National

Laura Ștefănuț, iubita lui Vlad Voiculescu, și-a pierdut locul de muncă. Aceasta a depus în instanță o contestație la decizia de concediere

Publicat: 16 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Laura Ștefănuț iubita lui Vlad Voiculescu și-a pierdut locul de muncă. Aceasta a depus în instanță o contestație la decizia de concediere

Laura Ștefănuț, iubita fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a depus în instanță o contestație la decizia de concediere primită de la Fundația Greenpeace CEE România.

Dosarul a fost înregistrat pe 16.03.2021 la Tribunalul București la Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, potrivit portalului instanțelor.

Iubita lui Voiculescu a fost prezentă în Parlament, vineri, la prima ieșire publică a fostului ministru de după demiterea acestuia.

În ziua demiterii lui Voiculescu, partenera acestuia a reacționat surprinzător pe Facebook, punând semnul echivalenţei între acest gest politic cu sacrificarea lui Iisus Cristos.

„Fatidic și-au ales momentul sacrificiului. Într-o zi ploioasă, cu puțin înainte de Paște. Oamenii pleacă, unii dispar cu totul, dar ideile și valorile rămân”, a spus Laura Ștefănuț, pe pagina ei de Facebook.

De asemenea, în ziua respectivă Laura Ștefănuț a fost surprinsă ieșind din Ministerul Sănătății, evitând să le explice jurnaliștilor în ce calitate a intrat în instituție.

Vlad Voiculescu atacă pe toată lumea

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii a avut o intervenţie publică astăzi, 16 aprilie 2021, unde a lansat o serie de atacuri dure la adresa politicienilor, presei şi premierului Florin Vasile Cîțu după ce a fost revocat din funcţie.

„Am considerat că alegerile au trecut și că suntem un Guvern, o echipă, o echipă care vrea cu adevărat să construiască. Cred că am greșit în anumite aspecte și cred că atunci când m-am așteptat la o anumită decență, în vremuri în care oameni mor în fiecare zi, când m-am așteptat la decență din partea multor politicieni și a unei părți a presei, cred că am greșit!

Vlad Voiculescu: „România are nevoie de politicieni care să acţioneze în interesul oamenilor”

Fostul ministru al Sănătăţii a menţionat că a greşit atunci când s-a aşteptat la decență din partea tuturor. De asemenea, acesta a transmis că România are nevoie de politicieni care să decidă în interesul cetăţenilor.

„Am crezut că premierul numit de o coaliție în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin mai degrabă de cariera sa politică, așa cum chiar dânsul s-a exprimat.

Cred că, în general, România are nevoie de politicieni care să acționeze în interesul oamenilor și să facă asta în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă. Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, a specialiștilor, a privilegiilor nemăsurate. Cred că și aici m-am înșelat, mai avem ceva drum până acolo”, a spus Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu, atac la profesorul Rafila: „Este o mare dezamăgire pentru mine”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a menționat că marea lui dezamăgire este profesorul Alexandru Rafila și criticile acestuia.

”Domnul profesor Rafila este o dezamăgire pentru mine personal, nu ne cunoaștem de ieri, de astăzi. Eu am fost cel care i-a prelungit în 2016 mandatul de reprezentant al României la OMS.”, a spus Vlad Voiculescu.

Adauga un comentariu