Prima pagină » National » La volan cu un permis nerecunoscut de legea română. Doi cetățeni din SUA, opriți de polițiștii de frontieră
La volan cu un permis nerecunoscut de legea română. Doi cetățeni din SUA, opriți de polițiștii de frontieră

La volan cu un permis nerecunoscut de legea română. Doi cetățeni din SUA, opriți de polițiștii de frontieră

22 iul. 2024, 13:37,
în National

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni din SUA, care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere nerecunoscute de statul român.

„În data de 21 iulie a.c., la ore diferite,  în Punctul de Trecere a Frontierei Albița- ITPF Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, doi bărbați, cetățeni SUA, în vârstă de 33 de ani, respectiv 28 de ani, la volanul unor autoturisme înmatriculate în Republica Moldova.

Bărbații au prezentat la control câte un permis de conducere eliberat de autorităţile din SUA, document ce nu este recunoscut de statul român.

Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbații nu sunt posesori de permis de conducere internațional emis de autoritățile din SUA

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun”, au menționat polițiștii de frontieră.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026