Cancan ultimă oră

Jorge, o copilărie umbrită de bătăi și scandaluri. Artistul a apelat la terapie pentru a trece peste violența tatălui

Publicat: 25 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Jorge o copilărie umbrită de bătăi și scandaluri. Artistul a apelat la terapie pentru a trece peste violența tatălui
Jorge, supus violenței de către tatăl său

Jorge este o prezență carismatică pe micul ecran, zâmbetul nu-i lipsește niciodată de pe chip, iar starea de bine pe care o emană este molipsitoare.

Acum, la 39 de ani, vedeta o duce bine pe toate planurile, atât în carieră, cât și în familie. Însă a fost o vreme, despre care-și aduce aminte cu tristețe, când lucrurile nu au stat deloc așa.

Jorge, supus violenței de către tatăl său

În cadrul podcast-ului prezentat de Cătălin Măruță, artistul s-a reîntors în timp și a povestit câte puțin despre copilăria sa. Pentru unii, acei ani sunt cei mai fericiți, însă pentru Jorge este cea mai neagră perioadă a vieții.

Artistul își împarte copilăria în două, perioada în care avea parte de excursii de pomină și cea în care era victima violenței domestice.

Tatăl său, spune Jorge, era un om dur, care-l ținea mereu la respect prin certuri, bătăi și cerințe exigente. Cu gândul în trecut, cântărețul își amintește de un episod foarte dur, în care o lovitură primită de la părintele său i-a fost de ajuns.

„Avea stilul ăsta să mă țină la respect, eu nu știu ce a fost în sufletul lui. Relația cu taică-miu a fost plină de scandaluri, bătăi și exigențe, dar foarte mișto pe toate părțile când venea vorba de vacanțe, tabere. Odată am prins așa curaj să cert cu el, pentru că eram mare, mi-a dat un pumn de m-a dărâmat”, a spus Jorge în podcast-ul lui Măruță.

Jorge recunoaște că a apelat la terapie

Din cauza celor întâmplate atunci și a suferinței acumulate, odată ajuns la maturitate, realizând că este un om vizat de traumele copilăriei, Jorge recunoaște că a apelat la terapie. Doar cu ajutorul specialistului a putut trece peste gândurile, sentimentele și fricile acumulate.

Mai mult decât atât, pentru că acum este și el tată, Jorge mărturisește că trecutul încă îl bântuie și spune că niciodată nu ar putea lovi un copil, tocmai de aceea nu poate înțelege reacțiile dure pe care tatăl său le avea față de el.

„Mi-a spus o singură dată că mă iubește, în 2003. Eu dacă văd un copil lovit, eu om la 40 de ani plâng, eu când mă gândesc să lovești un copil, este cel mai urât lucru pe care poți să-l faci. Ce putere are acel copil să-ți răspundă. Am lucrat mult timp la terapie în privința relației cu tata și mama”, a mai spus vedeta în cadrul podcastului.

Adauga un comentariu