Coronavirus

Jurnalul unui bărbat diabetic și infectat cu COVID-19: „Nu este o boală plăcută, dar nici nu e sfârșitul lumii”

Publicat: 17 mart. 2020

Andrew O’Dwyer este un bărbat de 52 de ani, diabetic. Acesta vine din Prestwich, o suburbie din Manchester, iar în prezent locuiește la Londra. La sfârșitul lui februarie, s-a întors dintr-o excursie în Italia și a decis să se autoizoleze, din precauție. Din păcate la doar câteva zile a fost diagnosticat cu Covid-19. Andrew împreună cu un grup de 24 de persoane au mers într-o călătorie în Italia, unde se declanșase deja epidemia. La doar câteva zile după ce a ajuns acasă , a început să prezinte simptomele specifice virusului, avea febră și dificultăți în respirație.

Atât el, cât și mai multe persoane din grupul alături de care a fost în Italia au fost testate pentru COVID-19 și s-a dovedit că fuseseră contaminați. Bărbatul a decis să țină un jurnal, cât timp a locuit singur, unde a notat cum s-a simțit și cum a progresat boala. Andrew O’Dwyer a devenit celebru în Marea Britanie, după ce presa, inclusiv BBC, a relatat cazul lui.

Povestiri din jurnal

Duminică, 1 martie

„Am stat în casă toată ziua și m-am pus la punct cu e-mailurile primite și m-am uitat la televizor. În acest stadiu, nu aveam niciun fel de simptom și mă simțeam excelent. Eram cu ochii pe știri și observam ce se întâmplă în Italia.”

Luni, 2 martie

„Asta a fost ziua când am aflat că două persoane din grupul nostru de 24 erau bolnave. Amândouă au ajuns la spital și au fost printre primii 10 pacienți din Regatul Unit diagnosticați cu coronavirus. Unul dintre ei manifesta simptome de boală și totul s-a petrecut foarte repede. Avea o afecțiune cardiacă preexistentă, așa că a fost dus la spital. Cealaltă persoană era însă un membru mai tânăr al grupului, așa că am fost foarte surprins că s-a îmbolnăvit. Are doar 20 și ceva de ani.

Toți eram ținuți la curent cu ce se întâmplă pentru că ne făcuserăm un grup pe WhatsApp.

Am un băiat de 9 ani care locuiește în apropiere. A înțeles că nu e totul în regulă cu mine și văzuse și el știrile despre coronavirus. Nu sunt sigur că a înțeles prea bine ce înseamnă asta, dar știe că tatăl lui trebuie să stea în casă două săptămâni. Am vorbit cu el prin FaceTime când a venit de la școală ca să-i spun că sunt bine.”

Marți, 3 martie

„Dimineață m-a sunat fi-miu și mi-a spus că e în stația de autobuz de peste drum. M-am uitat pe fereastră și i-am făcut cu mâna. Mi-a făcut semn că mă îmbrățișează. Am făcut și eu la fel și i-am spus că-l iubesc. Mi-a făcut bine asta, după câteva zile petrecute singur în apartament.

Am început să rămân fără mâncare și vecina s-a oferit să-mi facă niște cumpărături. I-am dat o listă de chestii esențiale în caz că mă îmbolnăvesc. Lucruri generale – banane, fulgi de porumb, cutii de supă, conserve de fasole, calmante și Cola Diet. Mă înțeleg bine cu vecinii și asta chiar a fost de ajutor. Până acum, mă simt foarte bine, n-am niciun simptom, dar nu am ies din casă.”

Miercuri, 4 martie

„A fost prima zi când am sunat la numărul 111 al sistemului de sănătate, pentru că tot mai mulți oameni din grupul nostru au fost testați pozitiv. Mi-a luat 40 de minute până când am ajuns să vorbesc cu un consilier. I-am explicat că am fost în contact cu cineva cu coronavirus și că m-am întors din nordul Italiei.

Un consilier medical m-a sunat înapoi după o oră și jumătate și mi-a spus să stau în autoizolare, ceea ce deja făceam, și că vor trimite o asistentă acasă la mine să-mi facă un exsudat. Până să se întâmple asta, m-au sunat două asistente. Mi-au spus să le pun orice întrebare la telefon decât să le întreb când vor sosi acasă, pentru a evita orice contaminare prin picături de salivă.

Au venit pe la 3:30 pm, cu o mașină pe care nu scria nimic, dar ele erau în costume de protecție. Au ciocănit, au intrat, mi-au luat două exsudate și au plecat. Chestiune de câteva secunde.”

Joi, 5 martie

„M-am trezit, am mâncat, am făcut treburi prin casă, totul normal. Nu m-am simțit slăbit sau ceva de genul ăsta, dar eram conștient că aș putea avea virusul. Mi-am continuat viața în autoizolare, așa cum fusesem instruit, și mi-am așteptat rezultatul testului. Mi-au spus că medicul de familie mă va anunța, indiferent de rezultat.”

Vineri, 6 martie

„Încă mă simt bine și vioi. M-am uitat la TV și am lucrat ceva pentru serviciu. Nicio veste despre rezultatul testului, dar nici simptome.”

Sâmbătă, 7 martie

„E o săptămână de când grupul nostru s-a întors din Dolomiti și 16 persoane au fost confirmate cu coronavirus. Am aflat că sunt a 17-a persoană care a contractat virusul. Pe la 8:30 pm, am fost sunat de la St George’s Hospital din Londra, care mi-a confirmat că am COVID-19.

Am știut tot timpul că sunt probabil pozitiv și asta mi-a confirmat că am procedat bine încă de la început. Eram ultimul din grup care a primit rezultatul. Cei care locuiau la Manchester au fost printre primii diagnosticați. Am râs și am glumit un pic pe grupul de WhatsApp pe tema asta. Îți trebuie un pic de umor negru ca să treci peste situații dintr-astea”

Duminică, 8 martie

„Am început să am simptome. Doar o tuse ușoară. Intermitentă – câteva accese, timp de câteva minute, cam la două ore. N-am dat prea mare importanță, dar când privesc înapoi, acesta a fost momentul în care au început simptomele. Am rugat-o pe vecină să-mi cumpere un termometru și l-a lăsat în cutia poștală. În afară de tuse, mănânc și beau ca și cum ar fi totul normal.”

Luni, 9 martie

„Prima zi când am început să am febră. M-am luat temperatura pe la prânz și avem 36,4 C. Pe la 4:00 pm aveam deja 37,7, iar la 5:15 era 38,1. Simțeam că e în creștere și mă simțeam rău și fizic. Accesele de tuse au devenit mai frecvente și durau mai mult. Aveam cam 15-20 de accese și respiram cu greutate. Pe la 6:00 pm aveam 38,2 temperatura și nu scăpam de tuse.

La 6:30 pm am decis să sun la 999 să chem ambulanța, pentru că nu mai puteam respira bine. Operatorul mi-a spus să pregătesc o geantă și să las ușa deschisă la intrare. Mi-au spus să nu mănânc sau să beau nimic și că mă va suna înapoi un medic.

Două ore mai târziu, ambulanța încă nu sosise, așa că am închis ușa de la intrare și am urcat. N-am ascultat nici sfatul de a nu mânca, pentru că sunt diabetic. Nivelul glicemiei era mare și trebuia să-mi fac injecția cu insulină.

La 10:30 pm m-a sunat un medic, dar deja începusem să mă simt mai bine. Mi-a spus că au greșit când mi-au zis să nu mănânc nimic și că a fost bine că am mâncat. Tusea s-a mai domolit, respiram mai ușor și temperatura scăzuse la 35,8 până la miezul nopții, așa că m-am dus la culcare.”

Marți, 10 martie

„Când m-am trezit, mă simțeam absolut fabulos, am fost surprins, dat fiind cât de rău mă simțisem cu o zi înainte. Dar pe la 6:00 după-amiaza, am început să am frisoane. Am dat drumul la căldură, m-am băgat sub pătură, aveam puloverul pe mine și căciula de schi în cap și tot simțeam că mi-e frig. Tremuram și mă scuturam ca un om de zăpadă, iar la 8:00 seara, temperatura îmi crescuse la 38,2.

Nu mă simțeam deloc bine, dar pe la 10:00 seara, febra a părut că scade. Până la miezul nopții, temperatura revenise la normal, era 36,2 și m-am dus la culcare.”

Miercuri, 11 martie

„Nu prea am dormit bine, așa că mă simțeam amețit și mă durea gâtul de la atâta tușit. M-a sunat cineva de la sistemul de urgență ca să mă verifice, pentru că sunt diabetic. Le-am spus de febră și tuse. Au decis să trimită pe cineva să-mi facă un consult acasă.

Pe la 2.00 pm au venit cu o ambulanță și în costume de protecție și au decis să mă ducă la spitalul St Helier pentru evaluare. Când am ajuns acolo, n-au putut să mă ia la consult, din nu știu ce motiv. A venit o asistentă să vorbească cu mine, dar între timp, deja mă simțeam bine. M-au trimis acasă și mi-au spus să continuu să stau în autoizolare.”

Joi, 12 martie

„Am dat un interviu la BBC dimineață și mă simțeam OK. Doar că seara s-a întors tusea și iar mi-a crescut temperatura. Se pare că te lovește în reprize. Te simți bine câteva ore, apoi dintr-odată iar te apucă.

A fost prima noapte când chiar n-am putut dormi pentru că tușeam îngrozitor. Trebuie să spun că nu e ca o tuse normală. E o tuse involuntară, care îți dă spasme până simți că vomiți. Am stat lângă toaletă pentru că mă gândeam că o să vomit. Îmi dădea dureri de cap. Am luat un antiimflamator, care chiar m-a ajutat cu tusea.”

Vineri, 13 martie

„Azi mă simt ca și cum m-aș fi întors la normalitate. Toți cei internați din grupul nostru au fost externați. Un prieten mi-a luat rețeta de insulină de la farmacie. Niște mămici de la școală m-au sunat să mă întrebe dacă vreau o cafea. În mod ciudat, nu mi-am dorit băuturi cafeinizate, ci mai degrabă smoothie-uri.

Singura mea grijă acum este când voi fi testat să văd dacă sunt negativ. Când știi că nu mai ai virusul? Chiar cred că trebuie să facă ceva în privința asta. Ai nevoie de prieteni care să te ajute să treci prin asta. Am avut noroc, pentru că vecinii și prietenii mei mi-au făcut cumpărturile și mi-au luat medicamente. Aș fi fost terminat fără ei.

Știu că prietenii din excursie au avut tot felul de experiențe când au vrut să cumpere online. Unele supermarketuri au refuzat să le livreze când li s-a spus că trebuie lăsate cumpărăturile la ușă, din cauza coronavirusului.

Al doilea sfat pe care l-aș avea este să luați totul în serios. Dacă credeți că ați venit în contact cu virusul, ultimul lucru pe care ați vrea să-l faceți este să-l împrăștiați în jurul vostru, la rude sau vecini mai în vârstă. Trebuie să vă gândiți la protejarea acelor oameni, nu doar a voastră.

Iar în final, nu vă panicați. Nu este o boală plăcută, dar nici nu e sfârșitul lumii. În majoritatea cazurilor, e ca o gripă care vă doboară pentru scurt timp, dar de pe urma căreia vă refaceți. E enervant și cere ceva timp ca să te faci bine, dar la majoritatea oamenilor trece.”





Adauga un comentariu