Se împlinesc, iată, 101 ani de la Marea Unire de la 1918. O multitudine de factori s-au conjugat atunci pentru a naște ora astrală a neamului nostru, atât de vitregit, milenii la rând.
Așa cum afirma istoricul A.D.Xenopol, în istoria acestor meleaguri au existat două mari momente de cotitură care au imprimat cursul istoriei acestui popor: cucerirea Daciei de către romani urmată de simbioza între cele două neamuri și în al doilea rând unirea de la 1918, a tuturor românilor și a teritoriilor locuite de dânșii cu patria mumă.
Istoria neamului românesc spune, tuturor celor care vor să afle, că unirea celor de-o limbă într-o singură țară a fost grija dintâi a înaintașilor. De la Mihai Viteazul la Alexandru Ioan Cuza, teritoriile locuite de români au fost într-o permanentă luptă pentru unire, deziderat firesc și legitim din toate punctele de vedere.
Oricât de mult s-au opus imperiile din jurul nostru, dorința românilor de unire a fost mai tare decât orice opoziție, iar Marea Unire de la 1918 a fost acel finis coronat opus al unei lupte multimilenare.
Acest moment de cotitură al istoriei noastre a avut un ecou răsunător în lumea întreagă, astfel încât, în Decembrie 1918, istoricul englez Q.W.A.Leeper, publica un studiu intitulat ”The justice of Romania’s cause” iar afirmația lui de la acea vreme nu mai are nevoie de nici un comentariu: ”unirea românilor este rezultatul firesc al rodului eroic al grelelor suferințe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare câștig pentru cauza progresului și democrației”.
Mulți au fost cei care au lucrat pentru întregirea neamului la 1918 dar pentru că nu-i putem pomeni pe toți, o să aducem laudă, ca de fiecare dată, Regelui Ferdinand, Reginei Maria, lui Ionel Brătianu și celor 1228 de delegați ai teritoriilor românești care s-au unit cu patria mumă.
La mulți ani, români, la mulți ani, România!
Dănuț Degeratu – Editorial