Multe persoane se întreabă la ce este bun serul fiziologic, iar răspunsul este că reprezintă o soluție sterilă ce este suprinzător de variată.
Acest lichid simplu, format din apă purificată și sare, este folosit frecvent atât în tratamente medicale, cât și în îngrijirea zilnică.
Iată la ce este bun serul fiziologic
Acest ser este un lichid steril, compus din clorură de sodiu 0,9% dizolvată în apă distilată. Este compatibil cu fluidele organismului uman, ceea ce îl face sigur pentru utilizări multiple, fără riscuri semnificative. Una dintre cele mai comune întrebuințări este igiena nazală, în special la bebeluși și copii mici.
Serul ajută la curățarea blândă a mucozităților, ușurează respirația și previne infecțiile respiratorii. Se recomandă aplicarea zilnică în caz de nas înfundat, aer uscat sau expunere la praf. De asemenea, este utilizat pentru igiena oculară. Câteva picături de ser pot fi aplicate în ochi pentru a calma iritațiile, a îndepărta corpurile străine sau pentru a reduce roșeața și uscăciunea.
În spitale, serul fiziologic este adesea folosit pentru curățarea rănilor sau arsurilor, întrucât nu provoacă usturime și nu afectează țesutul nervos. Este ideal și pentru spălarea plăgilor superficiale acasă, fie că vorbim despre zgârieturi, înțepături de insecte sau julituri.
De asemenea, medicii folosesc acest ser pentru a pregăti perfuzii sau pentru a administra tratamente intravenoase. În cazuri severe de deshidratare sau dezechilibru electrolitic, acesta poate fi administrat sub formă de perfuzie pentru a reface rapid nivelul de fluide din organism.
Mai mult, acest ser este extrem de util în igiena urechilor, întrucât ajută la înmuierea dopurilor de ceară și facilitează curățarea acestora fără riscul de a răni timpanul. Este folosit și în stomatologie, pentru clătirea gurii după intervenții dentare sau în caz de afte, fiind un dezinfectant blând și eficient.
Utilizări acasă și contraindicații
Acasă, acest ser este foarte versatil. Se poate păstra în frigider și folosi ori de câte ori este nevoie pentru igiena personală. Poate fi aplicat pe dischete demachiante pentru a curăța tenul sensibil sau iritat. În sezonul rece, multe persoane îl folosesc preventiv, pentru spălături nazale, ajutând astfel la prevenirea congestiei și la menținerea mucoaselor hidratate.
În cazul sportivilor sau celor care poartă lentile de contact, acest ser se poate folosi pentru curățare și reîmprospătare, fiind blând cu ochii și fără conservanți. Este ideal și pentru animalele de companie, mulți veterani recomandându-l pentru curățarea ochilor, nasului sau rănilor ușoare la câini și pisici.
Totuși, există și situații în care terbuie evitat sau utilizat cu precauție. Dacă flaconul de ser nu este steril sau dacă este deschis de prea mult timp, poate deveni contaminat și nu mai este sigur pentru uz ocular sau injectabil.
De asemenea, nu este recomandat să se folosească același recipient pentru mai multe persoane. În cazul în care este utilizat pentru perfuzii sau injecții, administrarea trebuie făcută exclusiv sub supraveghere medicală, întrucât cantitatea sau viteza de administrare incorectă poate duce la dezechilibre electrolitice.
Persoanele cu afecțiuni renale grave sau cu retenție la lichide trebuie să fie și ele atente la utilizarea sa, întrucât un aport excesiv poate agrava starea generală.
Serul fiziologic este bun la îngrijirea personală și la practica medicală, însă trebuie ținut cont și de contraindicațiile sale și la indicațiile medicului, întrucât acest articol are doar un rol informativ.