând dureri la spate. Românca a pierdut nouă ghemuri la rând, înainte să puncteze din nou pe tabelă. De la 1-3, Simona Halep nu a mai câştigat niciun ghem şi a cedat setul al doilea cu 1-6 şi meciul, după minute 57 de joc.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 8.770 de dolari şi cu 100 de puncte WTA. Jucătoarea rusă va evolua în faza următoare cu Kaia Kanepi (Estonia), locul 94 WTA, care a beneficiat de retragerea Karolinei Muchova (Cehia), locul 27 WTA şi cap de serie numărul 8. Simona Halep va evolua, începând de luni, 8 febraurie, la Australian Open.

Simona Halep s-a retras din proba de dublu de la Gippsland Trophy

Perechea Simona Halep/Daria Gavrilova (România/Australia) s-a retras din proba de dublu a turneului Gippsland Trophy, înaintea meciului din sferturi cu echipa Mihaela Buzărnescu/Alize Cornet (România/Franţa).

În urma forfait-ului adversarelor, Mihaela Buzărnescu şi Alize Cornet au acces în semifinale, fază în care vor întâlni principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova.

Calificarea în semifinale este recompensată la acest turneu cu un premiu total de 8.350 de dolari şi cu185 de puncte WTA.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026