Judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București lansează un atac devastator la adresa conducerii sistemului judiciar, descriind o instituție sufocată de frică, control și obediență forțată. Într-un interviu acordat Recorder, magistrata vorbește despre un moment de șoc total, în care a realizat că justiția nu mai funcționează ca putere independentă, ci ca o structură rigidă, condusă autoritar, în care vocile critice sunt reduse la tăcere.
Justiție ca pe vremea lui Ceaușescu
Moroșanu afirmă că a fost pur și simplu paralizată când a aflat că judecătorii sunt convocați la o conferință de presă organizată de conducerea Curții de Apel București, nu pentru a apăra independența justiției, ci pentru a legitima public exact persoanele care, spune ea, îi intimidează și îi controlează zilnic. În acel moment, comparația cu celebra scenă din 21 decembrie 1989 i-a venit instinctiv în minte: o demonstrație de forță menită să arate cine conduce și cine trebuie să aplaude.
Judecătoarea spune fără echivoc că documentarul „Justiție capturată” nu exagerează deloc realitatea din interiorul sistemului. Din contră, confirmă că afirmațiile colegului său Laurențiu Beșu sunt cât se poate de reale și că tocmai această validare a împins-o să rupă tăcerea. Conferința organizată de conducerea CAB a fost, în opinia sa, picătura care a umplut paharul.
Moroșanu vorbește deschis despre o atmosferă de teroare instituțională, în care judecătorii sunt chemați să se alinieze, nu să judece liber. Spune că frica este încă prezentă printre colegii săi și că tăcerea nu mai este o opțiune, chiar dacă riscurile sunt evidente. Decizia de a merge mai departe și de a vorbi public vine din convingerea că sistemul a deraiat grav și că cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume.
Judecătoarea Raluca Moroșanu cere plecarea Liei Savonea din magistratură
Atacul cel mai dur este îndreptat către șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea. Raluca Moroșanu afirmă răspicat că aceasta nu ar trebui doar să părăsească funcția de conducere, ci magistratura în ansamblu. În opinia sa, concentrarea uriașă de putere în mâinile unei singure persoane a creat un climat toxic, în care unii se tem, iar alții ajung să copieze exact comportamentele pe care ar trebui să le combată.
Judecătoarea explică faptul că modificările legislative din ultimii ani au distrus orice echilibru intern. Puterea decizională a fost confiscată aproape integral de președinții de instanță, care își numesc oamenii în funcții-cheie și elimină orice formă de consultare reală. Dialogul a dispărut, transparența a devenit inexistentă, iar judecătorii sunt ținuți complet în afara deciziilor care le afectează direct activitatea.
Moroșanu descrie Curtea de Apel București ca pe o structură opacă, în care hotărârile se iau în spatele ușilor închise, fără informare, fără dezbatere și fără respect pentru cei care ar trebui să fie pilonii independenței justiției. Programările se schimbă arbitrar, deciziile nu sunt comunicate, iar magistrații sunt tratați ca niște simpli executanți.
Concluzia ei este una extrem de dură și profund alarmantă: justiția nu mai funcționează ca o putere a statului, ci ca o firmă privată, unde „patronul” decide totul, iar angajații trebuie să se supună fără să întrebe. O declarație care zguduie din temelii credibilitatea sistemului judiciar și ridică semne grave de întrebare despre cât de liberă mai este, în realitate, justiția din România.